Prin Lume AZI

Marine e optimistă

21 noiembrie 2016  16:00| Prin Lume | Externe
Marine e optimistă

Săptămâna trecută, premierul francez Manuel Valls, aflat în vizită la Berlin, estima drept „posibil“ ca Marine Le Pen, candidata partidului de extrema dreaptă Frontul Naţional, să câştige alegerile prezidenţiale din Franţa, prevăzute pentru mai 2017.

„Toate sondajele de opinie arată că Marine Le Pen va accede în turul doi, iar aceasta înseamnă că echilibrul vieţii politice franceze se va schimba total“, a subliniat Valls. El a atenţionat cu privire la „pericolul pe care îl reprezintă extrema dreaptă“ pentru Europa. Valls însuşi este creditat cu 14% din intenţia de vot a francezilor în cazul în care va candida la prezidenţiale din partea stângii.

Marine Le Pen, a declarat recent că alegerea sa ca preşedinte anul viitor ar duce la formarea unui trio de lideri mondiali, alături de preşedintele ales al SUA, Donald Trump, şi preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, care „ar fi bun pentru pacea mondială“, relatează Reuters.

Anti-UE şi anti-imigraţie, Marine Le Pen, în vârstă de 48 de ani, a fost singurul politician francez de top care l-a susţinut pe Trump în alegerile din SUA. Partidul său, Frontul Naţional, a fost încurajat de victoria lui Trump şi de votul din Marea Britanie în favoarea ieşirii din Uniunea Europeană, sperând să profite la rândul sau de valul anti-establishment din Franţa pentru a învinge la scrutinul de anul viitor.

„Este o mişcare mondială. O mişcare mondială care respinge globalizarea neverificată, ultraliberalismul distructiv, eliminarea statelor-naţiune, dispariţia graniţelor“, a declarat Marine Le Pen presei. „Forţele mobilizate în aceste diferite alegeri sunt ideile, forţe care ar putea duce la alegerea mea ca preşedinte al Franţei în luna mai“.

Întrebată dacă va fi următoarea care va demonstra că sondajele de opinie se înşeală şi va forma un trio de lideri cu Putin, care este criticat de lideri europeni pentru sprijinirea guvernului sirian în faţa rebelilor susţinuţi de Occident la Alep, şi cu Trump, care, la fel ca ea, a profitat de sentimentul anti-imigranţi pentru a creşte în popularitate, Marine Le Pen le-a spus jurnaliştilor: „Ar fi un lucru bun pentru pacea mondială“. „Dacă voi deveni preşedinte, Franţa va avea relaţii bune cu Rusia“, a declarat ea. Marine Le Pen a mai precizat că va reintroduce controalele la graniţele Franţei cu vecinii săi şi va organiza un referendum privind ieşirea ţării din UE.

  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • politica
  • actualitate
  • intro istoric

21 septembrie 2018

AZI Piaţa ştirilor de azi

TRAFIC RESTRICŢIONAT. Traficul rutier este restricţionat în aceste zile în centrul Capitalei pentru desfăşurarea manifestărilor dedicate Zilelor Bucureştiului. [ Citeste mai departe ]

21 septembrie 2018

AZI Prin Lume

PESTE 60 DE OAMENI SUNT ÎNCĂ DAŢI DISPĂRUŢI. Cel puţin 29 de oameni au murit şi alţi cel puţin 60 sunt încă daţi dispăruţi în urma unei alunecări de teren masive care a avut loc ieri în satul Tinaan, din provincia Cebu în centrul Filipine, au anunţat, astăzi, oficiali locali, citaţi de DPA. Nouă persoane au fost salvate în urma alunecării de teren. [ Citeste mai departe ]

21 septembrie 2018

AZI Stat de drept

DOSARUL VIOLENŢELOR DIN 10 AUGUST. Procurorii de la Parchetul General au anunţat, oficial, învinuirea şefilor Jandarmeriei Române şi a secretarului de stat Mihai Chirică, în dosarul violenţelor de la protestul din 10 august. Procurorii spun că ordinul de intervenţie nu a fost legal, precizând că cel care a coordonat intervenţia a intervenit pentru falsificarea orei la care s-a semnat actul. [ Citeste mai departe ]

21 septembrie 2018

AZI În cultură

PERETE PENTRU IMPRESII. Strada Sforii din Braşov a fost redeschisă, astăzi, cu o nouă înfăţişare după o lună şi jumătate de reamenajări. Ca noutate absolută, pe unul dintre pereţi vizitatorii îşi pot scrie impresiile. [ Citeste mai departe ]

21 septembrie 2018

AZI Prin ţară

PATRU PERSOANE RĂNITE. Un microbuz în care se aflau 8 persoane s-a răsturnat, vineri dimineaţă, pe DN6, în zona localităţii Bujoreni din judeţul Teleorman. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

Pacient suspect de febră tifoidă, dus la Victor Babeş

Pacient suspect de febră tifoidă, dus la Victor Babeş

Un bărbatul, care venea din Guineea cu o aeronavă Turkish Airlines preluată din Istanbul, a fost... [ Citeste mai departe ]

Efemeride

Al treilea manual cu probleme

Al treilea manual cu probleme

După greşelile semnalate în presă din manualele de geografie şi biologie pentru clasa a VI-a, un... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

Rechizitoriul lui Giuliani și „greaua moștenire” democrată a Deep State

Rechizitoriul lui Giuliani și „greaua moștenire” democrată a Deep State

Maiorul George încearcă să ne convingă că faţă de mesajul răposatului McCain, scrisoarea lui... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

Şase poveşti cu draci - Igor Bergler

Nemulţumiţi de mediocritatea creatorului lor, şase draci evadează din tot atâtea tablouri.

[ Vezi toate ]

Magazin

Take That, turneu la 30 de ani de la înfiinţare

Take That, turneu la 30 de ani de la înfiinţare

Formaţia Take That a anunţat că va susţine un turneu de amploare în Marea Britanie anul viitor şi... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Lupta pentru medicamente mai ieftine împotriva tuberculozei

Lupta pentru medicamente mai ieftine împotriva tuberculozei

Statele membre ale ONU au convenit, vineri, asupra unui plan global destinat să intensifice lupta... [ Citeste mai departe ]
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress