Gorghisarii și Salvatorii

Campania electorală a marcat apariția a două noi specii politice.

Prima  e alcătuită din cei pe care i-aș numi „gorghisari”. E vorba despre un amestec între ambiție fără seamăn, vocație distructivă, lentoare secuvinistă, aer de superioritate nejustificată prin nimic și vorbe acrite cu aguridă. Un fel de PNȚCD din anul 1996, care se înghesuia la ușa puterii, în aplauzele frenetice ale deontologilor vremii, afișând un fel de meritocrație ancestrală, care, după cum s-a văzut, era goală pe dinăuntru și nu se baza pe nimic.

Liderii PNL-iști de astăzi, asemenea țărăniștilor de acum două decenii, se consideră deținătorii privilegiați ai dreptului la putere, urmașii pe pământ ai unei voințe divine și, arzând ei de nerăbdare să vină odată votarea asta care-i cam încurcă, se freacă unii de alții prin labirintul îngust și întortocheat al ambițiilor, nesesizând că sunt despărțiți de niște de pereți impenetrabili. Vorba unei tinere jurnaliste, în cazul liberalilor „șarlatania cea mai tristă a fost agitarea premierului tehnocrat pe post de program de campanie”. Acea platformă „România 100”  este un text derizoriu chiar și pentru orice inginer agronom cu veleități politice, darmite pentru un aspirant la funcția de premier, ori pentru ditamai partidul politic care se revendică direct din istorie.

A doua specie este cea a unei congregații de personaje adunate de pe nu se știe unde, ca la ordin, și aruncate direct sub sigla de Salvatori ai României. Oare, nu e cam mult, pentru niște anonimi parașutați peste noapte, să-și asume o asemenea înaltă misie, de salvare a unei comunități de care s-au rupt, a unei țări pe care au părăsit-o și a unei societăți despre care știu  doar ce li se scrie pe fițuici, când se duc la televizor? Îi țin pe ei curelele la așa ceva? Or fi având, desigur, studii prin străinătate și alte merite profesionale orbitoare înșirate prin CV-uri, dar întrebarea la care niciodată nu pot să dea un răspuns este cine-i mână într-o luptă urâtă, plătită prost și ignobilă,  cum este politica românească, din moment ce ei trăiesc în plină glorie prin școlile ori business-urile de peste hotare?  Dragostea de glie?  Haida de!

Liderul partidului Salvator se văita astăzi că ortacii săi s-au confruntat cu „o campanie bine ţintită împotriva străinilor, împotriva românilor care au studiat în străinătate sau care au lucrat în străinătate”. Aceasta e percepția dumnealui sau chiar asta o fi realitatea. Dar, ca mare lider politic (!) ce se pretinde, trebuia să-și pună niște întrebări despre cauzele unor asemenea atitudini publice. Sunt ele strict conjuncturale, țin doar de campania electorală sau, mai în profunzime, este vorba despre eșecul unui experiment și al unei grefe respinse natural de organismul social? Poate c-o fi  vorba și despre  un refuz al societății românești de a acepta să i se spună în față că e o babă proastă și neinstruită, care musai trebuie să fie trecută strada de tinerii luminați, frumoși și liberi, veniți de pe te miri unde!... Sunt toate datele că, indiferent de rezultatul alegerilor, experimentul trecerii străzii va continua. Cine l-a pus la cale nu va abandona ușor o investiție  costisitoare. Până baba nu va fi dusă pe trotuarul care trebuie, situația nu se va liniști.

Aventura Salvării României – care este abia la început! – conține, însă, și un lucru bun: am putut vedea pe viu pe mâinile căror specimene va încăpea această țară, mai devreme sau mai târziu. Am văzut cu toții despre ce e vorba. Cei de pe-aici, care mai pot și mai înțeleg ce ne-așteptă,  ar trebui să-și  pregătească bagajele din timp.