Prin Ţară AZI

Ajută o categorie mai largă de beneficiari

09 decembrie 2019  15:00| Prin Ţară | Social
Ajută o categorie mai largă de beneficiari

Un grup de 13 angajaţi ai unei companii din Oradea au ajutatr la finalizarea unor locuinţe pentru familii aflate în dificultate, atât pentru a marca Ziua Internaţională a Voluntariatului, 5 decembrie, cât şi sărbătoarea de Moş Nicolae.

„Darul de Sfântul Nicolae pe care cei de la compania Sykes din Oradea l-a făcut familiilor mai puţin norocoase a fost o zi de voluntariat la locuinţele acestora. Ei s-au transformat în ajutoarele lui Moş Nicolae, având şi ţinuta corespunzătoare, purtând căciuliţe roşii, fiind plini de energie şi de voie bună. Timp de o zi au lucrat la finisajele interioare a 4 apartamente din cadrul proiectului «Locuinţe pentru un viitor sigur»“, se arată într-un comunicat al Asociaţiei «Casă Dragă Casă».

„Pentru noi, acţiunile de voluntariat prin intermediul companiei la care lucrăm sunt un prilej pentru a ne bucura împreună făcând fapte bune. În ciuda frigului de afară, bucuria colegilor mei a fost molipsitoare. Aş vrea să le mulţumesc pentru că au răspuns în număr mare chemării de a ajuta persoane în dificultate şi este o plăcere să fim de fiecare dată foarte bine primiţi de cei de la organizaţia «Casa Dragă Cas㻓, a declarat Loredana Simion, voluntar. Proiectul, destinat pentru 30 de familii care n-ar fi putut altfel obţine o locuinţă decentă, dar sigură, se va finaliza anul viitor. În cadrul acestui proiect au lucrat peste 2.000 de voluntari de toate vârstele atât din ţară, cât şi din străinătate.

Asociaţia «Casă Dragă Casă», fosta organizaţie Habitat pentru Umanitate Beiuş, este o organizaţie creştin ecumenică, non-profit, care construieşte locuinţe pentru familii aflate în mare nevoie de un adăpost trainic şi sigur. Adunarea Generală a asociaţiei, reunită la începutul acestui an, a decis extinderea obiectului de activitate pentru a putea ajuta o categorie cât mai largă de beneficiari. Misiunea Habitat for Humanity România de a eradica locuirea precară, ca unic reprezentant al Habitat for Humanity International, va continua prin intermediul Biroului Naţional şi al celorlalte filiale ale sale.
  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • politica
  • actualitate
  • 2018
  • intro2

Efemeride

Pixelul albastru vs intelectualul fonf

Pixelul albastru vs intelectualul fonf

Cel mai savuros spectacol de caractere este atunci când corb la corb încep să-și scoată ochii.... [ Citeste mai departe ]

24 ianuarie 2020

AZI Piaţa ştirilor de azi

TIRAJ LIMITAT DE 225 DE EXEMPLARE. Emisiunea de mărci poştale „Faună polară” va fi disponibilă începând de marţi în magazinele Romfilatelia din Bucureşti, Bacău, Braşov, Cluj-Napoca, Iaşi, Timişoara, precum şi în magazinul online: http://romfilatelia.ro/store/. [ Citeste mai departe ]

27 ianuarie 2020

AZI Prin Lume

AVOCAŢII AU ÎNCEPUT SĂ-ŞI PREZINTE ARGUMENTELE. Preşedintele american Donald Trump este auzit ordonând înlăturarea din post a ambasadoarei SUA în Ucraina, Marie Yovanovitch, într-o înregistrare video obţinută de agenţia Reuters. [ Citeste mai departe ]

27 ianuarie 2020

AZI Stat de drept

DOSAR PENAL PENTRU DOUĂ INFRACŢIUNI. Trei braconieri au fost reţinuţi de poliţiştii din Argeş, sâmbătă, după ce s-au răsturnat cu maşina în timp ce încercau să scape de jandarmii care îi urmăreau. [ Citeste mai departe ]

24 ianuarie 2020

AZI În cultură

I-am întâlnit de Ziua Culturii Naționale. În Pitești, la Teatrul ”Davila”. Pe a cărui scenă craioveanul Emil Boroghină a recitat versuri nemuritoare d-ale lui Ovidiu și Eminescu. În show poetic de ținută și sensibiltate, neîndoios. [ Citeste mai departe ]

27 ianuarie 2020

AZI Prin ţară

N-A ADAPTAT VITEZA ÎNTR-O CURBĂ. O adolescentă de 18 ani, ce obţinuse permisul auto în urmă cu o lună, a distrus peretele unei gospodării din localitatea Chiuza, după ce maşina pe care o conducea a părăsit carosabilul şi s-a înfipt în imobil. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

Se tem că vor fi radiaţi cu telefonul

Se tem că vor fi radiaţi cu telefonul

Câteva sute de persoane au protestat, sâmbătă după-amiaza, în Piaţa „Mihai Viteazul” din centrul... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

Românii ţin în bănci 367,687 miliarde de lei

Românii ţin în bănci 367,687 miliarde de lei

Soldul creditului neguvernamental acordat de instituțiile de credit a scăzut, în decembrie 2019,... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

PUNCTUL PE Y: Victoria comună PNL/PSD împotriva odioaselor „pensii speciale”

PUNCTUL PE Y: Victoria comună PNL/PSD împotriva odioaselor „pensii speciale”

Știți de ce nu sunt bani ca să se dubleze alocațiile pentru copii? PNL și PSD au pus mână de la... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

La hotelul Bertram (Miss Marple) - Agatha Christie

Când Miss Marple vine în vacanţă la Londra, găseşte la hotelul Bertram ceea ce caută: decor tradiţional, servicii impecabile, brioşe pregătite ca pe vremuri şi amintirile copilăriei.

[ Vezi toate ]

Magazin

Cuplul princiar britanic a pus gând rău unor paparazzi

Cuplul princiar britanic a pus gând rău unor paparazzi

Prinţul Harry şi soţia sa, Meghan Markle, au ameninţat că vor apela la justiţie după publicarea... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Gripa ţine elevii acasă

Gripa ţine elevii acasă

Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti (IŞMB) a anunţat că de azi la diferite unităţi de... [ Citeste mai departe ]
jos-jos
Afcn small
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress