Prin Lume AZI

Insulte anonime de la Phenian

02 decembrie 2019  16:15| Prin Lume | Externe
Insulte anonime de la Phenian

Coreea de Nord l-a calificat pe premierul nipon Shinzo Abe drept „omul cel mai prost din istorie”, avertizându-l că în curând ar putea vedea o „adevărată rachetă balistică trecându-i pe sub nas”, relatează AFP şi Kyodo.

Noile critici nord-coreene vin după ce joi premierul japonez a condamnat lansarea de rachete balistice de către Coreea de Nord, subliniind că aceasta încalcă rezoluţiile ONU, în urma unui nou tir efectuat de Phenian în aceeaşi zi. „Abe este singurul idiot din lume şi cel mai prost om din istorie dacă nu ştie să facă deosebirea între o rachetă şi un sistem de lansare de rachete multiplă. Abe s-ar putea să vadă ce înseamnă o adevărată rachetă balistică într-un viitor nu prea îndepărtat chiar sub nasul său”, afirmă într-un comunicat difuzat de agenţia nord-coreeană de presă KCNA un oficial de la Phenian, al cărui nume nu este precizat. „Abe nu este altceva decât un imbecil perfect şi un pitic politic fără egal pe lume”, insistă oficialul nord-coreean.

Este a doua oară într-o lună când Coreea de Nord îl califică drept „idiot” pe prim-ministrul japonez. Noua „luare de atitudine” vine după ce joi, potrivit Statului major sud-coreean, Phenianul a lansat două proiectile din provincia Hamgyong de sud, care au căzut în Marea Japoniei. Ulterior, KCNA a relatat că liderul nord-coreean Kim Jong Un a asistat la un test de „lansator de rachete multiple de foarte mari dimensiuni”.
  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • politica
  • actualitate
  • intro2

Efemeride

Pixelul albastru vs intelectualul fonf

Pixelul albastru vs intelectualul fonf

Cel mai savuros spectacol de caractere este atunci când corb la corb încep să-și scoată ochii.... [ Citeste mai departe ]

24 ianuarie 2020

AZI Piaţa ştirilor de azi

TIRAJ LIMITAT DE 225 DE EXEMPLARE. Emisiunea de mărci poştale „Faună polară” va fi disponibilă începând de marţi în magazinele Romfilatelia din Bucureşti, Bacău, Braşov, Cluj-Napoca, Iaşi, Timişoara, precum şi în magazinul online: http://romfilatelia.ro/store/. [ Citeste mai departe ]

24 ianuarie 2020

AZI Prin Lume

AUTORITATEA PALESTINIANĂ ÎL IGNORĂ PE LIDERUL DE LA CASA ALBĂ. Preşedintele american a anunţat că va dezvălui planul său de pace pentru Orientul Mijlociu înainte de vizita, marţi, la Washington a premierului israelian, Benjamin Netanyahu, şi adversarului acestuia, Benny Gantz. [ Citeste mai departe ]

24 ianuarie 2020

AZI Stat de drept

SUBIECTUL PENSIEI DE SERVICIU, CU REFERIRE LA DECIZIILE CCR. Premierul Ludovic Orban a declarat că argumentele prezentate de conducerea CSM la întâlnirea care a avut loc la Palatul Victoria, inclusiv cel legat de stabilirea unei forme speciale de pensionare, vor fi analizate şi se va lua o decizie. [ Citeste mai departe ]

24 ianuarie 2020

AZI În cultură

I-am întâlnit de Ziua Culturii Naționale. În Pitești, la Teatrul ”Davila”. Pe a cărui scenă craioveanul Emil Boroghină a recitat versuri nemuritoare d-ale lui Ovidiu și Eminescu. În show poetic de ținută și sensibiltate, neîndoios. [ Citeste mai departe ]

24 ianuarie 2020

AZI Prin ţară

BENZINĂRII DEZAFECTATE FĂRĂ PAZĂ. 21 de staţii de carburant din judeţul Galaţi, cu activitatea suspendată de cel puţin şapte ani, nu respectă obligaţiile de mediu şi pot provoca incidente. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

Restricţii pe termen nedeterminat

Restricţii pe termen nedeterminat

IPJ Dâmboviţa a anunţat că s-au instituit restricţii de circulaţie pe DN 71 Târgovişte-Sinaia la... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

Cea mai mare performanță a ultimului deceniu pentru BVB

Cea mai mare performanță a ultimului deceniu pentru BVB

Piața de capital din România a încheiat în 2019 unul dintre cei mai buni ani din istoria recentă... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

PUNCTUL PE Y: Victoria comună PNL/PSD împotriva odioaselor „pensii speciale”

PUNCTUL PE Y: Victoria comună PNL/PSD împotriva odioaselor „pensii speciale”

Știți de ce nu sunt bani ca să se dubleze alocațiile pentru copii? PNL și PSD au pus mână de la... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

La hotelul Bertram (Miss Marple) - Agatha Christie

Când Miss Marple vine în vacanţă la Londra, găseşte la hotelul Bertram ceea ce caută: decor tradiţional, servicii impecabile, brioşe pregătite ca pe vremuri şi amintirile copilăriei.

[ Vezi toate ]

Magazin

Cuplul princiar britanic a pus gând rău unor paparazzi

Cuplul princiar britanic a pus gând rău unor paparazzi

Prinţul Harry şi soţia sa, Meghan Markle, au ameninţat că vor apela la justiţie după publicarea... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Logica unor principii de Ev mediu

Logica unor principii de Ev mediu

Preşedintele USR, Dan Barna, a declarat că vaccinarea este un drept la viaţă al copiilor şi... [ Citeste mai departe ]
jos-jos
Afcn small
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress