Prin Lume AZI

Trump cere să afle cine este autorul articolului din New York Times

07 septembrie 2018  12:30| Prin Lume | Externe
Trump cere să afle cine este autorul articolului din New York Times

Donald Trump a cerut, ieri, cotidianului New York Times să dezvăluie numele „laşului” care a scris un articol de opinie anonim prin care denunţa comportamentul instabil al preşedintelui american, relatează AFP şi Reuters.

La o întrunire de campanie la Billings, în Montana, Trump i-a denunţat pe „agenţii nealeşi ai statului subteran care îi sfidează pe alegători pentru a-şi promova programul lor secret” şi care „sunt o ameninţare pentru democraţia însăşi”.

În numele securităţii naţionale, cotidianul ar trebui să îi facă public numele „imediat”, a adăugat el, după care i-a îndemnat pe jurnalişti să ancheteze cu hotărâre pentru a-i afla identitatea: „Ar fi o bombă de presă!”

„Este subversiune? Este trădare? Este un lucru oribil”, a mai spus Trump la miting.

Într-un text intitulat „Fac parte din rezistenţa din cadrul administraţiei Trump”, un membru al administraţiei a povestit, sub protecţia anonimatului, cum el şi alţii încearcă să lupte din interior împotriva „celor mai rele intenţii” ale unui preşedinte cu un stil de a conduce „meschin”, „impetuos” şi „ineficient”. Mărturia anonimă a survenit la o zi după difuzarea unor fragmente dintr-o carte explozivă a jurnalistului de investigaţie Bob Woodward.

Formularea folosită de New York Times – „un înalt responsabil al administraţiei Trump” - este suficient de largă pentru a lăsa cale liberă oricăror interpretări şi permite oricui să îşi facă propria listă, până la ipotezele cele mai trăsnite.

Fapt rar, prima doamnă Melania Trump s-a exprimat pe acest subiect, denunţând cu tărie, într-un răspuns scris către CNN, anonimatul în spatele căruia s-a refugiat autorul acestei mărturii. „Nu protejaţi ţara, ci o sabotaţi prin actele dvs. laşe”, a scris ea.

Textul apărut miercuri în New York Times a fost dezavuat de cel puţin 11 apropiaţi ai lui Trump, printre care vicepreşedintele Mike Pence, ambasadorul în Rusia, Jon Huntsman, secretarul de stat Mike Pompeo sau secretarul Apărării, Jim Mattis, toţi negând că ar vrea vreo legătură cu această opinie.

  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • politica
  • actualitate
  • intro2

Efemeride

Xantipa

Xantipa

Copiii ăștia care mai mergeau să caște gura la ce mai îndruga nepotolitul ăla de Socrate tot trag... [ Citeste mai departe ]
SISTEME ELECTRONICE NEFUNCŢIONALE. Poliţiştii de ordine publică au verificat peste 5.000 de săli de jocuri de noroc şi au descoperit că 69% dintre acestea nu sunt asigurate cu pază umană, fiind aplicate peste 650 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 1.000.000 de lei. [ Citeste mai departe ]

15 iulie 2019

AZI Prin Lume

UN TRANSFORMATOR ELECTRIC A LUAT FOC. Peste 45.000 de persoane au fost afectate de o pană masivă de curent provocată de un incendiu la un transformator electric din cartierul Manhattan, au anunţat autorităţile şi o companie locală de electricitate. [ Citeste mai departe ]

15 iulie 2019

AZI Stat de drept

JUDECĂTORIA SLATINA A AMÂNAT SENTINŢA PENTRU JOI. Procurorul general Bogdan Licu a anunţat, azi, după discuţiile de la Secţia de anchetă, că paşaportul Sorinei a fost reţinut pentru că existau indicii că acesta a fost obţinut „ prin mijloace nu tocmai legale”, precizând însă că în momentul când fetiţa va avea paşaport, va putea pleca. [ Citeste mai departe ]

12 iulie 2019

AZI În cultură

FESTIVALUL A DEBUTAT ÎN 1968 ŞI A AVUT PÂNĂ ACUM 18 EDIŢII. Cerbul de Aur şi-a aflat concurenţii ediţiei 2019! 12 artişti din zece ţări intră în competiţia pentru premiile puse în joc, în valoare totală de 55.000 de euro. [ Citeste mai departe ]

15 iulie 2019

AZI Prin ţară

INVESTIŢIE DE 50 MILIOANE LEI. Administraţia Fluvială a Dunării de Jos (AFDJ) Galaţi şi Şantierul Naval Mangalia au semnat contractul de modernizare şi retehnologizare a remorcherului maritim multifuncţional cu clasă de gheaţă Perseus, a declarat directorul regiei, Dorian Dumitru. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

„Crema” culturismului se adună în România în 2020

„Crema” culturismului se adună în România în 2020

Federaţia Română de Culturism şi Fitness va găzdui CM din 2020, după succesul de la CE din acest... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

Datoria României a crescut cu 4,109 miliarde de euro, deficitul de cont curent cu 3,4 miliarde

Datoria României a crescut cu 4,109 miliarde de euro, deficitul de cont curent cu 3,4 miliarde

Potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României, în perioada ianuarie - mai 2019, contul... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

Ruleta rusă la Wimbledon

Ruleta rusă la Wimbledon

Înfruntarea dintre cei doi magnifici ai court-urilor a avut nevoie de primele patru seturi ca un... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

La hotelul Bertram (Miss Marple) - Agatha Christie

Când Miss Marple vine în vacanţă la Londra, găseşte la hotelul Bertram ceea ce caută: decor tradiţional, servicii impecabile, brioşe pregătite ca pe vremuri şi amintirile copilăriei.

[ Vezi toate ]

Magazin

Închiderea unei mine poate duce la relansarea industriei de diamante

Închiderea unei mine poate duce la relansarea industriei de diamante

Cea mai mare mină de diamante din lume, renumită în special pentru diamantele sale de culoare... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Arşii din Mureş vor fi trataţi în alt judeţ

Arşii din Mureş vor fi trataţi în alt judeţ

Spitalul Clinic Judeţean (SCJ) Mureş a anunţat desfiinţarea singurului compartiment pentru... [ Citeste mai departe ]
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress