Prin Lume AZI

Macron şi Trump vor Rusia în G7, Merkel şi Johnson – nu

22 august 2019  14:15| Prin Lume | Externe
Macron şi Trump vor Rusia în G7, Merkel şi Johnson – nu

„Este pertinent ca, în cele din urmă, Rusia să se poată alătura G8”, din care a fost exclusă în 2014 după anexarea Crimeii, a apreciat preşedintele francez Emmanuel Macron.

Exprimându-se în palatul prezidenţial Elysee în faţa Asociaţiei presei prezidenţiale, Macron a adăugat: „Divorţul a fost actul în momentul invadării Ucrainei. Condiţia prealabilă indispensabilă” unei readmiteri a Moscovei „este ca o soluţie să fie găsită în legătură cu Ucraina pe baza acordurilor de la Minsk”. „A spune «Rusia trebuie să revină fără condiţii la masă» înseamnă întrucâtva să se arate slăbiciunea G7”, a adăugat preşedintele Macron, favorabil dialogului cu Moscova. „Înseamnă a spune că cele şapte ţări care au decis în urmă cu cinci ani să îndepărteze Rusia şi-au dat seama că aceasta nu are nicio eficienţă, deci că Rusia poate reveni fără nicio problemă. Ar fi o eroare strategică pentru noi”, a afirmat el.

Potrivit lui Emmanuel Macron, care l-a primit luni două ore pe preşedintele rus Vladimir Putin, „trebuie să ne străduim să reglementăm conflictul ucrainean”. „Subiectul fiind tratat, nu trebuie multiplicate precondiţiile”, a mai apreciat Macron. „Rolul Rusiei este important. Faptul de a o reinclude în aceste formate” (ale discuţiilor internaţionale) „este eficient şi, cred, util”, a spus el.

Şi preşedintele american Donald Trump s-a declarat favorabil revenirii la G8 prin reintegrarea Rusiei, apreciind că aceasta este „mult mai raţional”, fără a menţiona o condiţie prealabilă. El a asigurat că „ar putea face totul ca să susţină” o reintegrare a Rusiei, marcând o nouă ruptură cu aliaţii din G7. „Dacă o decizie care va fi luată în acest summit va privi Rusia, bineînţeles noi o vom examina şi îi vom răspunde”, a declarat într-o conferinţă de presă şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov.

În schimb, cancelarul german Angela Merkel şi premierul britanic Boris Johnson, au declarat la Berlin, că nu cred că este momentul oportun ca Rusia să se alăture G7. Chiar dacă poziţia preşedintelui rus Vladimir Putin privind Ucraina a mai evoluat, aceasta nu este suficient pentru o reintegrare a Rusiei în G7, a mai spus Merkel în conferinţa de presă comună cu şeful guvernului britanic. La rândul său, premierul Johnson a subliniat şi alte provocări ale Rusiei pe plan internaţional, precum otrăvirea fostului agent rus Serghei Skripal în Marea Britanie anul trecut. În consecinţă, nu a sosit momentul ca Rusia să se alăture G7, a afirmat el.

Membrii G7 (Germania, Canada, SUA, Franţa, Italia, Japonia, Marea Britanie) urmează să se întâlnească în acest weekend la Biarritz, în sud-vestul Franţei, într-un summit care se anunţă foarte tensionat din cauza dezacordurilor între Trump şi aliaţii săi cu privire la mai multe subiecte (Iran, Siria, acordul de la Paris asupra climatului etc). Rusia a fost exclusă din G8 după anexarea peninsulei ucrainene Crimeea în martie 2014. Moscova asigurase anul trecut că nu are nicio intenţie de a se integra în G8 după un prim apel al lui Donald Trump în acest sens, declarându-se satisfăcută să lucreze în formatul G20. În afară de Ucraina, relaţiile între Rusia şi ţările occidentale sunt subminate de dezacorduri persistente cu privire la Siria şi Iran, acuzaţii de ingerinţă în procesele electorale şi de otrăvirea fostului spion rus Serghei Skripal în Anglia în martie 2018. 
  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • politica
  • actualitate
  • intro2

Efemeride

S-a stabilit scorul la prezidențiale

S-a stabilit scorul la prezidențiale

Pe vremea mea, oamenii se duceau la Oracolul din Delphi să-l consulte despre diverse afaceri... [ Citeste mai departe ]

18 septembrie 2019

AZI Piaţa ştirilor de azi

„PARTENERIAT” ÎNTRE SECTORUL 1 ŞI ORAŞUL AMERICAN. Consiliul General a adoptat un proiect de hotărâre privind schimbarea denumirii Parcului Băneasa. [ Citeste mai departe ]

19 septembrie 2019

AZI Prin Lume

GESTIONARE „MAI EFICIENTĂ” A REPATRIERII. Preşedintele francez, Emmanuel Macron, şi premierul italian, Giuseppe Conte, s-au declarat de acord pentru un „mecanism automat” de repartizare a migranţilor, la care toate ţările membre ale UE trebuie să participe „într-un fel sau altul”, sub pedeapsa unor „sancţiuni financiare”. [ Citeste mai departe ]

19 septembrie 2019

AZI Stat de drept

VAL DE ÎNLOCUIRI DUPĂ DISPARIŢIA ALEXANDREI MĂCEŞANU. Şeful Poliţiei Caracal, Costel Ghimiş, se va pensiona de la 1 octombrie, la mai puţin de două luni de când ocupă, prin împuternicire, această funcţie. [ Citeste mai departe ]

19 septembrie 2019

AZI În cultură

NU A FOST VREODATĂ PE LISTA DE TRANSPLANT. Trupul lui Alexandru Darie va fi depus mâine, la ora 20.00, la Teatrul Bulandra, Sala Liviu Ciulei, unde va rămâne până duminică, la ora 12.00, anunţă Teatrul Bulandra. [ Citeste mai departe ]

19 septembrie 2019

AZI Prin ţară

ÎN RECAŞ ŞI BUZIAŞ S-A APELAT LA COMBINE. Recoltele agricole de toamnă din judeţul Timiş au atins în acest an producţii de excepţie, la porumb înregistrându-se aproape 10 tone la hectar, iar la culturile viticole, în jur de 9 tone la hectar, în timp ce la floarea soarelui se estimează producţii de 3,5 tone la hectar. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

„Zilele Bucureştiului”, în Piaţa Constituţiei

„Zilele Bucureştiului”, în Piaţa Constituţiei

Traficul rutier va fi restricţionat, la sfârşitul acestei săptămâni, în Capitală, de mâine, ora... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

România şi Ungaria, primele la inflaţie

România şi Ungaria, primele la inflaţie

Rata anuală a inflaţiei în zona euro a fost de 1%, în august, stabilă comparativ cu luna... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

Rotirea cadrelor

Rotirea cadrelor

Cu fiecare lucru grav care se întâmplă în societate, la fiecare analiză aprofundata reies... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

La hotelul Bertram (Miss Marple) - Agatha Christie

Când Miss Marple vine în vacanţă la Londra, găseşte la hotelul Bertram ceea ce caută: decor tradiţional, servicii impecabile, brioşe pregătite ca pe vremuri şi amintirile copilăriei.

[ Vezi toate ]

Magazin

Primul turneu după un deceniu

Primul turneu după un deceniu

Cântăreaţa canadiană Celine Dion a revenit în provincia ei natală, Quebec, după 16 ani petrecuţi... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Aparat radiologic de ultimă generaţie la Mureş

Aparat radiologic de ultimă generaţie la Mureş

Clinica de Ortopedie a Spitalului Clinic Judeţean (SCJ) Mureş, prima din ţară la numărul de... [ Citeste mai departe ]
jos-jos
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress