Încărcat cu ciorchini de fructe roşii, de mărimea unor boabe de mazăre, acrişoare, folosite în deosebi la fabricarea băuturilor alocoolice, marmeladelor şi a siropurilor, scoruşul-de-munte este o resursă cu proprietăţi nebănuite.
Scoarţa, frunzele şi boabele acestui arbore, care creşte în pădurile din zona de munte, sunt bogate în taninuri, zaharuri, vitamina C, uleiuri eterice, putând fi folosite în numeroase tratamente naturiste. Fructele coapte se recoltează până la începutului lui noiembrie şi au proprietăţi diuretice, astringente şi vitaminizante.
Trebuie, însă, să fim foarte atenţi cum şi când consumăm scoruş. Astfel, fructele proaspete au câteva contraindicaţii. În urma consumului lor, ne putem alege cu dureri stomacale, vărsături, senzaţie de greaţă, diaree şi chiar leziuni renale.
Remediile pe bază de scoruş-de-munte nu sunt recomandate femeilor însărcinate şi nici celor care alăptează. Înainte de a urma un tratament naturist cu scoruş-de-munte, trebuie să consultăm un fitoterapeut, pentru stabilirea dozei necesare, căci ea depinde de numeroşi factori, precum vârsta şi starea generală de sănătate.
Pentru normalizarea nivelului zahărului din sânge, cei suferinzi de diabet pot urma un tratament cu decoct din fructe de scoruş. Remediul se face dintr-o linguriţă de fructe la 250 ml de apă. Amestecul se lasă să fiarbă 10 minute, după care se bea pe parcursul zilei.
Durerea, iritaţia, vederea înceţoşată şi sensibilitatea la lumină se numără printre simptomele frecvente ale tensiunii oculare. Pentru ameliorarea lor, se ţine o cură cu rachiu de scoruş-de-munte. El se obţine astfel: se pun într-o sticlă fructe de scoruş, după ce au fost ţinute 3 zile la congelator. Când s-a umplut jumătate din recipient, se toarnă rachiu şi se astupă vasul cu dop. Se lasă amestecul la macerat 6 săptămâni, într-un loc răcoros şi călduros, agitând frecvent sticla. Se ia câte o jumătate de linguriţă de rachiu zilnic, până se observă îmbunătăţiri. În cazul în care nu ai fructe proaspete de scoruş, poţi să le cumperi uscate de la magazinele naturiste. Ele se pun într-un vas încăpător, se acoperă cu apă şi, după ce s-au umflat, se scurg şi se continuă reţeta ca în procedeul de mai sus.
Pentru calmarea durerilor reumatice, cu siguranţă folosim o mulţime de pastile şi de unguente. Puatem să le înlocuim cu un leac naturist: infuzia de scoruş-de-munte. Se prepară din pulbere din scoarţa copacului, flori sau fructe uscate – 1 lingură – peste care se pun 250 ml de apă clocotită. Se lasă la infuzat 10-15 minute, după care se strecoară şi se beau câte 2 căni de ceai în fiecare zi.
Infuzia preparată din fructe uscate de scoruş este benefică şi pentru persoanele care au turberculoză pulmonară, pentru ameliorarea simptomelor. Şi cei care suferă de bronşită, infecţii bacteriene, pneumonii şi tuse pot apela la acest remediu. Se administrează câte 2 căni pe zi.
Scoruşul-de-munte ajută şi la calmarea durerilor de stomac. Se fierb, timp de 20 de minute, la foc mic, 2 linguriţe de scoarţă de scoruş în 250 ml de apă. Se strecoară şi se consumă câte 3 căni de lichid pe zi, pentru tratarea diareii şi ameliorarea durerilor de stomac.
Scoruşul este recomandat şi copiilor. Crampele musculare intense, slăbiciunea, oboseala, durerile în zona pieptului, tulburările de învăţare şi de coordonare arată lipsa unor vitamine din corp. Ceaiul din fructe de scoruş este indicat în vitaminizarea celor mici. Tratamentul este eficient numai dacă se bea câte 1 cană în fiecare zi, timp de 2 săptămâni.
18 februarie 2019
18 februarie 2019
18 februarie 2019
18 februarie 2019
18 februarie 2019
Daniel1, umorist de succes şi observator acid al realităţii contemporane, povesteşte despre sfârşitul societăţii în care trăieşte, o societate a simulacrului, victima propriei frivolităţi şi a delirului tehnologic în care se complace.
[ Vezi toate ]