Editoriale AZI

Ministru de unică folosinţă

30 septembrie 2016  17:45| Editoriale | Octavian Ştireanu
Ministru de unică folosinţă

Raluca Prună declară într-un interviu pentru nesw.ro că, după alegerile din 11 decembrie, „o să-mi fac bagajele şi o să mă întorc de unde am venit, şi anume la cariera mea – mare, cred eu, mică, cred politicienii din România – la cariera mea din Bruxelles“.

Este singurul lucru important pe care îl face acest personaj de mare tristeţe şi mică anvergură în istoria recentă a justiţiei româneşti.

Raluca Prună a fost un ministru de unică folosinţă. Ea a fost paraşutată într-o noapte de la Bruxelles pentru a rezolva două lucruri ale Sistemului: redesemnarea Codruţei Kovesi în fruntea DNA şi promovarea ordonanţei care dă dreptul SRI să facă cercetări penale (precum DNA) şi, reciproc, care permite DNA-ului să facă operaţiuni proprii de filaj şi interceptări (precum SRI). Adică, să dubleze, practic, puterea Binomului.

După ce va pleca la „cariera ei din Bruxelles“ (ne-am lămurit astfel şi ce nivel are birocrăţimea de pe-acolo), în urma dnei Prună rămân mari găuri în justiţie, dar şi nişte pete urâte pe obrazul acesteia. Dna Prună este aceea care a afirmat că „discuţia despre drepturile omului e un lux teoretic“. Ne putem imagina ce seism ar fi fost în Piaţa Universităţii dacă vreun ministru pesedist mai important ar fi debitat o asemenea gogomănie.

Tot dna Prună declara în interviul citat că atitudinea critică faţă de abuzurile DNA reprezintă „o întunecare temporară a raţiunii“. Prună a refuzat să se preocupe de problemele din „Memorandumul privind Justiţia“, afirmând că acestea sunt... remanente şi n-o privesc pe ea! Prună n-a vrut să întoarcă desemnarea şefilor de parchete la procedura adoptată în 2004, care dădea acest drept CSM-ului şi nu miniştrilor politici. În acest context, Prună rămâne în anale şi cu minciuna grosolană că propunerea lui Kovesi pentru a rămâne în fruntea DNA ar fi făcut-o după „o procedură transparentă“ şi foarte laborioasă.

Recunoscând că are o „afiliere“ (şi nu afinitate, cum era corect) faţă de fosta procuroare ceauşistă Monica Macovei, Prună s-a manifestat exclusiv ca un traducător habotnic al ideilor toxice ale acesteia. Ea n-a înţeles că esenţa democraţiei constă în protejarea cetăţeanului împotriva abuzurilor statului. Prună a mai demonstrat că nu este de ajuns să traduci legislaţia europeană pentru a înţelege principiile fundamentale ale sistemelor de drept ale naţiunilor libere şi democratice. Cu alte cuvinte, aşa cum îmi place adesea să spun, când o carte se loveşte de un cap şi sună a gol, nu întotdeauna de vină este cartea.

  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • politica
  • actualitate
  • intro istoric

25 septembrie 2018

AZI Piaţa ştirilor de azi

TEMPERATURILE VOR FI CU 4 - 8 GRADE MAI COBORÂTE. Meteorologii au emis o informare meteo valabilă până joi dimineaţă, anunţând frig, vânt puternic şi brumă timpurie în toată ţara. Temperaturile vor fi cu 4 - 8 grade mai coborâte decât valorile normale ale acestei perioade. De joi, vremea se încălzeşte uşor. [ Citeste mai departe ]

25 septembrie 2018

AZI Prin Lume

EVACUĂRI. Un puternic incendiu a izbucnit în noaptea de luni spre marţi în regiunea Toscana din nordul Italiei, ceea ce a dus la evacuarea a aproximativ 500 de persoane ca măsură de precauţie, au anunţat media italiene, citate de AFP. Nu au fost raportate decese sau personae rănite, dar oficialităţile se tem că flăcările vor ajunge în curând în zonele locuite. [ Citeste mai departe ]

25 septembrie 2018

AZI Stat de drept

DOSARUL VIOLENŢELOR DIN 10 AUGUST. Parchetul General anunţă că este necesară declasificarea unor documente privind intervenţia jandarmilor la protestul din 10 august, pentru ca actele să poată fi consultate de părţile din dosarul instrumentat de procurorii militari. Precizările vin în contextul afirmaţiilor din cadrul audierilor de la Senat. [ Citeste mai departe ]

25 septembrie 2018

AZI În cultură

ARTĂ CONTEMPORANĂ. Şase galerii de artă din România participă, în perioada 27-30 septembrie, la târgul de artă Viennacontemporary, care va reuni, sub acoperişul Marx Halle, 118 galerii din 27 de ţări. [ Citeste mai departe ]

25 septembrie 2018

AZI Prin ţară

SPITALUL NU LE PLĂTEŞTE ACEST SERVICIU. Ginecologii din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui nu mai fac întreruperi de sarcină la cerere în unitatea sanitară. Principalul motiv îl constituie neplata acestui serviciu, potrivit Mediafax. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

Pacient suspect de febră tifoidă, dus la Victor Babeş

Pacient suspect de febră tifoidă, dus la Victor Babeş

Un bărbatul, care venea din Guineea cu o aeronavă Turkish Airlines preluată din Istanbul, a fost... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

Michael Kors plăteşte 2,12 miliarde pentru casa de modă Versace

Michael Kors plăteşte 2,12 miliarde pentru casa de modă Versace

Compania designerului american Michael Kors a anunţat, marţi că a achiziţionat casa de modă... [ Citeste mai departe ]

Efemeride

Performanţă la parcare

Performanţă la parcare

Un conducător auto este autorul unei „performanţe” care nu stă chiar la îndemâna oricărui şofer…... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

Rechizitoriul lui Giuliani și „greaua moștenire” democrată a Deep State

Rechizitoriul lui Giuliani și „greaua moștenire” democrată a Deep State

Maiorul George încearcă să ne convingă că faţă de mesajul răposatului McCain, scrisoarea lui... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

Dublă identitate - S.K. Tremayne

La un an după ce Lydia, una din fetele lor gemene, a murit într-un accident, Angus şi Sarah Moorcraft se mută pe o insuliţă din Scoţia, pe care Angus a moştenit-o de la bunica lui.

[ Vezi toate ]

Magazin

Diamant roz „intens”, scos la licitaţie de Christie’s

Diamant roz „intens”, scos la licitaţie de Christie’s

Un diamant roz de aproape 19 carate va fi scos la licitaţie, pe 13 noiembrie, în Geneva, şi s-ar... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Lupta pentru medicamente mai ieftine împotriva tuberculozei

Lupta pentru medicamente mai ieftine împotriva tuberculozei

Statele membre ale ONU au convenit, vineri, asupra unui plan global destinat să intensifice lupta... [ Citeste mai departe ]
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress