Editoriale AZI

Incendiu fără corupţie?

08 august 2016  17:00| Editoriale | Octavian Ştireanu
Incendiu fără corupţie?

O aniversare organizată vineri seara, într-un club din Rouen-Franţa, s-a transformat într-o teribilă tragedie: 13 tineri cu vârste între 18 şi 25 de ani au pierit, iar alte 6 persoane au fost rănite într-un incendiu izbucnit după miezul nopţii.

Asemănarea cu tragedia de la „Colectiv“ este izbitoare. Clubul în care avea loc petrecerea tinerilor, Au Cuba Libre, este la subsolul unei clădiri. S-a vehiculat ipoteza că focul a izbucnit de la lumânările de pe tort. Flăcările au cuprins plafonul, iar plăcile de polistiren au ars degajând un fum toxic, inhalat de victime. „Focul s-a propagat rapid, în două-trei secunde“, spunea patronul unui bar învecinat, citat de site-ul paris-normandie.fr.

Cam acelaşi scenariu ca la „Colectiv“-ul nostru, dar, din fericire, cu „actori“ mai puţini. Dar se poate face o comparaţie şi cu privire la reacţia autorităţilor din cele două oraşe.

La Bucureşti, este cunoscut modul în care acea tragedie a fost exploatată politic. Preşedintele Iohannis a folosit împrejurarea pentru a-şi îndeplini pohta ce-a pohtit, de-a avea „Guvernul Său“. Şi a reuşit. Incendiul a avut loc tot într-o noapte de vineri spre sâmbătă, pentru ca marţi seara, după mobilizarea de rigoare, să apară în stradă tinerii frumoşi şi liberi, cu pancarte proaspăt desenate pe care scria „Jos Guvernul“, „Demisia“, „Corupţia ucide“ şi altele asemenea. Premierul Ponta şi-a anunţat demisia miercuri dimineaţa, iar preşedintele a punctat că „a fost nevoie să moară oameni ca această demisie să se producă“.

În Franţa n-am auzit că s-ar fi organizat vreo demonstraţie. La locul dramei au sosit, spre ora 11 dimineaţa, un secretar de stat şi primarul oraşului. Ministrul de Interne a anunţat că a fost lansată o anchetă judiciară. Premierul Manuel Valls s-a rezumat la a transmite pe Twitter un scurt mesaj de compasiune familiilor îndoliate. Nici poveste de vreo demisie.

Dar noi, europeni fiind şi cu o înaltă expertiză în anticorupţie, nu putem rămâne indiferenţi. Aşa cum nu există fum fără foc, nu poate exista nici foc fără corupţie! Este cazul ca ong-urile deontologice din România, în frunte cu exemplara patrioată, specialistă în certificate de urbanism, Clotilde Armand, să ia atitudine, să ceară public atât demisia primarului din Rouen şi a premierului Valls, cât şi cercetarea penală, în comisii rogatorii cu participarea DNA şi SRI, a celor care au permis funcţionarea unui club la subsol – şi încă având asemenea nume, Cuba Libre! – precum şi o anchetă internaţională privind posibila implicare a ruşilor în destabilizarea portului geostrategic Rouen, pe frontul vestic al NATO.
  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • politica
  • actualitate
  • intro istoric

21 septembrie 2018

AZI Piaţa ştirilor de azi

TRAFIC RESTRICŢIONAT. Traficul rutier este restricţionat în aceste zile în centrul Capitalei pentru desfăşurarea manifestărilor dedicate Zilelor Bucureştiului. [ Citeste mai departe ]

21 septembrie 2018

AZI Prin Lume

PESTE 60 DE OAMENI SUNT ÎNCĂ DAŢI DISPĂRUŢI. Cel puţin 29 de oameni au murit şi alţi cel puţin 60 sunt încă daţi dispăruţi în urma unei alunecări de teren masive care a avut loc ieri în satul Tinaan, din provincia Cebu în centrul Filipine, au anunţat, astăzi, oficiali locali, citaţi de DPA. Nouă persoane au fost salvate în urma alunecării de teren. [ Citeste mai departe ]

21 septembrie 2018

AZI Stat de drept

DOSARUL VIOLENŢELOR DIN 10 AUGUST. Procurorii de la Parchetul General au anunţat, oficial, învinuirea şefilor Jandarmeriei Române şi a secretarului de stat Mihai Chirică, în dosarul violenţelor de la protestul din 10 august. Procurorii spun că ordinul de intervenţie nu a fost legal, precizând că cel care a coordonat intervenţia a intervenit pentru falsificarea orei la care s-a semnat actul. [ Citeste mai departe ]

21 septembrie 2018

AZI În cultură

PERETE PENTRU IMPRESII. Strada Sforii din Braşov a fost redeschisă, astăzi, cu o nouă înfăţişare după o lună şi jumătate de reamenajări. Ca noutate absolută, pe unul dintre pereţi vizitatorii îşi pot scrie impresiile. [ Citeste mai departe ]

21 septembrie 2018

AZI Prin ţară

PATRU PERSOANE RĂNITE. Un microbuz în care se aflau 8 persoane s-a răsturnat, vineri dimineaţă, pe DN6, în zona localităţii Bujoreni din judeţul Teleorman. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

Pacient suspect de febră tifoidă, dus la Victor Babeş

Pacient suspect de febră tifoidă, dus la Victor Babeş

Un bărbatul, care venea din Guineea cu o aeronavă Turkish Airlines preluată din Istanbul, a fost... [ Citeste mai departe ]

Efemeride

Al treilea manual cu probleme

Al treilea manual cu probleme

După greşelile semnalate în presă din manualele de geografie şi biologie pentru clasa a VI-a, un... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

Rechizitoriul lui Giuliani și „greaua moștenire” democrată a Deep State

Rechizitoriul lui Giuliani și „greaua moștenire” democrată a Deep State

Maiorul George încearcă să ne convingă că faţă de mesajul răposatului McCain, scrisoarea lui... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

Secretele Bucureştilor. Poveşti de iubire şi drame amoroase dintr-un trecut pasional – Dan-Silviu Boerescu

Româncele au dat istoriei femei fatale, care au stârnit nu puţine pasiuni mistuitoare iar bărbaţi celebri au murit din dragoste pentru ele.

[ Vezi toate ]

Magazin

Take That, turneu la 30 de ani de la înfiinţare

Take That, turneu la 30 de ani de la înfiinţare

Formaţia Take That a anunţat că va susţine un turneu de amploare în Marea Britanie anul viitor şi... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Lupta pentru medicamente mai ieftine împotriva tuberculozei

Lupta pentru medicamente mai ieftine împotriva tuberculozei

Statele membre ale ONU au convenit, vineri, asupra unui plan global destinat să intensifice lupta... [ Citeste mai departe ]
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress