Prin Lume AZI

Nouă dispută în UE pe tema migranţilor

14 august 2018  14:45| Prin Lume | Externe
Nouă dispută în UE pe tema migranţilor

Autorităţile din Italia şi Spania au refuzat luni să primească nava umanitară Aquarius cu 141 de miganţi salvaţi din Marea Mediterană, provocând o altă dispută la nivelul Uniunii Europene în ceea ce priveşte salvarea migranţilor, potrivit Reuters.

Cei 141 de migranţi au fost salvaţi vineri, cu ajutorul Libiei, în cadrul a două operaţiuni diferite, dar ţara nu şi-a asumat şi debarcarea acestora şi se află momentan în apele internaţionale, între Italia şi Malta.

Autorităţile din Malta au declarat că nu au nicio obligaţie legală de a preia nava, iar cele din Spania consideră că porturile spaniole nu sunt cea mai sigură destinaţie. Italia a cerut ajutorul Marii Britanii pentru primirea navei Aquarius, dar a fost refuzată.

„Poate merge unde vrea, dar nu în Italia!”, a declarat Matteo Salvini, ministrul de Interne din Italia, menţionând că nava ar putea merge în Franţa, Germania, Marea Britanie sau Malta.

„Opriţi traficul uman şi toate persoanele care participă la fenomen”, a adăugat acesta.

Peste 650.000 migranţi au ajuns în Italia începând cu anul 2014, iar autorităţile de la Roma au criticat de multe ori ţările din Uniunea Europeană deoarece nu împart „povara” primirii migranţilor.

Nava aparţine asociaţiei caritabile franco-germane SOS Medierranee şi asociaţiei Doctori Fără Frontiere.

Guvernul din Gibraltar a emis o declaraţie prin care spune că nava nu mai poate naviga sub pavilion Gibraltar începând cu data de 20 august, şi va trebui să se întoarcă la pavilionul proprietarului, adică Germania. 

  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • politica
  • actualitate
  • intro istoric

21 septembrie 2018

AZI Piaţa ştirilor de azi

TRAFIC RESTRICŢIONAT. Traficul rutier este restricţionat în aceste zile în centrul Capitalei pentru desfăşurarea manifestărilor dedicate Zilelor Bucureştiului. [ Citeste mai departe ]

21 septembrie 2018

AZI Prin Lume

PESTE 60 DE OAMENI SUNT ÎNCĂ DAŢI DISPĂRUŢI. Cel puţin 29 de oameni au murit şi alţi cel puţin 60 sunt încă daţi dispăruţi în urma unei alunecări de teren masive care a avut loc ieri în satul Tinaan, din provincia Cebu în centrul Filipine, au anunţat, astăzi, oficiali locali, citaţi de DPA. Nouă persoane au fost salvate în urma alunecării de teren. [ Citeste mai departe ]

21 septembrie 2018

AZI Stat de drept

DOSARUL VIOLENŢELOR DIN 10 AUGUST. Procurorii de la Parchetul General au anunţat, oficial, învinuirea şefilor Jandarmeriei Române şi a secretarului de stat Mihai Chirică, în dosarul violenţelor de la protestul din 10 august. Procurorii spun că ordinul de intervenţie nu a fost legal, precizând că cel care a coordonat intervenţia a intervenit pentru falsificarea orei la care s-a semnat actul. [ Citeste mai departe ]

21 septembrie 2018

AZI În cultură

PERETE PENTRU IMPRESII. Strada Sforii din Braşov a fost redeschisă, astăzi, cu o nouă înfăţişare după o lună şi jumătate de reamenajări. Ca noutate absolută, pe unul dintre pereţi vizitatorii îşi pot scrie impresiile. [ Citeste mai departe ]

21 septembrie 2018

AZI Prin ţară

PATRU PERSOANE RĂNITE. Un microbuz în care se aflau 8 persoane s-a răsturnat, vineri dimineaţă, pe DN6, în zona localităţii Bujoreni din judeţul Teleorman. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

Pacient suspect de febră tifoidă, dus la Victor Babeş

Pacient suspect de febră tifoidă, dus la Victor Babeş

Un bărbatul, care venea din Guineea cu o aeronavă Turkish Airlines preluată din Istanbul, a fost... [ Citeste mai departe ]

Efemeride

Al treilea manual cu probleme

Al treilea manual cu probleme

După greşelile semnalate în presă din manualele de geografie şi biologie pentru clasa a VI-a, un... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

Rechizitoriul lui Giuliani și „greaua moștenire” democrată a Deep State

Rechizitoriul lui Giuliani și „greaua moștenire” democrată a Deep State

Maiorul George încearcă să ne convingă că faţă de mesajul răposatului McCain, scrisoarea lui... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

Şase poveşti cu draci - Igor Bergler

Nemulţumiţi de mediocritatea creatorului lor, şase draci evadează din tot atâtea tablouri.

[ Vezi toate ]

Magazin

Take That, turneu la 30 de ani de la înfiinţare

Take That, turneu la 30 de ani de la înfiinţare

Formaţia Take That a anunţat că va susţine un turneu de amploare în Marea Britanie anul viitor şi... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Lupta pentru medicamente mai ieftine împotriva tuberculozei

Lupta pentru medicamente mai ieftine împotriva tuberculozei

Statele membre ale ONU au convenit, vineri, asupra unui plan global destinat să intensifice lupta... [ Citeste mai departe ]
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress