Piaţa Ştirilor De Azi AZI

Ploi torenţiale în Bucureşti până vineri

Ploi torenţiale în Bucureşti până vineri

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o prognoză specială pentru Bucureşti, avertizând că în următoarele zile se vor semnala ploi torenţiale, descărcări electrice şi vijelii, temperaturile minime situându-se între 10 şi 12 grade, iar cele maxime vor atinge 23 - 24 de grade Celsius.

„Vor fi perioade cu instabilitate atmosferică, mai accentuată miercuri, 15 mai şi joi, 16 mai. Temporar se vor semnala averse, descărcări electrice şi intensificări ale vântului. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor atinge 15 - 25 l/mp. Temperaturile maxime se vor situa în jurul valorii de 20 de grade, exceptând ziua de miercuri, 15 mai, când vor atinge 23 - 24 de grade. Temperaturile minime vor fi de 10 - 12 grade Celsius”, se arată în prognoza ANM. Avertizarea ANM este valabilă în perioada 14 mai, ora 11:00 - 17 mai, ora 10:00. ANM precizează că, în funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, va actualiza atenţionarea emisă sâmbătă. 
  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • politica
  • actualitate
  • 2018
  • intro2

21 februarie 2020

AZI Piaţa ştirilor de azi

PRESIUNE PERMANENTĂ ASUPRA CURSULUI DE SCHIMB. Premierul interimar Ludovic Orban a declarat că situaţia economică a ţării este foarte stabilă şi nu există „absolut niciun risc” de apariţie a unui dezechilibru major, menţionând că are încredere în stabilitatea monedei naţionale şi a cursului de schimb. [ Citeste mai departe ]

24 februarie 2020

AZI Prin Lume

LUCRURILE SERIOASE AU LOC MÂINE. Preşedintele american Donald Trump a sosit azi, pentru o vizită de două zile, în India, unde i-a fost organizată o primire grandioasă, cu o festivitate la uriaşul stadion de cricket din Ahmedabad, fiind întâmpinat la sosire de premierul Narendra Modi. [ Citeste mai departe ]

24 februarie 2020

AZI Stat de drept

EXERCITAREA ÎN MOD DISCREŢIONAR A ATRIBUŢIILOR PREZIDENŢIALE. Curtea Constituţională a României a stabilit, azi, că există conflict juridic între preşedinte şi Parlament privind desemnarea liderului PNL Ludovic Orban în funcţia de premier, au precizat oficiali ai instituţiei. [ Citeste mai departe ]

21 februarie 2020

AZI În cultură

GRANIŢA INVIZIBILĂ DINTRE COPILĂRIE ŞI MATURITATE. Spectacolul „Beginners” de Tim Crouch, în regia lui Bobi Pricop, va fi prezentat în premieră la Sala Atelier a Teatrului Naţional „I.L. Caragiale” pe 3 şi 4 martie. [ Citeste mai departe ]

24 februarie 2020

AZI Prin ţară

SE VA CERE SUSPENDAREA AUTORIZAŢIEI. Tabăra de la Arbănaşi, unde a fost dusă o femeie suspectă de coronavirus, nu are autorizaţie de alimentare cu apă, poluanţii ajung direct în cursul de apă Slănic şi condiţiile nu sunt normale pentru o asemenea destinaţie, a atras, azi, atenţia în Colegiul Prefectural, Carmen Ichim, şefa Comisariatului Buzău al Gărzii de Mediu. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

Se ia curentul până la ora 18.00

Se ia curentul până la ora 18.00

Alimentarea cu energie electrică va fi întreruptă temporar, azi, în anumite zone din judeţele... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

CE aprobă ajutorul de stat pentru TAROM

CE aprobă ajutorul de stat pentru TAROM

Comisia Europeană a aprobat, în conformitate cu normele UE privind ajutoarele de stat, planul... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

PUNCTUL PE Y: Ferma animalelor politice

PUNCTUL PE Y: Ferma animalelor politice

Se spune despre acele persoane care au vână și se manifestă plenar, că sunt veritabile „animale... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

La hotelul Bertram (Miss Marple) - Agatha Christie

Când Miss Marple vine în vacanţă la Londra, găseşte la hotelul Bertram ceea ce caută: decor tradiţional, servicii impecabile, brioşe pregătite ca pe vremuri şi amintirile copilăriei.

[ Vezi toate ]

Magazin

«Mini Brexit» pe 31 martie

«Mini Brexit» pe 31 martie

Ducii de Sussex, Harry şi Meghan, nu vor mai folosi denumirea de „Sussex Royal” din primăvara... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

În carantină, la loc sigur

În carantină, la loc sigur

Şase cetăţeni români de pe vasul „Diamond Princess” au fost repatriaţi, sâmbătă, cu o aeronavă... [ Citeste mai departe ]
jos-jos
Afcn small
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress