Prin Lume AZI

Scandalul depeşelor diplomatice

09 iulie 2019  16:30| Prin Lume | Externe
Scandalul depeşelor diplomatice

Preşedintele american, Donald Trump, a criticat-o vehement pe Theresa May, furios din cauza sprijinului exprimat de premierul britanic pentru ambasadorul Regatului Unit la Washington după publicarea depeşelor diplomatice ale acestuia.

„Sunt foarte critic pentru modul în care Regatul Unit şi premierul Theresa May au gestionat Brexitul”, a scris pe Twitter Donald Trump, considerând că aceasta este responsabilă de „dezordinea” actuală. „I-am spus cum trebuia să procedeze, dar ea a decis să facă altfel”, a adăugat liderul de la Casa Albă, după care l-a atacat pe ambasadorul britanic la Washington, Kim Darroch, la două zile după informaţiile apărute în presă din depeşe diplomatice în care diplomatul l-a apreciat ca fiind „instabil” şi „incompetent”. „Nu îl cunosc pe ambasador, dar nu este nici dorit, nici binevenit în Statele Unite. Nu vom mai avea contacte cu el”, a scris preşedintele american, înainte de a-şi exprima satisfacţia că Regatul Unit va avea în curând un nou prim-ministru. May a condamnat scurgerile de informaţii „total inacceptabile”, dar a subliniat că are „deplină încredere” în Kim Darroch, 65 de ani, ajuns în post la Washington în ianuarie 2016, înainte de victoria lui Donald Trump în alegerile prezidenţiale.
  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • politica
  • actualitate
  • intro2

Efemeride

Xantipa

Xantipa

Copiii ăștia care mai mergeau să caște gura la ce mai îndruga nepotolitul ăla de Socrate tot trag... [ Citeste mai departe ]
ATENŢIONARE DE CĂLĂTORIE. Aseară au fost aduşi pe continent, de pe insula Samothraki, ultimii turişti rămaşi acolo de aproape o săptămână, din cauze încă neclare, care au dus la sistarea traficului feriboturilor. [ Citeste mai departe ]

19 august 2019

AZI Prin Lume

Preşedintele american Donald Trump a informat că vicepreşedintele Mike Pence va candida din nou alături de el în alegerile prezidenţiale care urmează să aibă loc în noiembrie 2020. [ Citeste mai departe ]

19 august 2019

AZI Stat de drept

INML VA REFACE UNELE ANALIZE. Percheziţiile au fost reluate, azi, la locuinţa lui Dincă, verificându-se, potrivit unor surse judiciare, şi pereţii cu scannerul în căutarea de noi probe. [ Citeste mai departe ]

14 august 2019

AZI În cultură

COLECŢII UNICAT ÎN PATRIMONUL INSTITUŢIEI. Guvernul României a adoptat o Hotărâre privind acordarea titulaturii de muzeu de importanţă naţională Muzeului Bucovinei, arată un anunţ publicat de Ministerul Culturii. [ Citeste mai departe ]

19 august 2019

AZI Prin ţară

DOUĂ INCIDENTE ÎNTR-O SINGURĂ SĂPTĂMÂNĂ. Autorităţile din judeţul Maramureş încep un control la societatea din Vişeu de Sus care administrează trenul turistic Mocăniţa, de pe Valea Vaserului, în urma deraierilor înregistrate în ultima periodă. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

Amenzi de 75.000 de euro pe litoral în cinci staţiuni

Amenzi de 75.000 de euro pe litoral în cinci staţiuni

Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa alimentelor a dat săptămâna trecută... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

Act normativ pentru cuantificarea bacşişului

Act normativ pentru cuantificarea bacşişului

Ministerul Finanţelor legiferează bacşişul printr-un act normativ care îi stabileşte valoarea de... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

Rotirea cadrelor

Rotirea cadrelor

Cu fiecare lucru grav care se întâmplă în societate, la fiecare analiză aprofundata reies... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

La hotelul Bertram (Miss Marple) - Agatha Christie

Când Miss Marple vine în vacanţă la Londra, găseşte la hotelul Bertram ceea ce caută: decor tradiţional, servicii impecabile, brioşe pregătite ca pe vremuri şi amintirile copilăriei.

[ Vezi toate ]

Magazin

Ţigările electronice, la control

Ţigările electronice, la control

Centrul american pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (CDC) investighează ţigările electronice... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

16 lei / zi pentru mâncarea celor din azile

16 lei / zi pentru mâncarea celor din azile

În România, statul îi hrăneşte pe bolnavii internaţi în spitale cu mâncare de 10 lei pe zi pentru... [ Citeste mai departe ]
jos-jos
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress