Pilula De Sănătate AZI

Donaţie particulară a unui aparat Echo Dopler

18 octombrie 2019  15:15| Pilula De Sănătate | Social
Donaţie particulară a unui aparat Echo Dopler

Aparatură medicală în valoare de 100.000 de euro a fost donată secţiei de neurologie din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Satu Mare, de către omul de afaceri Vasile Lucuţ.

El a declarat că a făcut acest gest după ce a fost internat la spital, a văzut că sunt medici specialişti, dar nu există echipament adecvat. „Din păcate, am simţit-o pe pielea mea. Ce m-a făcut? Am ajuns într-o situaţie şi am ajuns aici, am văzut ce condiţii sunt. Nu credeam că în 2019 mai sunt condiţiile respective în spital. O spun din tot sufletul că este echipă extraordinar de bună, medici tineri şi nu au pe ce să facă o diagnosticare adevărată. Le-am spus de atunci să facă necesarul, am stat în pat câteva zile. Au făcut necesarul, am plătit avansul aproape în totalitate şi s-a făcut pasul acesta rapid, echipamentele sunt aici”, a declarat Vasile Lucuţ.

Şefa secţiei Neurologie, Mariana Aniţaş, a declarat că acum dotarea este una la nivelul unui spital universitar. „Domnul Lucuţ a fost internat la noi în secţie şi n-a uitat să se întoarcă şi să-şi îndeplinească promisiunile. Şi statul ajută, dar până ajută statul noi ne bucurăm de oamenii care se gândesc şi la noi. Pentru secţia de neurologie înseamnă că avem dotare de centru universitar. Tot mai puţini pacienţi vor necesita să fie trimişi într-o clinică universitară pentru că avem practic toate dotările. Practic, partea de diagnostic şi tratament va fi îndeplinită. Avem medici cu competenţe care vor şti să lucreze pe aceste aparate, care vor fi utilizate la adevărata lor valoare”, a declarat Mariana Aniţaş.

Managerul SJU, Adrian Marc, a precizat că unitatea îşi doreşte astfel de sprijin de la mediul de afaceri. „În Satu Mare există un mediu de afaceri, un antreprenoriat destul de puternic. Noi ne dorim un parteneriat cu acest mediu, în măsura în care posibilităţile permit noi suntem deschişi la orice formă de colaborare, parteneriat. Binefacerea este pentru omul de rând, omul suferind”, a spus Adrian Marc.

Donaţia constă într-un aparat Echo Dopler, care se foloseşte pentru examinarea vaselor sanguine de la nivelul regiunii cervicale şi a fluxului sanguin intracerebral, pentru investigaţii intracraniene şi examinarea circulaţiei intracerebrale, un electromiograf folosit pentru examinarea sistemului nervos periferic şi un clectroencefalograf E.E.G. utilizat pentru monitorizarea activităţii electrice a creierului pentru stabilirea diagnosticului de epilepsie, stări de leşin. 
  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • politica
  • actualitate
  • intro2

Efemeride

Pixelul albastru vs intelectualul fonf

Pixelul albastru vs intelectualul fonf

Cel mai savuros spectacol de caractere este atunci când corb la corb încep să-și scoată ochii.... [ Citeste mai departe ]

15 noiembrie 2019

AZI Piaţa ştirilor de azi

METROUL ŞI-A PRELUNGIT PROGRAMUL. Traficul rutier va fi restricţionat azi, pe străzile din jurul Arenei Naţionale, din cauza meciului dintre echipele reprezentative ale României şi Suediei, din cadrul preliminariilor de calificare ale Euro 2020. [ Citeste mai departe ]

15 noiembrie 2019

AZI Prin Lume

MAI EGAL DECÂT ALŢII ÎN FAŢA LEGII. Preşedintele american Donald Trump a cerut Curţii Supreme să împiedice un procuror să intre în posesia declaraţiilor sale de impozitare, argumentând că deţine imunitate totală atâta timp cât se află la Casa Albă. [ Citeste mai departe ]

15 noiembrie 2019

AZI Stat de drept

REŢINUT PENTRU 24 DE ORE. Poliţiştii şi procurorii din Iaşi au găsit la un bărbat din Neamţ, bănuit de cultivarea de droguri de risc, 110 kilograme de cannabis, care ar fi fost destinate vânzării, în valoare de 500.000 de euro. [ Citeste mai departe ]

15 noiembrie 2019

AZI În cultură

149 DE OBIECTE DE ORFEVRĂRIE. Expoziţia „Aurul împăraţilor chinezi. Podoabe regale din perioada Wanli, dinastia Ming – Colecţia Dong Bo Zhai”, organizată cu ocazia aniversării a 70 de ani de relaţii diplomatice româno-chineze, se va deschide pe 20 noiembrie, la Muzeul Naţional de Istorie a României. [ Citeste mai departe ]

15 noiembrie 2019

AZI Prin ţară

NU VREA SĂ SE AGAŢE DE FUNCŢIE. Prefectul judeţului Arad, Florentina Horgea, i-a solicitat ministrului Afacerilor Interne, Marcel Vela, încetarea detaşării în funcţia de reprezentant al Guvernului în teritoriu, în prima şedinţă a Executivului. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

Concurs dedicat cârnaţilor

Concurs dedicat cârnaţilor

70 de echipe din ţară şi străinătate participă la Parada Cârnaţilor, ajunsă la a 17-a ediţie, ce... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

Gospodăriile americane datorează 14.000 miliarde dolari

Gospodăriile americane datorează 14.000 miliarde dolari

Datoriile gospodăriilor americane au crescut, între lunile iulie-septembrie 2019, pentru al... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

Ascensiunea lui Arturo Ui

Ascensiunea lui Arturo Ui

Cât timp a tăcut sau s-a exprimat doar ocazional, prin alocuțiuni scrise de alții, Klaus Iohannis... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

La hotelul Bertram (Miss Marple) - Agatha Christie

Când Miss Marple vine în vacanţă la Londra, găseşte la hotelul Bertram ceea ce caută: decor tradiţional, servicii impecabile, brioşe pregătite ca pe vremuri şi amintirile copilăriei.

[ Vezi toate ]

Magazin

209 de milioane de dolari „scoşi” la o singură licitaţie

209 de milioane de dolari „scoşi” la o singură licitaţie

Un tablou înfăţişând Tamisa la Londra realizat de pictorul impresionist Claude Monet a fost... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Al treilea an la rând de testări gratuite

Al treilea an la rând de testări gratuite

Locuitorii sectorului 1 care doresc să-şi evalueze starea de sănătate vor beneficia gratuit de... [ Citeste mai departe ]
jos-jos
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress