Prin Lume AZI

Senatorul american John McCain, înmormântat cu onoruri militare

03 septembrie 2018  12:30| Prin Lume | Externe
Senatorul american John McCain, înmormântat cu onoruri militare

Senatorul John Mccain, decedat săptămâna trecută, la vârsta de 81 de ani, din cauza unui cancer cerebral, a fost înmormântat, ieri, la Cimitirul Academiei Navale din Annapolis, în apropiere de capitala federală americană, în cadrul unei ceremonii private la care au participat doar prieteni şi membri ai familiei.

Trupul neînsufleţit al senatorului John McCain a fost adus şi expus la Capitoliul din Washington, fostul candidat la preşedinţie primind, astfel, un omagiu solemn şi rar. Această onoare - aducerea sub cupola Capitoliului - este rezevată marilor personaje ale Istoriei Statelor Unite, precum John F. Kennedy sau Rosa Parks.

Sicriul a fost aşezat pe un catafalc din lemn sculptat pentru preşedintele Lincoln. Estrada istorică a fost acoperită cu o stofă neagră, iar un steag, în plan îndepărtat, a adus un omagiu prizonierilor şi dispăruţilor în război. Peste 15.000 de persoane au trecut prin faţa sicriului.

Marele absent la această ceremonie a fost preşedintele Donald Trump, care a dat mereu dovadă de un dispreţ - de altfel reciproc - faţă de fostul pilot de vânătoare, prozonier de război în Vietnam, care a fost unul dintre puţinii care l-au criticat în mod direct şi dur în tabăra sa comentează AFP. Omul de afaceri a luat în derâdere statutul de erou de război al lui John McCain, forjat în cinci ani de captivitate şi tortură, în timpul Războiului din Vietnam. „Mie îmi plac oamenii care n-au fost capturaţi”, a tunat în 2015 Donald Trump, care nu a efectuat serviciul militar.

„Prost informat”, „impulsiv”, Donald Trump trezeşte „tarele”, a declarat John McCain.

Până la ultimul mesaj - postum -, citit luni de către purtătorul său de cuvânt, cel care a fost supranumit „ultimul leu din Senat” l-a sfidat pe preşedinte, printr-o critică abia voalată, avertizând Statele Unite cu privire la riscul discordiei.

După decesul lui McCain, Trump a transmis condoleanţe abia luni, printr-un mesaj succint pe Twitter, iar drapelul de la Casa Albă a fost arborat în bernă mai puţin de două zile. În mod uzual, în cazul liderilor marcanţi drapelul rămâne arborat în bernă până în ziua înmormântării.

Plină de gravitate, ceremonia a cunoscut de asemenea momente de emoţie, datorate prezenţei Robertei McCain - mama senatorului decedat, în vârstă de 106 ani.

„John McCain ne-a dominat epoca nu doar prin ceea ce a înfăptuit, ci şi prin ceea ce era şi pentru ceea ce s-a bătut întreaga sa viaţă”, a declarat liderul republicanilor în Congres, Paul Ryan.

„Timp de 35 de ani, John (McCain) a acţionat între aceste ziduri şi sub această cupolă (a Capitoliului). El s-a bătut pentru ideile sale”, a declarat la rândul său vicepreşedintele Mike Pence, adăugând că alesul din Arizona va fi regretat în Senat.

Pence a reprezentat - împreună cu şeful Pentagonului Jim Mattis şi consilierul pe probleme de securitate naţională al Casei Albe John Bolton - Guvernul Trump. În adunare s-au aflat senatori, aleşi din camera Reprezentanţilor şi guvernatori - democraţi şi republicani -, dar şi diplomaţi.

Joi, fostul vicepreşedinte democrat Joe Biden a ţinut un discurs emoţionant în memoria celui pe care-l considera „un frate”. El a vorbit în faţa sicriului acoperit cu steagul american, la Phoenix, capitala statului Arizona, pe care-l reprezenta în Senat.

Sâmbătă, fostul preşedinte republican George W. Bush şi fostul preşedinte democrat Barack Obama au susţinut discursuri la Catedrala din Washington. Amândoi au pus capăt ambiţiilor prezidenţiale ale lui John McCain - în primarele republicane din 2000, iar apoi în alegerile din 2008.

  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • politica
  • actualitate
  • intro istoric

18 septembrie 2018

AZI Piaţa ştirilor de azi

CONCERT ŞI SPECTACOL MULTIMEDIA. Fântânile din Piaţa Unirii se redeschid joi, cu un spectacol multimedia şi un concert al Orchestrei Simfonice Bucureşti, anunţă Primăria Generală. Accesul este gratuit. În perimetrul Pieţei Unirii şi a Parcului Unirii vor fi restricţii de circulaţie în intervalul orar 18.00 – 23.00. [ Citeste mai departe ]

18 septembrie 2018

AZI Prin Lume

TABĂRĂ SUPRAPOPULATĂ. 2.000 de solicitanţi de azil vor fi transferaţi de pe insula Lesbos în partea continentală a Greciei până la sfârşitul lunii septembrie, a anunţat, astăzi, guvernul elen, citat de Reuters. [ Citeste mai departe ]

18 septembrie 2018

AZI Stat de drept

„A FOST AGRESAT ŞI S-A APĂRAT CUM A PUTUT”. Daniel Gabriel Husein, poreclit „Dasaev”, principalul suspect în cazul atacului asupra celor doi baschetbalişti americani de la ACS Cuza Sport, la o terasă din centrul Brăilei, a primit, astăzi, mandat de arestare pentru 29 de zile. [ Citeste mai departe ]

18 septembrie 2018

AZI În cultură

DOI VIOLONIŞTI ITALIENI PE LOCURILE II ŞI III. Preşedintele juriului secţiunii Vioară a Concursului Internaţional „George Enescu”, Pierre Amoyal, a premiat doar locurile doi şi trei, premiul I neacordându-se la această ediţie. [ Citeste mai departe ]

18 septembrie 2018

AZI Prin ţară

STARE GRAVĂ. Un copil se află în stare gravă după ce a căzut, astăzi, de la etajul al doilea al unei şcoli din municipiul Constanţa. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

Avram Iancu, înot de la Sulina la Istanbul

Avram Iancu, înot de la Sulina la Istanbul

Avram Iancu, bărbatul care a traversat înot Canalul Mânecii acum doi ani, şi-a propus un nou... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

UniCredit nu fuzionează cu Société Générale

UniCredit nu fuzionează cu Société Générale

Jean-Pierre Mustier, directorul general al băncii italiene UniCredit, a dezminţit speculaţiile... [ Citeste mai departe ]

Efemeride

Al treilea manual cu probleme

Al treilea manual cu probleme

După greşelile semnalate în presă din manualele de geografie şi biologie pentru clasa a VI-a, un... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

Rechizitoriul lui Giuliani și „greaua moștenire” democrată a Deep State

Rechizitoriul lui Giuliani și „greaua moștenire” democrată a Deep State

Maiorul George încearcă să ne convingă că faţă de mesajul răposatului McCain, scrisoarea lui... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

Maimuţa şi esenţa - Aldous Huxley

Au trecut mulţi ani de la al Treilea Război Mondial. Elegantul şi candidul doctor Poole debarcă, alături de o echipă de exploratori, într-o Californie fantomatică, răvăşită de suflul deflagraţiei nucleare.

[ Vezi toate ]

Magazin

Cadou de lux pentru preşedintele Turciei

Cadou de lux pentru preşedintele Turciei

Emirul Qatarului, şeicul Sheikh Tamim bin Hamad Al-Thani, i-a oferit în dar preşedintelui... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Lupta pentru medicamente mai ieftine împotriva tuberculozei

Lupta pentru medicamente mai ieftine împotriva tuberculozei

Statele membre ale ONU au convenit, vineri, asupra unui plan global destinat să intensifice lupta... [ Citeste mai departe ]
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress