Prin Lume AZI

Abdeslam nu deţinea documente despre un centru de cercetare nucleară

15 aprilie 2016  10:00| Prin Lume | Externe
Abdeslam nu deţinea documente despre un centru de cercetare nucleară

Oficiul Federal german pentru Apărarea Constituţiei (BfV, serviciul de informaţii interne) a dezminţit informaţia apărută în presă potrivit căreia şeful serviciului, Hans-Georg Maassen, le-ar fi declarat unor parlamentari germani că Salah Abdeslam, principalul suspect al atacurilor din noiembrie 2015 de la Paris, deţinea documente despre centrul de cercetare nucleară Juelich din Germania în apartamentul său din Molenbeek, Bruxelles, transmite Reuters.

„Nu este adevărat. Nu avem informaţii despre aşa ceva. Preşedintele nostru Maassen nu a discutat niciodată cu vreun membru al parlamentului“, a declarat o purtătoare de cuvânt a BfV.

Grupul Redaktionsnetzwerk Deutschland (RND) a citat surse din cadrul comisiei de control parlamentar, ale cărei reuniuni sunt confidenţiale, care au declarat că şeful BfV, Hans-Georg Maassen, a spus la sfârşitul lunii martie în faţa comisiei formate din nouă membri că Abdeslam deţinea astfel de documente.

Sursele au mai declarat că Maassen ar fi spus comisiei de control al activităţii serviciilor de informaţii că printuri ale unor articole de pe internet şi fotografii ale preşedintelui centrului de cercetare nucleară de la Juelich, Wolfgang Marquardt, şi ale celorlalţi membri ai comitetului director al centrului au fost găsite în apartamentul lui Salah Abdeslam.

Acesta se află în prezent într-o închisoare din Bruges, unde aşteaptă să fie extrădat în Franţa. După atentatele din 22 martie de la Bruxelles, au apărut îngrijorări cu privire la posibilitatea ca militanţi islamişti să-şi îndrepte atenţia asupra unor puncte vulnerabile din industria nucleară.

Centrul german Juelich se află în landul Renania de Nord-Westfalia, în apropierea frontierei cu Belgia, aici fiind depozitate deşeuri nucleare. Centrul a anunţat într-o declaraţie de presă că nu există indicii cu privire la vreo ameninţare şi că se află în contact cu autorităţile din domeniul securităţii şi cu autoritatea de control nuclear.

Contactat de Reuters, BND (serviciul de informaţii externe al Germaniei) nu au comentat informaţia publicată de grupul RND.

  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • politica
  • actualitate
  • intro istoric

20 februarie 2019

AZI Piaţa ştirilor de azi

MĂRŢIŞOARE ŞI BUCATE. Muzeul Naţional al Ţăranului Român organizează, în perioada 27 februarie - 3 martie, Târgul Mărţişorului. Invitaţilor la târg li se alătură, ca în fiecare an, câteva şcoli, dar şi fundaţii şi asociaţii care desfăşoară acţiuni cu caracter umanitar pentru copii şi categorii defavorizate. [ Citeste mai departe ]

20 februarie 2019

AZI Prin Lume

DISCURSUL ANUAL AL LUI PUTIN ÎN PARLAMENT, AXAT PE PROBLEME DE DEZVOLTARE INTERNĂ A RUSIEI. Preşedintele rus Vladimir Putin a susţinut, astăzi, discursul anual în faţa celor două camere reunite ale Parlamentului. [ Citeste mai departe ]

20 februarie 2019

AZI Stat de drept

DOSAR DE TENTATIVĂ DE OMOR. Nicolae Duduianu, zis Pian, lider al grupării interlope Duduianu din Bucureşti, a fost reţinut şi urmează a fi prezentat Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă, după ce, la începutul lunii, a lovit intenţionat un bărbat cu maşina. [ Citeste mai departe ]

20 februarie 2019

AZI În cultură

Inspirat, satisfăcut. Căci l-am revăzut pe Cornel Irimia. Profesor, prieten, om de cultură. Şarmant pensionar încă neostenit. Am rememorat, firesc, întâlnirile noastre anterioare. A fost un manager destoinic la filarmonica urbei. Preţuit, respectat de foşti subordonaţi. Ne-am aflat şi-acum umăr lângă umăr în sala acesteia. [ Citeste mai departe ]

20 februarie 2019

AZI Prin ţară

BĂIATUL A FOST LĂSAT SĂ PLECE ACASĂ DUPĂ CE A PRIMIT ÎNGRIJIRI, IAR FATA VA MAI RĂMÂNE SUB OBSERVAŢIE. Doi elevi de la la Liceul Tehnologic UCECOM „Spiru Haret” Arad, au ajuns, astăzi, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă pentru îngrijiri medicale, după ce ar fi fumat la şcoală ţigări cu substanţe interzise şi ar fi consumat, în acelaşi timp, o băutură energizantă. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

Patru din zece români se simt hărţuiţi sexual la serviciu

Patru din zece români se simt hărţuiţi sexual la serviciu

Potrivit unui sondaj BestJobs, 44% dintre români s-au simţit hărţuiţi sexual la locul de muncă... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

În 2019, statul va plăti Pilonului II 8,65 miliarde de lei

În 2019, statul va plăti Pilonului II 8,65 miliarde de lei

Ministrul Muncii şi Justiţiei Sociale, Marius Budăi, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de... [ Citeste mai departe ]

Efemeride

Europarlamentarul Maria Zoană redefineşte geografia Europei de Est

Europarlamentarul Maria Zoană redefineşte geografia Europei de Est

Europarlamentarul PSD Maria Gabriela Zoană, care a ajuns în Parlamentul European pe locul... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

Leafa administratorilor zborului zmeelor

Leafa administratorilor zborului zmeelor

Spunea Guvernatorul Isărescu la audierile de la Parlament (sau în marja acestora, când îl făcea... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

Un vultur în zăpadă - Michael Morpurgo

Iarna lui 1940. Un tren atacat de trupele germane. Pe întuneric, la adăpostul unui tunel de cale ferată, un străin începe să le spună o poveste lui Barney şi mamei sale, că să treacă timpul mai repede.

[ Vezi toate ]

Magazin

Vremea caldă închide Festivalul Sculpturilor de Gheaţă din Harbin

Vremea caldă închide Festivalul Sculpturilor de Gheaţă din Harbin

Sculpturile în gheaţă şi zăpadă, realizate de aproape 10.000 de artişti pentru Festivalul din... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Nucile reduc riscul de boli de inimă la diabetici

Nucile reduc riscul de boli de inimă la diabetici

Mai multe porţii de nuci consumate într-o săptămână pot reduce riscul de afecţiuni... [ Citeste mai departe ]
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress