Piaţa Ştirilor De Azi AZI

Începe înscrierea copiilor nou-veniţi la grădiniţă

Începe înscrierea copiilor nou-veniţi la grădiniţă

Astăzi începe înscrierea copiilor nou-veniţi la grădiniţă pentru anul de învăţământ 2018-2019, potrivit Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN).

Prima etapă de înscriere este cuprinsă între 21 mai şi 8 iunie, iar până la 21 iunie se vor face analiza cererilor şi procesarea acestora. 

Potrivit acestuia, în Bucureşti în învăţământul preşcolar de stat, atât pentru reînscrierea, cât şi pentru înscrierea copiilor în grădiniţă sunt 35.320 locuri, iar 10.000 de locuri în învăţământul preşcolar particular. 

Potrivit MEN, ocuparea locurilor libere, după finalizarea procesului de reînscriere, se va face, de regulă, în ordinea descrescătoare a grupelor de vârstă, astfel: grupa mare (copii de 5 ani), grupa mijlocie (copii de 4 ani) şi grupa mică (copii de 3 ani). 

Cea de-a doua etapă este cuprinsă între 25 iunie şi 27 iulie pentru cei care nu au prins loc în grădiniţa aleasă, iar în cea de-a treia etapă 30 iulie - 31 august se face repartizarea pe locurile rămase libere,

Orarul înscrierilor va fi stabilit de conducerea unităţilor de învăţământ şi va fi afişat, la loc vizibil, în fiecare grădiniţă. Totodată, programul va fi afişat pe site-ul instituţiei, dar şi pe site-urile inspectoratelor şcolare, precizează Ministerul Educaţiei Naţionale, într-un comunicat de presă.

În cazul în care într-o unitate de învăţământ, numărul cererilor de înscriere este mai mare decât numărul locurilor libere, atunci vor fi aplicate, succesiv, criterii de departajare generale şi criterii de departajare specifice, precizează MEN.

Criteriile generale de departajare sunt următoarele: existenţa unui document care dovedeşte că un copil este orfan de ambii părinţi, existenţa unui act care dovedeşte că este orfan de un singur părinte, un alt membru din familie este înmatriculat în grădiniţa respectivă sau existenţa unui certificat medical care dovedeşte că minorul are un grad de handicap. Criteriile specifice de departajare sunt elaborate de fiecare unitate de învăţământ preşcolar. Acestea nu pot fi discriminatorii şi nu pot include liste de preînscrieri. Criteriile specifice de departajare vor fi aplicate doar după epuizarea criteriilor generale.

Conducerea unităţilor de învăţământ preşcolar trebuie să afişeze, la vedere, informaţii despre numărul copiilor care pot fi înregistraţi, criteriile generale şi specifice şi numărul de copii înscrişi zilnic, în perioada stabilită, din totalul disponibil. De asemenea, unităţile particulare de învăţământ preşcolar au şi obligaţia de a afişa statutul acestora, adică dacă sunt autorizate să funcţioneze provizoriu sau sunt acreditate de Agenţia pentru Asigurarea Calităţii în Învăţământul Preuniversitar.

Reînscrierea copiilor care frecventează grădiniţa în acest an şcolar şi doresc să o frecventeze şi în anul de învăţământ 2018-2019 a început pe 7 mai.

  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • politica
  • actualitate
  • intro2

Efemeride

Xantipa

Xantipa

Copiii ăștia care mai mergeau să caște gura la ce mai îndruga nepotolitul ăla de Socrate tot trag... [ Citeste mai departe ]
LA EVENIMENT PARTICIPĂ 1.300 DE MILITARI. Un paraşutist american de 29 de ani a suferit un traumatism cranio-cerebral în urma unei acţiuni de noapte de pe aerodromul de la Boboc, în cadrul unui exerciţiu multinaţional, acesta fiind transferat cu un elicopter la Spitalul Militar Bucureşti. [ Citeste mai departe ]

14 iunie 2019

AZI Prin Lume

EXPERTIZELE PSIHIATRICE AU STABILIT CĂ ESTE APT MINTAL. Extremistul australianul Brenton Tarrant, inculpat pentru uciderea a 51 de persoane, în martie, în două moschei din Christchurch (Noua Zeelandă), a pledat nevinovat, a anunţat avocatul său. [ Citeste mai departe ]

14 iunie 2019

AZI Stat de drept

ANTERIOR, CURTEA A DECIS CĂ LEGEA E NECONSTITUŢIONALĂ. CCR va dezbate pe 10 iulie sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis asupra Legii pentru modificarea OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice prin care este interzisă amplasarea aparatelor radar în locuri de unde nu sunt vizibile. [ Citeste mai departe ]

13 iunie 2019

AZI În cultură

MELOMANII ÎŞI POT SELECTA SPECTACOLELE PREFERATE. Festivalul Internaţional „George Enescu” a dat publicităţii seria video „Poveştile Festivalului”, un tur ghidat prin programul ediţiei din 2019, realizat de Tiberiu Soare, dirijorul Orchestrei Operei Naţionale. [ Citeste mai departe ]

14 iunie 2019

AZI Prin ţară

MUNIŢIA A FOST GĂSITĂ SUB GRINZILE DE LEMN. Muncitorii care execută lucrări de reparaţii la clădirea dispensarului din localitatea arădeană Agrişul Mare au descoperit 24 cartuşe de infanterie din al doilea război mondial, care au fost preluate de către pirotehniştii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Arad pentru a fi distruse. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

Pregătiţi pentru Rusalii

Pregătiţi pentru Rusalii

23.000 de poliţişti, pompieri, jandarmi şi poliţişti de frontieră vor fi mobilizaţi zilnic, la... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

Turiştii străini au cheltuit 1,293 miliarde de lei în România

Turiştii străini au cheltuit 1,293 miliarde de lei în România

În primul trimestru al acestui an, 443.700 de turişti nerezidenţi au sosit în România, iar... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

Iliescu, între Mitterrand și procurorii lui Lazăr

Iliescu, între Mitterrand și procurorii lui Lazăr

Cu exact 25 de ani în urmă, Ion Iliescu făcea o vizită oficială de trei zile în Franța, la... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

La hotelul Bertram (Miss Marple) - Agatha Christie

Când Miss Marple vine în vacanţă la Londra, găseşte la hotelul Bertram ceea ce caută: decor tradiţional, servicii impecabile, brioşe pregătite ca pe vremuri şi amintirile copilăriei.

[ Vezi toate ]

Magazin

Edith Gonzalez a încetat din viaţă

Edith Gonzalez a încetat din viaţă

Actriţa mexicană Edith Gonzales, cunoscută pentru roluri în telenovele realizate după anii 1990,... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Discuţii pe marginea unei legi a vaccinării

Discuţii pe marginea unei legi a vaccinării

Ministrul Sorina Pintea a precizat că încă sunt discuţii privind o lege a vaccinării însă, pentru... [ Citeste mai departe ]
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress