Prin Lume AZI

Timmermans cere Marii Britanii să se răzgândească

18 aprilie 2019  16:15| Prin Lume | Externe
Timmermans cere Marii Britanii să se răzgândească

Marea Britanie ar trebui să folosească următoarele luni pentru a regândi decizia de ieşire din Uniunea Europeană, a afirmat prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, candidat la postul de preşedinte al CE.

„În mod absolut, sper că Marea Britanie va rămâne în UE”, a declarat Timmermans, candidatul Partidului Socialiştilor Europeni (PSE, centru-stânga) la funcţia de preşedinte al Comisiei Europene, în cadrul primei dezbateri electorale cu principalul adversar politic, Manfred Weber, din cadrul Partidului Popular European (PPE, centru-dreapta), difuzată de postul France 24. „Sper că actuala perioadă de amânare (a Brexit -n.red) va fi folosită de Marea Britanie pentru a se calma şi a regândi puţin lucrurile, poate ca politicienii să fie mai responsabili cu promisiunile pe care le fac, iar apoi să reanalizeze problema spre sfârşitul anului. Cine ştie ce s-ar putea schimba între timp”, a afirmat Timmermans.

Sondajele de opinie arată că mulţi britanici şi-au schimbat opiniile şi preferă acum rămânerea ţării în Uniunea Europeană, după ce referendumul din 2016 a decis Brexitul cu un raport de 52% la 48%. La rândul său, Manfred Weber, candidatul PPE la postul de preşedintele al Comisiei Europene, a declarat că nu are nimic împotriva eventualei participări a Marii Britanii la scrutinul europarlamentar din mai. „Nu am nicio problemă ca britanicii să participe la alegerile europene, nu mă opun participării lor la procesul decizional al viitorului uniunii noastre”, a spus Weber în cursul dezbaterii cu Timmermans. Consiliul European a decis amânarea ieşirii Marii Britanii din UE până pe 31 octombrie 2019. În cazul în care Marea Britanie nu va decide ieşirea din UE până la alegerile europarlamentare programate în mai, va trebui să participe la scrutin.
  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • politica
  • actualitate
  • intro2

Efemeride

Xantipa

Xantipa

Copiii ăștia care mai mergeau să caște gura la ce mai îndruga nepotolitul ăla de Socrate tot trag... [ Citeste mai departe ]
CONCURENŢI DIN 11 ŢĂRI S-AU ADUNAT LA SALONIC. Membrii echipei României au obţinut trei medalii de aur şi o medalie de argint la prima ediţie a Olimpiadei Balcanice de Fizică. [ Citeste mai departe ]

22 iulie 2019

AZI Prin Lume

ÎN NOIEMBRIE, VA DEVENI CEL MAI LONGEVIV PREMIER NIPON. Coaliţia la puterea din Japonia a câştigat o majoritate confortabilă în Dietă în urma alegerilor desfăşurate duminică, dar insuficientă pentru garantarea îndeplinirii ambiţiei premierului Shinzo Abe de a reforma Constituţia. [ Citeste mai departe ]

22 iulie 2019

AZI Stat de drept

OBLIGATIVITATEA INFORMĂRII DETALIATE ŞI COMPLETE A ELECTORATULUI. Deputatul PSD Florin Iordache a depus la Senat, o propunere legislativă pentru completarea Legii privind organizarea şi desfăşurarea referendumului care prevede că preşedintele trebuie să ceară Curţii Constituţionale să constate dacă întrebările ce urmează să fie puse la o consultare populară se încadrează în limitele revizuirii, înainte ca acestea să fie trimise Parlamentului. [ Citeste mai departe ]

22 iulie 2019

AZI În cultură

DISCUŢII CU MAI MULŢI EXPERŢI. Directorul Muzeului „Grigore Antipa”, Luis Ovidiu Popa, a salutat ideea unor consultări publice pentru a fi decis amplasamentul noului Muzeu Naţional de Istorie a Evreilor şi al Holocaustului. [ Citeste mai departe ]

22 iulie 2019

AZI Prin ţară

PARCUL LIBERTĂŢII POATE FI ADMIRAT ŞI PE TIMPUL VERII. O alee cu crini regali, albi şi roz-magenta, încântă sutele de orădeni care se plimbă pe malul Crişului din centrul municipiului Oradea. Este aceeaşi alee care, în primăvară, impresiona prin zecile de mii de lalele multicolore. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

Caniculă şi furtuni puternice

Caniculă şi furtuni puternice

Vremea se menţine şi azi foarte caldă, caniculară în Câmpia Română şi Dobrogea, disconfortul... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

Active mai mari cu 26,12% pentru fondurile de pensii private obligatorii

Active mai mari cu 26,12% pentru fondurile de pensii private obligatorii

La 30 iunie 2019, fondurile de pensii private obligatorii aveau active de peste 55,15 miliarde de... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

Safe-ul lui Daea și memorialul instituțional al „rotativei”

Safe-ul lui Daea și memorialul instituțional al „rotativei”

Ministerul Agriculturii a prezentat într-o conferință de presă bilanțul președinției Consiliului... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

La hotelul Bertram (Miss Marple) - Agatha Christie

Când Miss Marple vine în vacanţă la Londra, găseşte la hotelul Bertram ceea ce caută: decor tradiţional, servicii impecabile, brioşe pregătite ca pe vremuri şi amintirile copilăriei.

[ Vezi toate ]

Magazin

După 26 de ani

După 26 de ani

O femeie din Statele Unite a declarat că încearcă să rezolve un mister fascinant după ce o carte... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Salarii decente pentru medici

Salarii decente pentru medici

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat că salariile personalului medical au ajuns la un... [ Citeste mai departe ]
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress