Prin Lume AZI

Suspiciuni de hacking în trei state-cheie

23 noiembrie 2016  17:15| Prin Lume | Externe
Suspiciuni de hacking în trei state-cheie

Unii specialişti în IT au tras un semnal de alarmă în legătură cu alegerile prezidenţiale din SUA şi cer echipei lui Hillary Clinton să solicite renumărarea voturilor în trei state. Motivul? Există suspiciuni că rezultatul ar fi fost alterat de hackeri, caz în care candidatul democrat ar putea fi desemnat câştigător.

Din grupul de activişti care au analizat situaţia fac parte, printre alţii, un avocat specializat în sistemul electoral american John Bonifaz, dar şi J Alex Halderman, directorul centrului pentru securitate informatică din cadrul University of Michigan.

Potrivit unor surse citate de CNN, aceşti specialişti au contactat deja echipa de campanie a lui Hillary Clinton pentru a face lumină în acest caz.

Mai exact, candidatul democrat a primit cu 7% mai puţine voturi în statele care se bazează în special pe sistemul electronic de vot decât în cele în care se folosesc cu precădere buletine de vot pe hârtie sau scanere optice.

Din primele analize realizate de specialiştii IT citaţi nu există semne ale unui atac informatic, însă recomandarea lor este ca un expert independent să verifice situaţia şi să se refacă numărarea votului în Wisconsin, Michigan şi Pennsylvania.

Dacă suspiciunile se vor dovedi a fi adevărate, atunci Clinton poate primi numărul necesar de electori pentru a răsturna rezultatul votului electoral, câştigat de Donald Trump, arată The Independent.

Contestaţiile pentru votul din cele trei state pot fi depuse între 25 şi 30 noiembrie.

În plus, Hillary Clinton a câştigat votul popular şi are peste 1,5 milioane de voturi în faţa contracandidatului său Donald Trump, dar momentan a pierdut la electori.

  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • politica
  • actualitate
  • intro istoric
  • intro2

19 noiembrie 2018

AZI Piaţa ştirilor de azi

PLOI ŞI NINSORI. Ministerul român de Externe a emis avertizări de călătorie pentru Bulgaria şi Spania, din cauza vremii nefavorabile. [ Citeste mai departe ]

19 noiembrie 2018

AZI Prin Lume

SOCIALIŞTII AU ÎN PARLAMENT DOAR 84 DE DEPUTAŢI DIN 350. Guvernul socialist spaniol condus de Pedro Sanchez nu exclude posibilitatea organizării de alegeri legislative anticipate la sfârşitul lui mai, contrar a ceea ce susţinea până acum, a anunţat, astăzi, Jose Luis Abalos, ministrul Transporturilor, potrivit AFP. [ Citeste mai departe ]

19 noiembrie 2018

AZI Stat de drept

DECIZIA; ÎN BRAŢELE LUI IOHANNIS. Secţia pentru procurori a CSM a dat aviz negativ propunerii ministrului justiţiei, Tudorel Toader, de revocare din funcţie a procurorului general, Augustin Lazăr. [ Citeste mai departe ]

19 noiembrie 2018

AZI În cultură

Întrebară recent, ca pretext de recital, Manta şi Suma. Doi instrumentişti la patruzeci şi. Care merită apreciere din plin pentru oferta lor muzicală. Căci avură-n program numa` piese-n duet. De Dotzauer, Boccherini, Popper şi Barriere. Puţin cunoscute la noi, da` bine făcute. Nestemate, nu alta. Dificile vădit, însă făr` de probleme pentru cei doi interpreţi. Prieteni în copilărie, colegi de conservator în juneţe... [ Citeste mai departe ]

19 noiembrie 2018

AZI Prin ţară

UN BĂRBAT ŞI UN COPIL AU MURIT, IAR DOI COPII SUNT RĂNIŢI. Un bărbat în vârstă de aproximativ 40 de ani a murit şi doi copii au fost răniţi, astăzi, în urma unui incendiu produs la o locuinţă din satul Căldărari, judeţul Ilfov, potrivit Mediafax. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

Bucureştiul, campion european la blocaje în trafic

Bucureştiul, campion european la blocaje în trafic

Clasamentului realizat anual de compania olandeză de sisteme de navigaţie TomTom pune Bucureştiul... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

Asociaţie pentru relaţii cu investitorii la BVB

Asociaţie pentru relaţii cu investitorii la BVB

11 reprezentanţi ai pieţei de capital, companii şi persoane fizice, au fondat Asociaţia pentru... [ Citeste mai departe ]

Efemeride

Europarlamentarul Maria Zoană redefineşte geografia Europei de Est

Europarlamentarul Maria Zoană redefineşte geografia Europei de Est

Europarlamentarul PSD Maria Gabriela Zoană, care a ajuns în Parlamentul European pe locul... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

Terminatorul Toader: I'm back!

Terminatorul Toader: I'm back!

Dacă, să zicem, Lazăr era judecat pentru niște fapte care ar fi prevăzut pedeapsa cu (Doamne... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

Anul scorpionului - Michael Hartland

China anului 1950, în plin război civil. Un băieţel german, ai cărui părinţi sunt ucişi de soldaţi, este luat şi crescut de comunişti spre a fi folosit mai târziu...

[ Vezi toate ]

Magazin

Licitaţie la Sotheby's: Bijuteriile regale ale familiei Bourbon-Parma

Licitaţie la Sotheby's: Bijuteriile regale ale familiei Bourbon-Parma

Zece bijuterii care i-au aparţinut Mariei Antoaneta a Franţei, soţia regelui Ludovic al XVI-lea,... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Marea Britanie vrea să introducă acid folic în pâine

Marea Britanie vrea să introducă acid folic în pâine

Marea Britanie vrea să introducă acid folic în făină, pentru a evita naşterea copiilor cu... [ Citeste mai departe ]
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress