Pilula De Sănătate AZI

Transmitere locală accentuată

26 martie 2020  16:00| Pilula De Sănătate | Social
Transmitere locală accentuată

Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Nelu Tătaru a declarat că focarul de COVID de la Spitalul Judeţean Suceava a ajuns „în acel punct în care a decimat personalul medical”.

„Acest focar a ajuns în acel punct în care a decimat personalul medical. În acest moment, am reuşit să stabilizăm anumite spitale care vor prelua aspectele medicale de care aveau nevoie locuitorii judeţului Suceava şi încercăm să stabilizăm o unitate de primiri urgenţe la nivelul Spitalului Judeţean cu personalul care mai este valid şi cel adus de la Iaşi. În acest moment, Secţia de boli infecţioase are peste 120 de pacienţi, între care cinci sunt pe ventilator. Este o transmitere locală accentuată. La nivelul judeţului Suceava sunt peste 150 de cazuri confirmate, dar şi numeroase decese”, a afirmat el la Digi 24.

Tătaru a spus că spitalul este izolat în acest moment. „Nu mai sunt decât 100 de pacienţi care aşteaptă rezultatul testării, cei care vor fi pozitivi vor fi internaţi în boli infecţioase, cei care vor fi negativi vor merge acasă în izolare voluntară la domiciliu. În oraş sunt măsurile pe care le ia Comitetul judeţean pentru situaţii de urgenţă şi noi încercăm să reaşezăm activitatea medicală, să izolăm contacţii şi ancheta epidemiologică care s-a reevaluat, urmând să mergem pe fiecare caz în parte”, a precizat secretarul de stat.

Tătaru a menţionat că a început dezinfecţia spitalului de la etajele superioare, „urmând ca, după ce terminăm dezinfecţia la etajele 3 şi 4, să mutăm personalul medical infectat cu COVID şi în decursul săptămânilor următoare, acest spital să fie destinat pacienţilor infectaţi cu COVID”.

Potrivit acestuia, la Suceava au fost mai multe motive care au dus la acest deznodământ, între care ancheta epidemiologică, managementul defectuos al crizei. „La Suceava a fost o conjunctură şi sunt mai multe motive care au dus la acest deznodământ. Avem şi o anchetă epidemiologică ce nu a mers pe un traseu privind identificarea anumitor cazuri, a fost un personal medical care a fost contaminat, tardiv izolat sau identificate târziu contactele primare, a fost un mod greşit de folosire a echipamentelor de protecţie, un management defectuos al crizei, a fost o atitudine a Direcţiei de Sănătate Publică delăsătoare şi toate acestea au dus la situaţia în care ne aflăm”, a susţinut el, amintind că procuratura s-a sesizat în acest caz.
  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • politica
  • actualitate
  • 2018
  • intro2

08 aprilie 2020

AZI Piaţa ştirilor de azi

14 ZILE ALĂTURI DE COLEGII DIN PENINSULĂ. Echipa de 11 medici şi 4 asistenţi medicali români a sosit pe aeroportul Milano Linate, pentru a oferi sprijin celei mai afectate zone din Italia în contextul măsurilor de combatere a epidemiei COVID. [ Citeste mai departe ]

08 aprilie 2020

AZI Prin Lume

ACUZAT ŞI DE RĂPIREA UNUI ADVERSAR POLITIC. Fostul preşedinte socialist ecuadorian Rafael Correa, care locuieşte în Belgia, a fost condamnat în absenţă la opt ani de închisoare, în prima instanţă, într-un caz de corupţie din perioada mandatului său (2007-2017). [ Citeste mai departe ]

07 aprilie 2020

AZI Stat de drept

AMENDAT ŞI CU MARFA CONFISCATĂ. Poliţiştii timişeni au confiscat 22.000 de mănuşi medicale de unică folosinţă de la un bărbat care le comercializa ilegal în Timişoara şi care a primit şi o amendă de 2.000 de lei. [ Citeste mai departe ]

08 aprilie 2020

AZI În cultură

INVITAT SPECIAL ERA JAPONIA. Cea de-a XV-a ediţie a Salonului Internaţional de Carte Bookfest, programată în perioada 27-31 mai, a fost anulată, anunţă organizatorii. [ Citeste mai departe ]

08 aprilie 2020

AZI Prin ţară

ACHIZIŢIE DE 354.524 DE LEI. Spitalul Clinic Judeţean (SCJ) Mureş a anunţat că a fost pus în funcţiune şi al doilea aparat de testare pentru COVID-19, la Târgu Mureş, procurat cu bani obţinuţi din donaţiile făcute de agenţi economici şi către persoane fizice. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

Activitate într-un gol alpin

Activitate într-un gol alpin

Un incendiu de vegetaţie uscată a izbucnit pe muntele Steiasa şi s-a extins pe o suprafaţă de... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

Lipsă de acord economic în zona euro

Lipsă de acord economic în zona euro

Videoconferinţa de miercuri a miniştrilor europeni de Finanţe s-a încheiat după 16 ore de... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

ȘAPTEZILE Săptămâna 14 (30 martie - 5 aprilie)

ȘAPTEZILE Săptămâna 14 (30 martie - 5 aprilie)

Cu inevitabilul cinism al observatorilor instituționali, aceștia constată că avem prea puține... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

America Über Alles - Jack Fernley

Cum ar fi fost dacă America ar fi fost fondată nu pe baza Declarației de independență, ci a valorilor propovăduite de Mein Kampf?

[ Vezi toate ]

Magazin

Concert-rugăciune în duminica Paştelui catolic

Concert-rugăciune în duminica Paştelui catolic

Tenorul italian Andrea Bocelli va interpreta în duminica Paştelui catolic o suită de cântece... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

În sprijinul spitalelor din Moldova

În sprijinul spitalelor din Moldova

Reprezentanţii Episcopiei Romano-Catolice de Iaşi au informat că au cumpărat opt tuneluri de... [ Citeste mai departe ]
jos-jos
Afcn small
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress