Pilula De Sănătate AZI

Două vaccinuri experimentale împotriva virusului Ebola

10 noiembrie 2017  13:15| Pilula De Sănătate | Sport & Divertisment
Două vaccinuri experimentale împotriva virusului Ebola

Două vaccinuri experimentale împotriva virusului Ebola au fost testate cu rezultate promiţătoare, oferind protecţie pentru o perioadă de aproximativ un an împotriva febrei hemoragice, potrivit rezultatelor unui test clinic, informează AFP.

Studiul, publicat în New England Journal of Medicine, a fost realizat cu participarea a 1.500 de persoane din Monrovia, capitala Liberiei.

Subiecţilor le-a fost administrat fie unul dintre cele două vaccinuri în curs de testare, fie un medicament placebo.

Primul vaccin, rVSV-ZEBOV, a fost creat de oameni de ştiinţă canadieni şi este sub licenţa laboratoarelor Merck, Sharp şi Dohme Corporation.

Cel de-al doilea, cAd3-EBOZ, a fost dezvoltat de centrul de cercetare pentru vaccinuri al Institutului naţional american pentru alergii şi boli infecţioase (NIAID), în parteneriat cu GlaxoSmithKline.

După o lună, 84% dintre pacienţii care au primit vaccinul rVSV-ZEBOV au dezvoltat anticorpi. După un an, 80% dintre aceştia se aflau încă sub protecţia vaccinului.

În cazul celui de-al doilea vaccin, cAd3-EBOZ, 71% dintre subiecţi au dezvoltat anticorpi după o lună, iar 64% erau încă imunizaţi la finalul cercetării.

„Testul clinic a furnizat informaţii preţioase esenţiale pentru dezvoltarea acestor două potenţiale vaccinuri împotriva Ebola”, a declarat Anthony Fauci, directorul NIAID.

„Studiul demonstrează, de asemenea, că o cercetare clinică bine concepută şi etică poate fi realizată în timpul unei epidemii”, a adăugat acesta.

După administrarea vaccinului, unele persoane au resimţit „efecte secundare minore sau moderate, cum ar fi dureri de cap, dureri musculare, febră sau oboseală”, arată raportul.

Testul a fost realizat în cadrul Parteneriatul pentru cercetarea virusului Ebola în Liberia (PREVAIL), un parteneriat pentru cercetare clinică între Statele Unite şi Liberia.

Epidemia de Ebola a ucis mai mult de 11.000 de persoane în lumea întreagă, în special în Liberia, Guineea şi Sierra Leone, în perioada 2013-2016.

La ora actuală, aproximativ 15 vaccinuri sunt în curs de elaborare, pe plan mondial, împotriva Ebola, un virus foarte contagios.

Potrivit experţilor, primele vaccinuri ar putea fi aprobate până în 2018, în cadrul unui proces accelerat de reglementare. 

  • om azi
  • prin lume
  • in economie
  • intro2
REZERVIŞTI VOLUNTARI. Ministerul Apărării Naţionale (MApN) a prelungit perioada de recrutare şi selecţie a rezerviştilor voluntari pentru anul 2018. Astfel, termenul limită pentru depunerea dosarelor va fi pe 22 iunie, nu 8 iunie, cum era până acum. [ Citeste mai departe ]

21 mai 2018

AZI Prin Lume

QUIM TORRA VREA PATRU MINIŞTRI CARE SUNT FIE ÎN AREST FIE ÎN BELGIA. Guvernul spaniol a recunoscut, astăzi, puterile liderului catalan nou-ales Quim Torra, dar nu a ratificat guvernul ales de acesta, conform unor documente oficiale, ceea ce înseamnă că Madridul va continua să îşi impună conducerea directă asupra acestei regiuni din nord-estul ţării, relatează Reuters şi AFP. [ Citeste mai departe ]

21 mai 2018

AZI Stat de drept

„UN DENUNŢ CA SĂ-ŞI UŞUREZE SITUAŢIA”. Secţia pentru judecători a Consilului Superior al Magistraturii (CSM) a dispus, astăzi, suspendarea din funcţia de judecător a Elena Burlan-Puşcaş, de la Tribunalul Bucureşti, acuzată de luare de mită şi aflată în arest la domiciliu. [ Citeste mai departe ]

21 mai 2018

AZI În cultură

Le poartă cu el Marcian Petrescu. Pe piept şi pe burtă, în... cartuşieră. Şi le foloseşte cu vârf şi-ndesat. Cu vrednicie şi semeţie. Optsprezece sunt, năzdravane foc. Şi iese din ele ce nici nu gândim. Mânuindu-le astfel încât ne-a topit. Şi ne-a cucerit. În bibliotecă întâmplându-se asta binevenit. La Piteşti, joia trecută, fain şi nimerit... [ Citeste mai departe ]

21 mai 2018

AZI Prin ţară

ŞOFERIŢA FĂCEA DRIFTURI. Două tinere de 24, respectiv 26 de ani, au murit, duminică seară, după ce au plonjat cu maşina în lacul Ghioroc, din judeţul Arad, de la 25 de metri înălţime. Doi băieţi, aflaţi în acelaşi autoturism, au reuşit să iasă la timp şi au înotat către mal. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena

Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena

Ortodocşii îi serbează astăzi pe Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, datorită cărora... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

Plus 12% pentru piaţa serviciilor medicale private

Plus 12% pentru piaţa serviciilor medicale private

Piaţa serviciilor medicale private este unul dintre cele mai dinamice sectoare din România, după... [ Citeste mai departe ]

Efemeride

Eroare de protocol

Eroare de protocol

Prim-ministrul Croaţiei, Andrej Plenkovic, a fost primit cu onoruri militare, astăzi, de către... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

Înaltă trădare să fie, dar s-o știm și noi...

Înaltă trădare să fie, dar s-o știm și noi...

În sfârşit, Ludovic Orban, insignifiantul - de până acum - lider liberal are parte de ora sa... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

Pălăria preşedintelui - Antoine Laurain

În romanul său inteligent şi plin de umor, Antoine Laurain îi oferă rolul principal unei pălării.

[ Vezi toate ]

Magazin

Islandezii boicotează Eurovisionul

Islandezii boicotează Eurovisionul

De luni şi până ieri, peste 20.000 de islandezi au semnat o petiţie, pentru retragerea ţării lor... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Iranul a deschis prima fabrică de produse din celule stem din Asia de Vest

Iranul a deschis prima fabrică de produse din celule stem din Asia de Vest

Iranul a inaugurat prima fabrică de medicamente bazate pe celule stem din Asia de Vest.... [ Citeste mai departe ]
Afcn small
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress