Pilula De Sănătate AZI

Liber la construirea spitalelor regionale

14 noiembrie 2019  15:45| Pilula De Sănătate | Social
Liber la construirea spitalelor regionale

Ministrul Sănătăţii, Victor Costache, a declarat că toate cele trei proiecte pentru construcţia spitalelor regionale - de la Cluj-Napoca, Iaşi şi Craiova - au avize de construcţie şi de mediu şi nu există litigii legate de acestea.

„Vestea bună este că toate cele trei proiecte (n.r. - Cluj-Napoca, Iaşi, Craiova) au avize de construcţie şi de mediu, nu există litigii. S-a finalizat încărcarea în MySMIS pentru proiectul de la Cluj, în octombrie a fost încărcat cel de la Iaşi, care este şi cel mai avansat, iar la începutul lui decembrie vom finaliza încărcarea pentru Craiova. Ca şi calendar, în 15 decembrie se va semna contractul de finanţare a spitalului de la Iaşi, urmând ca la sfârşitul lui decembrie, cel târziu începutul lui ianuarie, să se semneze Cluj şi sfârşitul lui ianuarie începutul lui februarie pentru Craiova”, a precizat Costache, la începutul şedinţei de Guvern. El a menţionat că recomandarea Comisiei Europene a fost o dezvoltare în două faze - de proiectare şi de execuţie. „Ca termene, prevedem semnarea contractelor pentru proiectare iunie - Iaşi, iulie - Cluj, septembrie - Craiova, după care se va intra într-o fază de un an, conform termenelor legale de proiectare, iar apoi faza a doua, de execuţie”, a arătat el. 
  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • politica
  • actualitate
  • intro2

Efemeride

Pixelul albastru vs intelectualul fonf

Pixelul albastru vs intelectualul fonf

Cel mai savuros spectacol de caractere este atunci când corb la corb încep să-și scoată ochii.... [ Citeste mai departe ]

11 decembrie 2019

AZI Piaţa ştirilor de azi

AR FACE GREVĂ ÎN FIECARE ZI. Angajaţii Uzinei de Reparaţii pentru metrou au mandatat conducerea sindicatului din care fac parte să ducă până la capăt conflictul de muncă declanşat cu angajatorul Alstom, inclusiv intrarea în grevă generală. [ Citeste mai departe ]

11 decembrie 2019

AZI Prin Lume

EZITARE, AMÂNĂRI, TERGIVERSĂRI. Competiţia electorală din Regatul Unit nu ar putea fi mai strânsă, a estimat azi premierul britanic Boris Johnson, cu o zi înaintea alegerilor parlamentare anticipate din ţara sa. [ Citeste mai departe ]

10 decembrie 2019

AZI Stat de drept

DE LEGE ESTE SEC. Liviu Dragnea a fost adus, azi, de la Penitenciarul Rahova la sediul instanţei supreme, pentru dezbaterea recursului în casaţie formulat faţă de condamnarea de 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare din dosarul DGASPC. [ Citeste mai departe ]

11 decembrie 2019

AZI În cultură

SONORITĂŢI DIN SPANIA, GERMANIA, ITALIA, FRANŢA ŞI ROMÂNIA. Un concert susţinut de muzicianul spaniol Pedro Bonet (violoncel) şi artista româncă Roxana Moişanu (harpă celtică), organizat cu ocazia sărbătorilor de iarnă, va avea loc azi, de la ora 19.30, la Catedrala „Sfântul Iosif". [ Citeste mai departe ]

11 decembrie 2019

AZI Prin ţară

JUMĂTATE – DA, JUMĂTATE – NU. Guvernul a aprobat schimbarea din funcţie a prefecţilor din mai multe judeţe, a anunţat şeful Cancelariei premierului, Ionel Dancă. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

16 trenuri vor opri în Halta Parc Mogoşoaia

16 trenuri vor opri în Halta Parc Mogoşoaia

CFR Călători va pune în circulaţie, de duminică, zilnic, o pereche de trenuri pe ruta Oraviţa -... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

Rata anuală a inflaţiei a crescut la 3,8%

Rata anuală a inflaţiei a crescut la 3,8%

În luna noiembrie a acestui an, rata anuală a inflaţiei a urcat la 3,8%, de la 3,4% în octombrie.... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

Post-băsismul: Deceniul iohannist consolidat

Post-băsismul: Deceniul iohannist consolidat

Un veritabil paradox politic este acela că după ce a câștigat alegerile parlamentare cu cel mai... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

La hotelul Bertram (Miss Marple) - Agatha Christie

Când Miss Marple vine în vacanţă la Londra, găseşte la hotelul Bertram ceea ce caută: decor tradiţional, servicii impecabile, brioşe pregătite ca pe vremuri şi amintirile copilăriei.

[ Vezi toate ]

Magazin

Malcolm Young va apărea pe viitorul album AC/DC

Malcolm Young va apărea pe viitorul album AC/DC

Dee Snider, fostul solist al trupei Twisted Sister, a dezvăluit pe contul de Twitter că trupa... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Vâlcenii vor beneficia şi în weekend de asistenţă medicală de calitate

Vâlcenii vor beneficia şi în weekend de asistenţă medicală de calitate

Computerul tomograf de la Spitalul Judeţean va funcţiona din luna ianuarie în regim de... [ Citeste mai departe ]
jos-jos
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress