Editoriale AZI

Frază lipsă în vocabular

24 iunie 2016  00:00| Editoriale | Octavian Ştireanu
Frază lipsă în vocabular

Preşedintele Iohannis a defilat în campanie cu promisiunea unui alt fel de politică. Această marotă electorală se menţine la modă de vreo două decenii. Numai că, de data asta, credulii au sperat că măcar „Sasul“, cum este alintat de prieteni, se va ţine de cuvânt.

Oricât ar vrea, dl. Iohannis nu poate pretinde că face un alt fel de politică, atâta vreme cât continuă şi desăvârşeşte politica lui Băsescu de schilodire a ordinii constituţionale. Criteriul edificator în această privinţă este atitudinea faţă de Parlament. Băsescu a distrus sistematic, cu premeditare şi prin metode nu o dată perfide, credibilitatea şi autoritatea forului legislativ al ţării, reprezentantul unic al puterii suverane a poporului. Dl.Iohannis continuă această operă. Putem spera că domnia sa va face o alt fel de politică doar atunci când este capabil să rostească o frază, o singură frază: „hotărârile Parlamentului sunt suverane, potrivit Constituţiei!“. Abia atunci se va produce o revoluţie copernicană în politica românească. Dar, din păcate, în vocabularul domniei sale nu există aceste cuvinte. Dimpotrivă, întotdeauna când decizii ale Parlamentului n-au fost pe placul procurorilor, dl. Iohannis se simte obligat să procedeze absolut la fel ca Băsescu, folosind uneori aceleaşi cuvinte. „Obstrucţionarea Justiţiei nu poate fi acceptabilă într-o ţară în care respectarea statului de drept trebuie să fie o prioritate“, spune domnia sa, referindu-se la votul din Senat, de respingere a cererii procurorilor în cazul Corlăţean. Care „obstrucţionare a justiţiei“?

Ce nu înţelege dl.Iohannis este că stat de drept nu înseamnă îndeplinirea voinţei procurorilor. Stat de drept este când se respectă Constituţia, care spune, între altele, că votul parlamentarilor nu este imperativ, adică nu ţine seamă de ce se spune nici în Deal, nici în diverse sedii conspirative.

Atitudinea căpeteniei statului, a lui Vodă, este esenţială pentru starea de spirit a unui popor, ca şi pentru orientarea dată unor structuri şi instituţii. Or, cu atitudinea pe care o are dl. Iohannis, la fel de ruptă de reguli democratice ca a lui Băsescu, nu ne mai miră că un ministru din Guvernul Său este capabil să vorbească despre „tiranie parlamentară“, în cazul votului unei legi care împiedică interpretările abuzive ale ANI. Şi nu ne miră nici că nu s-a găsit măcar un parlamentar capabil să-i scoată prunele din gură acestei ministrese rătăcite vreme de câteva luni într-o ţară pe care n-o cunoaşte şi-ntr-o funcţie pe care n-o înţelege.

  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • politica
  • actualitate
  • 2018
  • intro2

21 februarie 2020

AZI Piaţa ştirilor de azi

PRESIUNE PERMANENTĂ ASUPRA CURSULUI DE SCHIMB. Premierul interimar Ludovic Orban a declarat că situaţia economică a ţării este foarte stabilă şi nu există „absolut niciun risc” de apariţie a unui dezechilibru major, menţionând că are încredere în stabilitatea monedei naţionale şi a cursului de schimb. [ Citeste mai departe ]

20 februarie 2020

AZI Prin Lume

UNELE VICTIME AVEAU RĂDĂCINI KURDE. 11 persoane au fost ucise aseară în Hanau, lângă Frankfurt, centrul Germaniei, în două atacuri al căror presupus autor a fost găsit ulterior mort în locuinţa sa, a anunţat poliţia germană azi. [ Citeste mai departe ]

21 februarie 2020

AZI Stat de drept

NAVA OLANDEZĂ VENEA DIN MAREA BRITANIE. Doi români şi un cetăţean britanic sunt cercetaţi pentru importarea ilegală de deşeuri în România, după ce poliţiştii de frontieră au depistat în Portul Constanţa Sud Agigea 16 containere cu deşeuri, care în acte figurau ca fiind obiecte de uz casnic second hand. [ Citeste mai departe ]

21 februarie 2020

AZI În cultură

GRANIŢA INVIZIBILĂ DINTRE COPILĂRIE ŞI MATURITATE. Spectacolul „Beginners” de Tim Crouch, în regia lui Bobi Pricop, va fi prezentat în premieră la Sala Atelier a Teatrului Naţional „I.L. Caragiale” pe 3 şi 4 martie. [ Citeste mai departe ]

20 februarie 2020

AZI Prin ţară

300.000 DE LEI PENTRU SPITALUL DE BOLI INFECŢIOASE. Deputatul USR Stelian Ion a declarat că bugetul oraşului Constanţa pe anul 2020, că este unul dintre cele mai mici din ţară, el adăugând că este „ruşinos că prevede doar 10% fonduri pentru investiţii”. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

A muncit benevol de dragul copiilor

A muncit benevol de dragul copiilor

Învăţătoarea Maria Cândea a venit gratis la o şcoală din municipiul Sibiu, timp de trei... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

Euro, dolarul şi francul ating noi maxime istorice

Euro, dolarul şi francul ating noi maxime istorice

Leul a continuat să se deprecieze, vineri, faţă de euro, moneda unică europeană atingând un nou... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

PUNCTUL PE Y: Ferma animalelor politice

PUNCTUL PE Y: Ferma animalelor politice

Se spune despre acele persoane care au vână și se manifestă plenar, că sunt veritabile „animale... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

La hotelul Bertram (Miss Marple) - Agatha Christie

Când Miss Marple vine în vacanţă la Londra, găseşte la hotelul Bertram ceea ce caută: decor tradiţional, servicii impecabile, brioşe pregătite ca pe vremuri şi amintirile copilăriei.

[ Vezi toate ]

Magazin

Dublu campion european

Dublu campion european

Bucătarul Marius Muntean de la un hotel din Sibiu a câştigat de două ori locul întâi, la două... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Încă 4 decese din cauza gripei

Încă 4 decese din cauza gripei

Numărul persoanelor care au murit până în prezent din cauza gripei a ajuns la 44, a anunţat... [ Citeste mai departe ]
jos-jos
Afcn small
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress