Piaţa Ştirilor De Azi AZI

Spitalul Regional de Urgenţă din Iaşi revine în actualitate

13 iulie 2018  15:30| Piaţa Ştirilor De Azi | Echipa de serviciu
Spitalul Regional de Urgenţă din Iaşi revine în actualitate

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, se va afla, vineri, alături de secretarul de stat Cristian Grasu, la Iaşi, unde, împreună cu reprezentanţi ai Băncii Europene de Investiţii şi ai autorităţilor locale va discuta despre construcţia Spitalului Regional de Urgenţă.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Primăriei Iaşi, Sebastian Buraga, la întâlnire participă primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, Simon Barnes, director Advisory Services la Banca Europeană de Investiţii (BEI) şi Martin Schriever, Senior Advisor la European Investment Advisory Hub în cadrul BEI.

„Designul spitalului şi alte componente ale proiectului vor fi prezentate de Raymond Bertrand şi George Boulton, experţi în echipa de consultanţi. Simon Barnes, director Advisory Services la BEI va detalia configurarea instituţională şi de reglementare pentru implementarea proiectului, iar secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Cristian Grasu, va prezenta Unitatea de Implementare a Proiectului. După prezentarea Studiului de Fezabilitate al proiectului Spitalului Regional de Urgenţă, reprezentanţii Consiliului Judeţean şi ai companiilor de utilităţi vor prezenta soluţii pentru realizarea căilor de acces şi racordarea obiectului la reţelele de utilităţi, iar Cristian Şandru, expert în echipa de consultanţi, va vorbi despre procedura de evaluare a impactului asupra mediului. Ulterior, Martin Schriever, Senior Advisor la European Investment Advisory Hub în cadrul BEI, va prezenta conceptele de finanţare şi programul de implementare a proiectului”, a declarat purtătorul de cuvânt al Primăriei Iaşi.

Municipalitatea ieşeană a început demersurile pentru acest proiect la sfârşitul anului 2016, iar prin intermediul unei hotărâri a Consiliului local a fost aprobată transmiterea unui teren, în suprafaţă de 120.000 de metri pătraţi, amplasat în zona Moara de Vânt, din domeniul public al Primăriei Iaşi în domeniul public al statului. În toamna lui 2017, printr-o Hotărâre de Guvern a fost aprobată înscrierea în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului şi darea în administrarea Ministerului Sănătăţii a terenului respectiv. La aproximativ o lună a fost emisă cartea funciară, act prin care s-a înscris dreptul de proprietate asupra imobilului şi s-a intabulat dreptul de administrare în favoarea Ministerului Sănătăţii. Municipalitatea ieşeană a realizat studiile necesare obţinerii avizelor.

În cadrul unei şedinţe extraordinare organizate pe 21 martie 2018, Consiliul Local Iaşi a adoptat în unanimitate Planul Urbanistic Zonal pentru Spitalul Regional de Urgenţă. Până acum, proiectul Spitalului Regional de Urgenţă de la Iaşi este cel mai avansat dintre cele trei incluse în programul naţional, celelalte două fiind cele de la Craiova şi Cluj - Napoca.
  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • politica
  • actualitate
  • intro istoric

20 februarie 2019

AZI Piaţa ştirilor de azi

MĂRŢIŞOARE ŞI BUCATE. Muzeul Naţional al Ţăranului Român organizează, în perioada 27 februarie - 3 martie, Târgul Mărţişorului. Invitaţilor la târg li se alătură, ca în fiecare an, câteva şcoli, dar şi fundaţii şi asociaţii care desfăşoară acţiuni cu caracter umanitar pentru copii şi categorii defavorizate. [ Citeste mai departe ]

20 februarie 2019

AZI Prin Lume

TREI PARLAMENTARI SE ALĂTURĂ GRUPULUI INDEPENDENT. Trei parlamentari britanici şi-au anunţat, astăzi, demisia din Partidul Conservator, condus de prim-ministrul britanic Theresa May. [ Citeste mai departe ]

20 februarie 2019

AZI Stat de drept

DOSAR DE TENTATIVĂ DE OMOR. Nicolae Duduianu, zis Pian, lider al grupării interlope Duduianu din Bucureşti, a fost reţinut şi urmează a fi prezentat Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă, după ce, la începutul lunii, a lovit intenţionat un bărbat cu maşina. [ Citeste mai departe ]

20 februarie 2019

AZI În cultură

Inspirat, satisfăcut. Căci l-am revăzut pe Cornel Irimia. Profesor, prieten, om de cultură. Şarmant pensionar încă neostenit. Am rememorat, firesc, întâlnirile noastre anterioare. A fost un manager destoinic la filarmonica urbei. Preţuit, respectat de foşti subordonaţi. Ne-am aflat şi-acum umăr lângă umăr în sala acesteia. [ Citeste mai departe ]

20 februarie 2019

AZI Prin ţară

BĂIATUL A FOST LĂSAT SĂ PLECE ACASĂ DUPĂ CE A PRIMIT ÎNGRIJIRI, IAR FATA VA MAI RĂMÂNE SUB OBSERVAŢIE. Doi elevi de la la Liceul Tehnologic UCECOM „Spiru Haret” Arad, au ajuns, astăzi, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă pentru îngrijiri medicale, după ce ar fi fumat la şcoală ţigări cu substanţe interzise şi ar fi consumat, în acelaşi timp, o băutură energizantă. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

Patru din zece români se simt hărţuiţi sexual la serviciu

Patru din zece români se simt hărţuiţi sexual la serviciu

Potrivit unui sondaj BestJobs, 44% dintre români s-au simţit hărţuiţi sexual la locul de muncă... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

MFP dă posibilitatea investitorilor din Programul Tezaur să-şi recuperze banii înainte de scadenţă

MFP dă posibilitatea investitorilor din Programul Tezaur să-şi recuperze banii înainte de scadenţă

Ministerul Finanţelor Publice a modificat şi completat Ordinul nr.3139/2017 privind aprobarea... [ Citeste mai departe ]

Efemeride

Europarlamentarul Maria Zoană redefineşte geografia Europei de Est

Europarlamentarul Maria Zoană redefineşte geografia Europei de Est

Europarlamentarul PSD Maria Gabriela Zoană, care a ajuns în Parlamentul European pe locul... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

Leafa administratorilor zborului zmeelor

Leafa administratorilor zborului zmeelor

Spunea Guvernatorul Isărescu la audierile de la Parlament (sau în marja acestora, când îl făcea... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

Un artist al lumii trecătoare  - Kazuo Ishiguro

Aflat la vârsta senectuţii, pictorul şi profesorul de artă Masuji Ono porneşte într-o odisee de recuperare a biografiei personale, silit de schimbările radicale dintr-o Japonie abia ieşită din ruinele celui de-al Doilea Război Mondial, care încearcă să-şi exorcizeze trecutul militarist şi să-şi construiască un altfel de viitor.

[ Vezi toate ]

Magazin

Vremea caldă închide Festivalul Sculpturilor de Gheaţă din Harbin

Vremea caldă închide Festivalul Sculpturilor de Gheaţă din Harbin

Sculpturile în gheaţă şi zăpadă, realizate de aproape 10.000 de artişti pentru Frestivalul din... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Cum ne protejăm de gripă

Cum ne protejăm de gripă

Autorităţile au declarat epidemie de gripă. În aceste condiţii, nu doar igiena strictă e... [ Citeste mai departe ]
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress