Prin Lume AZI

Ministrul italian al Economiei şi-a anulat întâlnirea cu omologul său francez

13 iunie 2018  17:45| Prin Lume | Externe
Ministrul italian al Economiei şi-a anulat întâlnirea cu omologul său francez

Ministrul italian al Economiei, Giovanni Tria (foto), şi-a anulat întâlnirea cu omologul său francez Bruno Le Maire, prevăzută pentru aceastã după-amiază la Paris, pe fondul controversei dintre cele două ţări pe tema navei cu migranţi Aquarius, a anunţat Ministerul Economiei din Italia pe contul său de Twitter, potrivit AFP.

„Vizita a fost anulată la cererea italienilor. Regretăm acest fapt”, a declarat ministrul francez al Economiei, subliniind că avea „multe teme importante de discutat cu Tria”, în special în perspectiva summitului european preconizat pentru 28 şi 29 iunie, la care vor fi prezentate propuneri privind reforma zonei euro.

„Sperăm ca această întâlnire să aibă loc cât mai curând posibil”, a adăugat Le Maire.

Declaraţiile preşedintelui Emmanuel Macron, care a denunţat marţi „partea cinică şi iresponsabilă a guvernului italian” după refuzul de a primi nava cu migranţi Aquarius, au fost criticate la Roma.

Ministrul italian de interne Matteo Salvini, liderul Ligii (partid de extrema dreaptă), a declarat că Franţa trebuie să prezinte scuze, făcând să planeze ameninţarea anulării unei întâlniri între Macron şi prim-ministrul italian Giuseppe Conte, prevăzută pentru vineri la Paris.

„Dacă nu vor veni scuze oficiale, premierul Conte va face un lucru bun să nu mai meargă în Franţa”, a spus Matteo Salvini.

În schimb, ministrul italian al Economiei şi-a confirmat întâlnirea cu omologul său german Olaf Scholz, programată pentru joi la Berlin, potrivit AFP.

  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • politica
  • actualitate
  • intro istoric

18 ianuarie 2019

AZI Piaţa ştirilor de azi

ACCESUL TURIŞTILOR INTERZIS PENTRU EVITAREA ACCIDENTELOR. Salvamont a închis, astăzi, traseele turistice din zona superioară a Munţilor Făgăraş din cauza căderilor de zăpadă şi a vântului puternic. [ Citeste mai departe ]

18 ianuarie 2019

AZI Prin Lume

LEGE. Bundestagul (camera inferioară a parlamentului german) a adoptat, astăzi, o lege prin care solicitanţii de azil din Algeria, Georgia, Maroc şi Tunisia vor întâmpina mai multe dificultăţi în a-şi revendica dreptul de a rămâne în Germania, informează DPA. [ Citeste mai departe ]

18 ianuarie 2019

AZI Stat de drept

TRANSPUNEREA UNEI DIRECTIVE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ŞI A CONSILIULUI DIN IULIE 2017. Ministerul Justiţiei a pus în dezbatere publică un proiect de lege de modificare a legii anticorupţie, pentru transpunerea unei directive a Parlamentului European şi a Consiliului din iulie 2017 privind combaterea fraudelor îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene. [ Citeste mai departe ]

18 ianuarie 2019

AZI În cultură

CIRCUL CA ARTĂ ŞI ACTIVITATE RECREATIVĂ. Organizat în cadrul Programului de Educaţie Participativă, finanţat de Primăria Municipiului Sibiu, atelierul de circ „Alandala” va fi coordonat de profesorii Ramona Cişmaru şi Nicolas Peyroux. [ Citeste mai departe ]

18 ianuarie 2019

AZI Prin ţară

PRIMARUL CERE ANGAJAŢILOR SĂ ACCESEZE MAI MULTE GRANTURI. Salarii angajaţilor Primăriei Suceava vor creşte cu 9,5%, în urma unei decizii luate astăzi de Consiliul Local. Cel mai mare salariu, de 16.536 lei, este cel al secretarulului oraşului. Primarul oraşului, Ion Lungu, vrea însă ca angajaţii să acceseze mai multe granturi pentru a acoperi majorările. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

„Trai decent” cu 2600 de lei pe lună pentru o familie de 4 persoane

„Trai decent” cu 2600 de lei pe lună pentru o familie de 4 persoane

Experţii în economie au criticat calculul făcut de autorităţi, care susţin că în România o... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

Prea săraci pentru inovaţiile presupuse de taxa pe lăcomie

Prea săraci pentru inovaţiile presupuse de taxa pe lăcomie

Sergiu Oprescu, preşedintele Consiliului Director al Asociaţiei Române a Băncilor (ARB),... [ Citeste mai departe ]

Efemeride

Europarlamentarul Maria Zoană redefineşte geografia Europei de Est

Europarlamentarul Maria Zoană redefineşte geografia Europei de Est

Europarlamentarul PSD Maria Gabriela Zoană, care a ajuns în Parlamentul European pe locul... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

Varianta emoţională a birocraţiei europene

Varianta emoţională a birocraţiei europene

Surse din interiorul Comisiei Europene ne-au declarat că membrii delegaţiei care s-a deplasat la... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

Bufniţa vânează întotdeauna noaptea - Samuel Bjorc

Atunci când o adolescentă dispare dintr-un orfelinat, iar trupul ei este găsit pe un pat de pene, detectivul veteran Holger Munch şi echipa lui primesc acest caz delicat.

[ Vezi toate ]

Magazin

Cadou pentru Putin

Cadou pentru Putin

Preşedintele sârb Aleksandar Vucic i-a oferit omologului său rus, Vladimir Putin, un cadou... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Dieta de după Sărbători

Dieta de după Sărbători

Efectele exagerărilor din perioada Sărbătorilor, cu mese multe şi copioase, ore de masă... [ Citeste mai departe ]
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress