Editoriale AZI

Pietonii tamponaţi la democraţie

31 mai 2016  00:00| Editoriale | Octavian Ştireanu
Pietonii tamponaţi la democraţie

Zilele trecute, Avocatul Poporului s-a autosesizat în legătură cu accesul ilegal al autovehiculelor în zonele urbane pietonale, cum ar fi Centrul Vechi al Capitalei, invocând „posibila încălcare a art. 22 din Constituţia României privind dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică“.

Instituţia afirmă că, „în aceste areale, pot fi observate circulând printre pietoni diverse autovehicule (de aprovizionare, salubritate etc), existând pericol de accidente, întrucât pietonii de acolo „nu se aşteaptă să întâlnească autovehicule“.

Spiritul de observaţie al Avocatului Poporului este remarcabil, chiar dacă putem bănui că acele constatări i-au fost facilitate de faptul că sediul instituţiei se află chiar în zona respectivă.

Văzând atâta sensibilitate la durerile potenţiale ale pietonilor ce pot fi tamponaţi de maşini, devine surprinzătoare indiferenţa Avocatului Poporului la durerea reală, primită direct în plexul democraţiei, de un întreg popor, care a fost tamponat de o ordonanţă a Guvernului, dată cu 4 zile înainte de autosesizarea cu privire la bieţii pietoni din Centrul Vechi!

Este vorba despre acea OUG prin care Guvernul a modificat peste noapte Codurile penale, adoptând prevederi demne de regimul bolşevic al anilor ’50. Respectiva ordonanţă a stârnit proteste publice vehemente ale minţilor lucide din ţară, ale judecătorilor, ale avocaţilor, ale unor lideri politici necontaminaţi de frică şi laşitate. Este surprinzător că dl. Victor Ciorbea tace cu privire la acest subiect, în timp ce devine sensibil la maşinile care circulă pe sub ferestrele biroului său...

Înţelegem că Avocatul Poporului se confruntă cu destule probleme interne, între care tentativa de secesiune pe care unul dintre adjuncţi, fost miliţian şi cocoţat acolo de liberali, o pune la cale, pentru a-şi construi un soclu separat, de Avocat al Copilului. Înţelegem şi alte presiuni de tot felul la care dl Ciorbea trebuie să facă faţă. Dar, pe deasupra acestora, treaba e treabă şi trebuie făcută! De aceea, este impardonabil ca domnia sa – şi Avocatul Poporului, ca instituţie – să nu autosesizeze din oficiu în cazul unei ordonanţe de urgenţă, adoptată fără să fie vreo urgenţă şi într-un domeniu – al drepturilor şi libertăţilor omului – pentru care Constituţia interzice astfel de reglementări.
  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • politica
  • actualitate
  • intro2

Efemeride

Colecţionarul Daea

Colecţionarul Daea

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a dat asigurări că nu îi îngheaţă „nici picioarele, nici... [ Citeste mai departe ]

14 octombrie 2019

AZI Piaţa ştirilor de azi

MAI MULT DECÂT CELELALTE LA UN LOC. Valoarea totală a subvenţiilor virate în conturile PSD, PNL, USR, ALDE şi PMP în prima decadă a lunii este de 21.051.600,56 de lei, cea mai mare subvenţie fiind acordată Partidului Social Democrat, informează un comunicat al Autorităţii Electorale Permanente (AEP). [ Citeste mai departe ]

14 octombrie 2019

AZI Prin Lume

VICTIMELE SE AFLĂ ÎN STARE STABILĂ. O persoană şi-a pierdut viaţa şi alte trei sunt date dispărute după prăbuşirea unui hotel în construcţie în centrul oraşului New Orleans (statul Louisiana), au anunţat autorităţile americane. [ Citeste mai departe ]

14 octombrie 2019

AZI Stat de drept

PROBELE AU FOST TRIMISE LA INML. Poliţiştii criminalişti au ridicat mai multe fragmente mici, posibil osoase, dintr-o pădure din Caracal, unde în august au fost găsite oase umane şi cenuşă despre care Gheorghe Dincă a susţinut că i-ar aparţine Luizei Melencu. [ Citeste mai departe ]

14 octombrie 2019

AZI În cultură

VÂRFUL DE LANCE AL MUZICII MILITARE DIN ŢARĂ. Muzica militară a Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul” a susţinut, în Piaţa Unirii din Oradea, un concert extraordinar organizat de Primăria Oradea cu ocazia Zilei oraşului, cei peste 1.000 de spectatori aplaudând puternic după fiecare lucrare interpretată. [ Citeste mai departe ]

14 octombrie 2019

AZI Prin ţară

AU VENIT OAMENI DIN RUSIA ŞI SERBIA. Aproximativ 78.000 de credincioşi din ţară şi străinătate s-au închinat la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva în baldachinul special amenajat în curtea Catedralei Mitropolitane din Iaşi. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

300 mii de puieţi forestieri

300 mii de puieţi forestieri

Direcţia Silvică Brăila are în derulare un proiect de regenerare a perdelelor forestiere de... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

Datoria externa a României a crescut cu  9,131 miliarde de euro, în opt luni

Datoria externa a României a crescut cu 9,131 miliarde de euro, în opt luni

În perioada ianuarie - august 2019, contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat un deficit... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

Moțiunea: vrabia din mâna Guvernului și cioara de pe gardul Opoziției

Moțiunea: vrabia din mâna Guvernului și cioara de pe gardul Opoziției

Practic, ceea ce urmează să se întâmple joi poate fi sintetizat printr-o zicală strămoșească:... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

La hotelul Bertram (Miss Marple) - Agatha Christie

Când Miss Marple vine în vacanţă la Londra, găseşte la hotelul Bertram ceea ce caută: decor tradiţional, servicii impecabile, brioşe pregătite ca pe vremuri şi amintirile copilăriei.

[ Vezi toate ]

Magazin

Reţea vastă de ateliere meşteşugăreşti

Reţea vastă de ateliere meşteşugăreşti

Două mumii ale unor femei au fost descoperite în celebra necropolă Valea Regilor din Egipt,... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Laser Holmium pentru 400 de pacienţi

Laser Holmium pentru 400 de pacienţi

Un aparat de ultimă generaţie în valoare de 300.000 de lei a fost pus în funcţiune la Spitalul... [ Citeste mai departe ]
jos-jos
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress