Prin Lume AZI

A renunţat la preşedinţie după 13 ani

11 noiembrie 2019  10:30| Prin Lume | Externe
A renunţat la preşedinţie după 13 ani

Preşedintele bolivian Evo Morales şi-a anunţat aseară demisia după trei săptămâni de proteste împotriva realegerii sale pentru un patrulea mandat şi după ce armata şi poliţia s-au raliat apelurilor opoziţiei de a-şi prezenta demisia.

„Renunţ la postul meu de preşedinte”, a declarat într-un discurs televizat liderul indigen de 60 de ani, la putere din 2006, la finalul unei zile marcate de noi înfruntări între manifestanţi şi forţele de ordine, precum şi de demisii în lanţ ale unor miniştri şi deputaţi. „Lovitura de stat a avut loc”, a adăugat la rândul său, aflat alături de el, vicepreşedintele Alvaro Garcia Linera, care a demisionat şi el.

Cu puţin timp înainte, şeful armatei, gen. Williams Kaliman, i-a cerut şefului statului „să renunţe la mandatul său prezidenţial pentru a permite pacificarea şi menţinerea stabilităţii, pentru binele Boliviei noastre”. „Ne alăturăm apelului poporului bolivian de a-i sugera domnului preşedinte Evo Morales de a-şi prezenta demisia pentru a pacifica poporul din Bolivia”, a declarat la rândul său comandantul general al poliţiei, gen. Vladimir Yuri Calderon. Însoţit de mulţime, Luis Fernando Camacho, liderul cel mai vizibil şi radical al opoziţiei, s-a deplasat la sediul guvernului din La Paz pentru a înmâna simbolic o scrisoare de demisie lui Evo Morales, precum şi un exemplar din Biblie.

Criza politică s-a accelerat brutal duminică în ţara andină, unde greva generală şi manifestaţiile paralizează activitatea de circa zece zile, într-un climat de violenţă şi de înfruntări între cele două tabere. În trei săptămâni, valul de proteste s-a soldat cu trei morţi şi 383 de răniţi.

Anunţarea în cursul dimineţii de către preşedinte a unui nou scrutin - o opţiune pe care o respingea până acum - viza „pacificarea Boliviei” dar nu a reuşit să aducă calmul. Armata a ordonat „operaţiuni aeriene şi terestre pentru a neutraliza grupuri armate care acţionează în afara legii”, a spus generalul Kaliman, referire la atacuri violente asupra autobuzelor în care se aflau manifestanţi ai opoziţiei care se îndreptau spre La Paz. Vizat de manifestanţi care i-au incendiat casa din Potosi, preşedintele Adunării Naţionale, Victor Borda, a demisionat, exemplul său fiind urmat de circa zece deputaţi, potrivit televiziunii bolviene. La puţin timp după aceea, ministrul minelor, César Navarro, a renunţat şi el la postul său, afirmând că vrea să-şi protejeze familia, după ce casa i-a fost incendiată şi nepotul agresat.
  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • politica
  • actualitate
  • intro2

Efemeride

Pixelul albastru vs intelectualul fonf

Pixelul albastru vs intelectualul fonf

Cel mai savuros spectacol de caractere este atunci când corb la corb încep să-și scoată ochii.... [ Citeste mai departe ]

12 decembrie 2019

AZI Piaţa ştirilor de azi

DIFERENŢĂ MARE FAŢĂ DE AL DOILEA CLASAT. Profesorul universitar doctor Marian Preda a obţinut cel mai mare număr de voturi la cel de-al doilea tur al alegerilor pentru funcţia de rector al Universităţii din Bucureşti, alegerile urmând a fi validate în şedinţa Senatului din 18 decembrie. [ Citeste mai departe ]

12 decembrie 2019

AZI Prin Lume

A VENIT TIMPUL PENTRU SISTEMUL UNIVERSAL. Premierul francez Edouard Philippe a anunţat că reforma pensiilor pe care a propus-o nu se va aplica decât persoanelor născute în 1975 şi după, o concesie făcută sindicatelor care, în opinia sa, ar trebui să însemne sfârşitul grevei masive ce paralizează o mare parte din Franţa de aproape o săptămână. [ Citeste mai departe ]

12 decembrie 2019

AZI Stat de drept

INDICATIVELE SĂ FIE LA VEDERE. Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a declarat că s-a urmărit „compromiterea Jandarmeriei şi reacţionarea emoţională” a jandarmilor la evenimentele din 10 august 2018, iar „cei care au regizat această mizerie trebuie să plătească”. [ Citeste mai departe ]

11 decembrie 2019

AZI În cultură

SONORITĂŢI DIN SPANIA, GERMANIA, ITALIA, FRANŢA ŞI ROMÂNIA. Un concert susţinut de muzicianul spaniol Pedro Bonet (violoncel) şi artista româncă Roxana Moişanu (harpă celtică), organizat cu ocazia sărbătorilor de iarnă, va avea loc azi, de la ora 19.30, la Catedrala „Sfântul Iosif". [ Citeste mai departe ]

12 decembrie 2019

AZI Prin ţară

STRAT ZĂPADĂ CONSISTENT. Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenţionare Cod galben de viscol pentru zona montană înaltă din 12 judeţe şi depunere de strat consistent de zăpadă, valabilă până sâmbătă, la ora 10.00. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

Construcţia Spitalului Metropolitan va dura 3 ani

Construcţia Spitalului Metropolitan va dura 3 ani

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a declarat că demararea lucrărilor propriu-zise la... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

Tipicul omului de afaceri român: 40-45 de ani, cu studii superioare și căsătorit

Tipicul omului de afaceri român: 40-45 de ani, cu studii superioare și căsătorit

Un studiu realizat de Frames, prezentat cu ocazia Galei Premiilor Financial Intelligence,... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

Post-băsismul: Deceniul iohannist consolidat

Post-băsismul: Deceniul iohannist consolidat

Un veritabil paradox politic este acela că după ce a câștigat alegerile parlamentare cu cel mai... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

La hotelul Bertram (Miss Marple) - Agatha Christie

Când Miss Marple vine în vacanţă la Londra, găseşte la hotelul Bertram ceea ce caută: decor tradiţional, servicii impecabile, brioşe pregătite ca pe vremuri şi amintirile copilăriei.

[ Vezi toate ]

Magazin

Pernele pot „găzdui” 16 specii de ciuperci

Pernele pot „găzdui” 16 specii de ciuperci

Lenjeriade pat trebuie schimbată o dată pe săptămână, potrivit microbiologului Universității din... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Sală de tratament pentru persoanele în fotolii rulante

Sală de tratament pentru persoanele în fotolii rulante

Ambulatoriul integrat din cadrul Spitalului de Boli Cronice Siret va fi extins şi dotat cu... [ Citeste mai departe ]
jos-jos
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress