Piaţa Ştirilor De Azi AZI

Stagiatură la Ministerul Finanţelor Publice

18 iulie 2018  14:00| Piaţa Ştirilor De Azi | Echipa de serviciu
Stagiatură la Ministerul Finanţelor Publice

Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, a dat, ieri, startul programului de Internship la MFP şi ANAF, în cadrul unei întâlniri interactive, organizată la sediul ministerului.

19 stagiari vor încerca, timp de două luni, să se familiarizeze cu administraţia publică centrală şi vor avea ocazia să aplice practic cunoştinţele acumulate în perioada studiilor.

„Sper să profitaţi din plin de această perioadă în care vom fi colegi. Sunt sigur că această experienţă vă va ajuta indiferent de cariera voastră profesională, mai ales dacă doriţi să profesaţi în administraţia publică. Eu sunt un exemplu că se poate să începi de jos, cu multă muncă, ambiţie si fără compromisuri să ocupi diferite funcţii de conducere şi, de ce nu, chiar ministru. Vă asigur de tot sprijinul meu şi de toată disponibilitatea ori de câte ori simţiţi nevoia unui sfat sau a unei păreri avizate”, le-a spus stagiarilor ministrul Finanţelor.

Macroeconomia, Codul fiscal şi soluţionarea contestaţiilor sunt câteva dintre domeniile în care stagiarii îşi vor desfăşura activitatea în cadrul Programului de Internship.

  • prin lume
  • stat de drept
  • bani
  • politica
  • actualitate
  • intro istoric

18 septembrie 2018

AZI Piaţa ştirilor de azi

CONCERT ŞI SPECTACOL MULTIMEDIA. Fântânile din Piaţa Unirii se redeschid joi, cu un spectacol multimedia şi un concert al Orchestrei Simfonice Bucureşti, anunţă Primăria Generală. Accesul este gratuit. În perimetrul Pieţei Unirii şi a Parcului Unirii vor fi restricţii de circulaţie în intervalul orar 18.00 – 23.00. [ Citeste mai departe ]

19 septembrie 2018

AZI Prin Lume

ECHIPELE DE SALVARE DEZGROAPĂ VICTIMELE ALUNECĂRII DE TEREN DIN LOCALITATEA MINIERĂ ITOGON. Bilanţul taifunului Mangkhut care a lovit arhipelagul Filipine a crescut la 81 de morţi şi ar putea să crească în continuare, au anunţat, astăzi, autorităţile, citate de AFP. [ Citeste mai departe ]

19 septembrie 2018

AZI Stat de drept

ACORD DE RECUNOAŞTERE A VINOVĂŢIEI. Fostul preot Cristian Pomohaci a fost audiat, astăzi, la Parchetul General, într-un dosar în care este urmărit penal pentru evaziune fiscală, după ce nu ar fi declarat peste 150.000 de euro, venituri din cedarea folosinţei a 11 bunuri imobile deţinute. [ Citeste mai departe ]

19 septembrie 2018

AZI În cultură

EXPERIENŢĂ VIRTUALĂ DEDICATĂ CENTENARULUI. În perioada 20-23 septembrie, clujenii sunt invitaţi la Festivalul Cluj Symphony Experience, 3 zile care vor aduce împreună diverse naționalități, stiluri muzicale, contexte, oameni, toate pentru a îndeplini un scop comun: armonia. [ Citeste mai departe ]

19 septembrie 2018

AZI Prin ţară

FEMEIA DE SERVICIU A ÎNCERCAT SĂ APRINDĂ FOCUL ÎN SOBĂ. Un elev de 14 ani şi o îngrijitoare au fost răniţi şi aproximativ 70 de elevi şi 7 profesori au fost evacuaţi, în urma unei explozii care s-a produs în această dimineaţă la o şcoală din localitatea mureşeană Voiniceni. Explozia nu a fost urmată de incendiu. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

Pacient suspect de febră tifoidă, dus la Victor Babeş

Pacient suspect de febră tifoidă, dus la Victor Babeş

Un bărbatul, care venea din Guineea cu o aeronavă Turkish Airlines preluată din Istanbul, a fost... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

România are lipici la tehnologia contactless

România are lipici la tehnologia contactless

Tehnologia contactless a devenit cea mai răspândită formă de plată electronică din România, care... [ Citeste mai departe ]

Efemeride

Al treilea manual cu probleme

Al treilea manual cu probleme

După greşelile semnalate în presă din manualele de geografie şi biologie pentru clasa a VI-a, un... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

Rechizitoriul lui Giuliani și „greaua moștenire” democrată a Deep State

Rechizitoriul lui Giuliani și „greaua moștenire” democrată a Deep State

Maiorul George încearcă să ne convingă că faţă de mesajul răposatului McCain, scrisoarea lui... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

Forţa 10 din Navarone - Alistair Maclean

Tunurile din Navarone au fost reduse la tăcere, dar eroiii supravieţuitori nu au timp să se culce pe laurii victoriei.

[ Vezi toate ]

Magazin

Un miliardar japonez, însoţit de 8 artişti, primii turişti spaţiali

Un miliardar japonez, însoţit de 8 artişti, primii turişti spaţiali

Elon Musk, fondatorul companiei SpaceX, a anunţat numele primului turist spaţial care va zbura în... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Lupta pentru medicamente mai ieftine împotriva tuberculozei

Lupta pentru medicamente mai ieftine împotriva tuberculozei

Statele membre ale ONU au convenit, vineri, asupra unui plan global destinat să intensifice lupta... [ Citeste mai departe ]
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress