Piaţa ştirilor de azi AZI

Rănit în cadrul unui exerciţiu de noapte Rănit în cadrul unui exerciţiu de noapte

Rănit în cadrul unui exerciţiu de noapte

14 iunie 2019  17:00| Piaţa ştirilor de azi | Echipa de serviciu
LA EVENIMENT PARTICIPĂ 1.300 DE MILITARI. Un paraşutist american de 29 de ani a suferit un traumatism cranio-cerebral în urma unei acţiuni de noapte de pe aerodromul de la Boboc, în cadrul unui exerciţiu multinaţional, acesta fiind transferat cu un elicopter la Spitalul Militar Bucureşti.
  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • politica
  • actualitate

Omul de azi

Jucătoarea română de tenis SIMONA HALEP, numărul trei mondial, a primit trofeul de campioană mondială pe 2018 din partea forului internaţional (ITF), în cadrul unei ceremonii desfăşurate la Paris, unde are loc al doilea turneu de Mare Şlem al anului, cel de la Roland Garros.Citeste mai departe

Actorul MARCEL IUREŞ va primi Premiul de Excelenţă al Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF) care va avea loc la Cluj-Napoca, pentru cariera sa fabuloasă, marcată de zeci de roluri interpretate în teatru şi film.Citeste mai departe

Cel mai titrat canoist român din toate timpurile, IVAN PATZAICHIN, a primit Colanul de Aur, cea mai înaltă distincţie a Comitetului Olimpic şi Sportiv Român în cadrul unei festivităţi desfăşurate la Casa Olimpică.Citeste mai departe

[ Vezi toate ]

  • asopro
Trafic închis în zona piaţa Unirii din Bucureşti în fiecare seară până duminică Trafic închis în zona piaţa Unirii din Bucureşti în fiecare seară până duminică

Trafic închis în zona piaţa Unirii din Bucureşti în fiecare seară până duminică

14 iunie 2019  15:00| Piaţa ştirilor de azi | Echipa de serviciu
POLIŢIŞTII RECOMANDĂ RUTE OCOLITOARE. Brigada Rutieră va impune restricţii de circulaţie în perioada 14-16 iunie la nivelul Capitalei cu ocazia desfăşurării evenimentelor „Street Delivery – Smart Cities” şi „Simfonia Apei”.
S-a încheiat consolidarea Podului Străuleşti S-a încheiat consolidarea Podului Străuleşti

S-a încheiat consolidarea Podului Străuleşti

13 iunie 2019  16:15| Piaţa ştirilor de azi | Echipa de serviciu
TERMENUL DE FINALIZARE A LUCRĂRILOR ESTE OCTOMBRIE. Lucrările de consolidare a podului Străuleşti au fost finalizate iar întreaga lucrare, ce presupune consolidarea şi reabilitarea podului, este realizată în proporţie de 70%.
Buget mai mare pentru restituirea taxei auto Buget mai mare pentru restituirea taxei auto

Buget mai mare pentru restituirea taxei auto

13 iunie 2019  10:00| Piaţa ştirilor de azi | Echipa de serviciu
420.000 DE CONTRIBUALI AU PRIMIT, DEJA, BANII. Guvernul a aprobat suplimentarea bugetului Ministerului Mediului cu 650 de milioane de lei pentru restituirea taxei auto, a declarat purtătorul de cuvânt al Executivului, Nelu Barbu.
Aeroportul Băneasa reintră în circuit la începutul lui 2020 Aeroportul Băneasa reintră în circuit la începutul lui 2020

Aeroportul Băneasa reintră în circuit la începutul lui 2020

12 iunie 2019  15:45| Piaţa ştirilor de azi | Echipa de serviciu
VA DESERVI TRAFICUL AFERENT CE 2020. Primele curse de linie vor ateriza pe Aeroportul Aurel Vlaicu din Băneasa la începutul anului viitor, iar în perioada următoare va începe prina fază a lucrărilor pentru două noi terminale la Aeroportul Henri Coandă Otopeni.
Stelian Nistor conduce masoneria lumii până în 2025 Stelian Nistor conduce masoneria lumii până în 2025

Stelian Nistor conduce masoneria lumii până în 2025

12 iunie 2019  14:15| Piaţa ştirilor de azi | Echipa de serviciu
RITUL ESTE PREZENT ÎN ROMÂNIA DIN 1881. România va prelua preşedinţia Conferinţei Mondiale a Ritului Scoţian prin Suveranul Mare Comandor Stelian Nistor, 33°, care va fi pentru cinci ani, din 2020, Preşedintele Conferinţei Mondiale.
Bac-ul continuă cu proba la limba străină Bac-ul continuă cu proba la limba străină

Bac-ul continuă cu proba la limba străină

12 iunie 2019  10:00| Piaţa ştirilor de azi | Echipa de serviciu
PROBELE SCRISE ÎNCEP PE 1 IULIE. Elevii clasei a XII-a susţin, azi şi mâine, proba competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională, în cadrul examenului de Bacalaureat, potrivit calendarului emis de Ministerul Educaţiei Naţionale.
Şase specialişti IT la CNAS Şase specialişti IT la CNAS

Şase specialişti IT la CNAS

10 iunie 2019  17:00| Piaţa ştirilor de azi | Echipa de serviciu
PLATFORMĂ INFORMATICĂ ÎN SĂNĂTATE. Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Răzvan Vulcănescu, a afirmat că instituţia pe care o reprezintă are în vedere ca până la finele anului să angajeze şase specialişti IT, salariul fiind de 5.000 de euro.
Borza va fi demis Borza va fi demis

Borza va fi demis

10 iunie 2019  12:00| Piaţa ştirilor de azi | Echipa de serviciu
FUSESE NUMIT LA ÎNCEPUTUL SĂPTĂMÂNII TRECUTE. Premierul Viorica Dăncilă îl va demite pe consilierul său economic, Remus Borza, după declaraţiile acestuia privind reducerea numărului de bugetari şi de ministere.

Mergi la pagina : 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 | Pagina urmatoare

  • intro2

Efemeride

Xantipa

Xantipa

Copiii ăștia care mai mergeau să caște gura la ce mai îndruga nepotolitul ăla de Socrate tot trag... [ Citeste mai departe ]
LA EVENIMENT PARTICIPĂ 1.300 DE MILITARI. Un paraşutist american de 29 de ani a suferit un traumatism cranio-cerebral în urma unei acţiuni de noapte de pe aerodromul de la Boboc, în cadrul unui exerciţiu multinaţional, acesta fiind transferat cu un elicopter la Spitalul Militar Bucureşti. [ Citeste mai departe ]

14 iunie 2019

AZI Prin Lume

EXPERTIZELE PSIHIATRICE AU STABILIT CĂ ESTE APT MINTAL. Extremistul australianul Brenton Tarrant, inculpat pentru uciderea a 51 de persoane, în martie, în două moschei din Christchurch (Noua Zeelandă), a pledat nevinovat, a anunţat avocatul său. [ Citeste mai departe ]

14 iunie 2019

AZI Stat de drept

ANTERIOR, CURTEA A DECIS CĂ LEGEA E NECONSTITUŢIONALĂ. CCR va dezbate pe 10 iulie sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis asupra Legii pentru modificarea OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice prin care este interzisă amplasarea aparatelor radar în locuri de unde nu sunt vizibile. [ Citeste mai departe ]

13 iunie 2019

AZI În cultură

MELOMANII ÎŞI POT SELECTA SPECTACOLELE PREFERATE. Festivalul Internaţional „George Enescu” a dat publicităţii seria video „Poveştile Festivalului”, un tur ghidat prin programul ediţiei din 2019, realizat de Tiberiu Soare, dirijorul Orchestrei Operei Naţionale. [ Citeste mai departe ]

14 iunie 2019

AZI Prin ţară

MUNIŢIA A FOST GĂSITĂ SUB GRINZILE DE LEMN. Muncitorii care execută lucrări de reparaţii la clădirea dispensarului din localitatea arădeană Agrişul Mare au descoperit 24 cartuşe de infanterie din al doilea război mondial, care au fost preluate de către pirotehniştii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Arad pentru a fi distruse. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

Pregătiţi pentru Rusalii

Pregătiţi pentru Rusalii

23.000 de poliţişti, pompieri, jandarmi şi poliţişti de frontieră vor fi mobilizaţi zilnic, la... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

Turiştii străini au cheltuit 1,293 miliarde de lei în România

Turiştii străini au cheltuit 1,293 miliarde de lei în România

În primul trimestru al acestui an, 443.700 de turişti nerezidenţi au sosit în România, iar... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

Iliescu, între Mitterrand și procurorii lui Lazăr

Iliescu, între Mitterrand și procurorii lui Lazăr

Cu exact 25 de ani în urmă, Ion Iliescu făcea o vizită oficială de trei zile în Franța, la... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

La hotelul Bertram (Miss Marple) - Agatha Christie

Când Miss Marple vine în vacanţă la Londra, găseşte la hotelul Bertram ceea ce caută: decor tradiţional, servicii impecabile, brioşe pregătite ca pe vremuri şi amintirile copilăriei.

[ Vezi toate ]

Magazin

Edith Gonzalez a încetat din viaţă

Edith Gonzalez a încetat din viaţă

Actriţa mexicană Edith Gonzales, cunoscută pentru roluri în telenovele realizate după anii 1990,... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Discuţii pe marginea unei legi a vaccinării

Discuţii pe marginea unei legi a vaccinării

Ministrul Sorina Pintea a precizat că încă sunt discuţii privind o lege a vaccinării însă, pentru... [ Citeste mai departe ]
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress