Piaţa Ştirilor De Azi AZI

Roam like at home se aplică în Marea Britanie cel puțin până pe 12 aprilie 2019

29 martie 2019  16:00| Piaţa Ştirilor De Azi | Echipa de serviciu
Roam like at home se aplică în Marea Britanie cel puțin până pe 12 aprilie 2019

Românii vor continua să beneficieze de roaming la tarife naționale în Marea Britanie și în Gibraltar cel puțin până pe 12 aprilie 2019.

Evoluția negocierilor privind Brexit-ul va clarifica ce urmează să se întâmple după această dată. ANCOM va informa publicul în acest sens.

Din 15 iunie 2017, furnizorii au obligația sa aplice automat Regulamentul european „Roam like at home” tuturor planurilor tarifare cu roaming în UE/SEE. Astfel, clienții operatorilor mobili din România pot utiliza resursele naționale de voce, SMS și date în statele Uniunii Europene, în Norvegia, Islanda și Liechtenstein. De asemenea, „Roam like at home” se aplică și pe anumite teritorii europene îndepărtate, respectiv în Guyana Franceza, în insulele Guadelupa, Martinica, Mayotte, Reunion, Saint-Martin (numai partea insulei care aparține Franței), Azore, Madeira și Canare, în insulele Ĺland, precum și, cel puțin până pe 12 aprilie 2019, în Gibraltar.

Regulamentul european „Roam like at home” se aplica în Marea Britanie și în Gibraltar cel puțin pâna pe 12 aprilie 2019. Evoluția negocierilor privind Brexit-ul va clarifica ce urmează să se întâmple după această dată, existând mai multe scenarii posibile. În ipoteza în care Marea Britanie iese din Uniunea Europeana fără niciun acord, Regulamentul european „Roam like at home” va înceta să se aplice în Marea Britanie și în Gibraltar. Utilizatorilor din România care, după această dată, intenționează să călătorească în Marea Britanie sau în Gibraltar li se recomandă să se informeze în prealabil de la propriii furnizori sau de pe pagina de internet a ANCOM cu privire la aplicabilitatea „Roam like at home” în cazul acestor destinații. 
  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • politica
  • actualitate
  • intro2

17 februarie 2020

AZI Piaţa ştirilor de azi

OBIECTIV DE INVESTIŢII SPECIAL. Cel mai lung tunel din România, cu o lungime de aproape trei kilometri, ce urmează a fi făcut pe traseul din Sălaj al Autostrăzii Transilvania, are o valoare estimată de peste un miliard de lei. [ Citeste mai departe ]

17 februarie 2020

AZI Prin Lume

LĂSAŢI PESCUITUL ÎN PACE! Şeful diplomaţiei franceze a declarat că se aşteaptă la negocieri tensionate între Uniunea Europeană şi Londra cu privire la viitoarea lor relaţie post-Brexit. [ Citeste mai departe ]

14 februarie 2020

AZI Stat de drept

CONTROL JUDICIAR PENTRU 60 DE ZILE. Ion Ghizdeanu, fost preşedinte al Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză, a fost pus sub acuzare de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual în formă continuată, într-un dosar legat de alocare de fonduri pentru mai multe primării din ţară. [ Citeste mai departe ]

14 februarie 2020

AZI În cultură

HOLOGRAMA ARTISTULUI A COSTAT 40.000 DE EURO. Mai multe evenimente menite să aducă în atenţia publicului opera lui Constantin Brâncuşi vor fi organizate în premieră, pe 19 februarie, la Bucureşti şi Târgu Jiu, a anunţat ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu. [ Citeste mai departe ]

17 februarie 2020

AZI Prin ţară

PAGUBE MATERIALE. Patru persoane au primit îngrijiri medicale, ieri, după un incendiu a izbucnit într-un apartament de la etajul cinci al unui bloc din municipiul Piteşti. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

Furt calificat în formă continuată cu şerpi

Furt calificat în formă continuată cu şerpi

Un bărbat de 35 de ani a furat mai multe reptile dintr-un vivariu din Cluj-Napoca, printre care... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

România, Lituania şi Ungaria, primele la creştere economică

România, Lituania şi Ungaria, primele la creştere economică

România, Lituania şi Ungaria au înregistrat cel mai important avans economic în rândul celor 27... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

PUNCTUL PE Y: Ferma animalelor politice

PUNCTUL PE Y: Ferma animalelor politice

Se spune despre acele persoane care au vână și se manifestă plenar, că sunt veritabile „animale... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

La hotelul Bertram (Miss Marple) - Agatha Christie

Când Miss Marple vine în vacanţă la Londra, găseşte la hotelul Bertram ceea ce caută: decor tradiţional, servicii impecabile, brioşe pregătite ca pe vremuri şi amintirile copilăriei.

[ Vezi toate ]

Magazin

Şedinţă foto specială

Şedinţă foto specială

Un pui de urs polar de trei luni a explorat, pentru prima dată, spaţiul exterior din adăpostul... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Nu e nici coronavirus, nici febră galbenă

Nu e nici coronavirus, nici febră galbenă

Femeia din Hunedoara, care a revenit în ţară după o călătorie în Thailanda, a fost transferată la... [ Citeste mai departe ]
jos-jos
Afcn small
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress