Pilula De Sănătate AZI

Donaţie din partea Soranei-Mihaela Cîrstea

18 noiembrie 2019  12:00| Pilula De Sănătate | Social
Donaţie din partea Soranei-Mihaela Cîrstea

Organizaţia Salvaţi Copiii şi jucătoarea de tenis Sorana-Mihaela Cîrstea au dotat Maternitatea din Târgovişte cu patru monitoare de funcţii vitale şi 12 injectomate, în valoare de aproape 23.000 de euro, achiziţionate cu ajutorul susţinătorilor campaniei de reducere a mortalităţii infantile.

„Deşi Maternitatea Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgovişte îngrijeşte nou-născuţi prematur sau cu diverse patologii grave din mai multe judeţe din Regiunea Sud-Muntenia, aparatura medicală vitală rămâne o promisiune pe hârtie, amânată de autorităţi. De Ziua Mondială a Prematurităţii, Organizaţia Salvaţi Copiii dotează maternitatea din Târgovişte pentru a patra oară, beneficiind de prezenţa şi sprijinul extraordinar al sportivei Sorana Cîrstea”, se arată într-un comunicat remis sâmbătă de organizaţie. Dintre cele 204 maternităţi din întreaga ţară, Salvaţi Copiii a dotat deja 96, în mod constant, în funcţie de nevoile prioritare, transmise de medicii alături de care organizaţia lucrează. La Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgovişte, organizaţia a donat în ultimii trei ani aparatură medicală în valoare totală de 68.865 de euro, la care se adaugă acum patru monitoare de funcţii vitale donate cu sprijinul Soranei Cîrstea şi 12 injectomate în valoare de 22.953 de euro, achiziţionate cu ajutorul susţinătorilor campaniei de reducere a mortalităţii infantile.

„Salvarea nou-născuţilor prematur ar trebui să fie o prioritate naţională, de care să fim conştienţi cu toţii. Nicio mare victorie nu se poate obţine fără să ai la dispoziţie instrumente bune şi o echipă alături de care să construieşti. Mă bucur că medicii, Salvaţi Copiii şi nou-născuţii prematur m-au primit în echipa lor, aceasta este o echipă a vieţii”, a declarat Sorana Cîrstea, citată în comunicat.

Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgovişte are în grijă anual aproximativ 2.000 de nou-născuţi, dintre care 237 s-au născut prematur în 2018 şi în primele şase luni ale acestui an, numărul prematurilor a fost de 112. „Ca maternitate de grad 3, de doi ani îngrijim prematuri din toată regiunea - Prahova, Argeş, Ialomiţa, Teleorman, Vâlcea, Olt. Ne-am dori o mai mare implicare a Ministerului Sănătăţii. Aşteptăm cu nerăbdare dotarea cu incubatoare promisă de aproape patru ani şi ne dorim obţinerea finanţării pe axa prioritară a maternităţii din Târgovişte, singura maternitate de grad 3 din ţară uitată de finanţare de doi ani, în ciuda numeroaselor memorii şi solicitări”, precizează dr. Roxana Aldea, şef Secţie neonatologie la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgovişte.
  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • politica
  • actualitate
  • intro2

Efemeride

Pixelul albastru vs intelectualul fonf

Pixelul albastru vs intelectualul fonf

Cel mai savuros spectacol de caractere este atunci când corb la corb încep să-și scoată ochii.... [ Citeste mai departe ]

11 decembrie 2019

AZI Piaţa ştirilor de azi

AR FACE GREVĂ ÎN FIECARE ZI. Angajaţii Uzinei de Reparaţii pentru metrou au mandatat conducerea sindicatului din care fac parte să ducă până la capăt conflictul de muncă declanşat cu angajatorul Alstom, inclusiv intrarea în grevă generală. [ Citeste mai departe ]

11 decembrie 2019

AZI Prin Lume

EZITARE, AMÂNĂRI, TERGIVERSĂRI. Competiţia electorală din Regatul Unit nu ar putea fi mai strânsă, a estimat azi premierul britanic Boris Johnson, cu o zi înaintea alegerilor parlamentare anticipate din ţara sa. [ Citeste mai departe ]

10 decembrie 2019

AZI Stat de drept

DE LEGE ESTE SEC. Liviu Dragnea a fost adus, azi, de la Penitenciarul Rahova la sediul instanţei supreme, pentru dezbaterea recursului în casaţie formulat faţă de condamnarea de 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare din dosarul DGASPC. [ Citeste mai departe ]

11 decembrie 2019

AZI În cultură

SONORITĂŢI DIN SPANIA, GERMANIA, ITALIA, FRANŢA ŞI ROMÂNIA. Un concert susţinut de muzicianul spaniol Pedro Bonet (violoncel) şi artista româncă Roxana Moişanu (harpă celtică), organizat cu ocazia sărbătorilor de iarnă, va avea loc azi, de la ora 19.30, la Catedrala „Sfântul Iosif". [ Citeste mai departe ]

11 decembrie 2019

AZI Prin ţară

JUMĂTATE – DA, JUMĂTATE – NU. Guvernul a aprobat schimbarea din funcţie a prefecţilor din mai multe judeţe, a anunţat şeful Cancelariei premierului, Ionel Dancă. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

16 trenuri vor opri în Halta Parc Mogoşoaia

16 trenuri vor opri în Halta Parc Mogoşoaia

CFR Călători va pune în circulaţie, de duminică, zilnic, o pereche de trenuri pe ruta Oraviţa -... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

Rata anuală a inflaţiei a crescut la 3,8%

Rata anuală a inflaţiei a crescut la 3,8%

În luna noiembrie a acestui an, rata anuală a inflaţiei a urcat la 3,8%, de la 3,4% în octombrie.... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

Post-băsismul: Deceniul iohannist consolidat

Post-băsismul: Deceniul iohannist consolidat

Un veritabil paradox politic este acela că după ce a câștigat alegerile parlamentare cu cel mai... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

La hotelul Bertram (Miss Marple) - Agatha Christie

Când Miss Marple vine în vacanţă la Londra, găseşte la hotelul Bertram ceea ce caută: decor tradiţional, servicii impecabile, brioşe pregătite ca pe vremuri şi amintirile copilăriei.

[ Vezi toate ]

Magazin

Malcolm Young va apărea pe viitorul album AC/DC

Malcolm Young va apărea pe viitorul album AC/DC

Dee Snider, fostul solist al trupei Twisted Sister, a dezvăluit pe contul de Twitter că trupa... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Vâlcenii vor beneficia şi în weekend de asistenţă medicală de calitate

Vâlcenii vor beneficia şi în weekend de asistenţă medicală de calitate

Computerul tomograf de la Spitalul Judeţean va funcţiona din luna ianuarie în regim de... [ Citeste mai departe ]
jos-jos
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress