Prin Ţară AZI

Al doilea bloc a fost evacuat

19 noiembrie 2019  12:00| Prin Ţară | Social
Al doilea bloc a fost evacuat

Mai multe persoane dintr-un bloc din Timişoara au ajuns la spital în ultimele zile, iar trei persoane (un copil de 3 ani, un bebeluş de 9 zile şi mama acestuia) au decedat, în urma unor activităţi de deratizare care s-a făcut în acel imobil.

Purtătorul de cuvânt al ISU Timiş, Elena Megherea, a anunţat, aseară, că la ora 18.00 erau internaţi opt adulţi şi nouă copii, la Spitalul de Copii „Louis Ţurcanu” din Timişoara, după ce au fost evaluaţi medical, dar şi ca măsură preventivă. Aceştia locuiesc în blocul de pe strada Mioriţei din Timişoara, în care au decedat doi copii şi mama unuia dintre ei, după o acţiune de deratizare.

În context, Poliţia Timiş a deschis dosar penal in rem pentru ucidere din culpă în acest caz. De asemenea, Ministerul Sănătăţii, prin Direcţia de Sănătate Publică Timiş, a demarat o anchetă referitoare la cazul de la Timişoara. „În urma primelor verificări s-a stabilit că este vorba despre o societate comercială care a efectuat activităţi de deratizare. S-a mers pe acest fir, am căutat să vedem dacă au mai fost şi alte locaţii unde s-au mai efectuat deratizări, am identificat că mai sunt şi altele două în afară de acest bloc. În continuare facem cercetări, este ancheta în derulare, este dosar penal sub supravegherea unui procuror pentru ucidere din culpă”, a declarat şeful IPJ Timiş, Alin Petecel.

În acelaşi context, şefa Direcţiei de Sănătate Publică Timiş, Cornelia Malac, a precizat că firma care a efectuat deratizarea în bloc, la solicitarea locatarilor, săptămâna trecută, trebuia să anunţe populaţia vizată. „Substanţele utilizate trebuie să fie autorizate sanitar, fitosanitar şi vom verifica acest lucru. Va trebui să ne deplasăm şi la firma care prestează aceste servicii pentru a verifica spaţiile de depozitare şi condiţiile în care sunt deţinute aceste substanţe. În primul rând, firma care a făcut deratizarea trebuia să anunţe populaţia, să anunţe public populaţia. Trebuie să verificăm dacă a făcut acest lucru. Firma şi administratorul au fost interogaţi de procurori, astfel că activitatea noastră a fost astăzi îngreunată. Noi trebuie să verificăm şi condiţiile locaţiilor unde vor fi transportaţi cei evacuaţi”, a afirmat dr. Cornelia Malac.

STS anunţă că de sâmbătă până ieri au fost înregistrate 15 apeluri de urgenţă, care includ şi apelurile de revenire pentru acelaşi caz de pe strada Mioriţa, unde s-a efectuat deratizarea. „Atribuţiile operatorilor 112 ai STS constau în preluarea apelurilor de urgenţă, realizarea interviului primar şi transferul acestora către agenţiile specializate de intervenţie. În cazul de faţă, apelurile au fost transferate către Ambulanţă. Responsabilitatea operatorului 112 încetează după transferul apelului şi informaţiilor către agenţiile de intervenţie, acestea din urmă având atribuţii în gestionarea intervenţiei, alocarea resurselor şi monitorizarea situaţiei semnalate”, informează STS printr-un comunicat de presă.

Ministerul Sănătăţii a anunţat, tot aseară, că 25 de persoane sunt internate în unităţi medicale din judeţul Timiş. Astfel, la Spitalul „Louis Ţurcanu” sunt internaţi 12 copii cu evoluţie favorabilă şi monitorizaţi până marţi şi 5 adulţi însoţitori, iar la Spitalul Judeţean de Urgenţă sunt internate opt persoane, toate stabile, însă cifrele sunt în dinamică. La celelalte două locaţii (ambele de alimentaţie publică, un club şi un restaurant) care actualmente sunt închise şi se face prima cercetare, s-au deplasat echipele CBRN, dar nu s-au identificat persoane intoxicate. Însă, pentru a preîntâmpina orice situaţie, a fost interzis accesul şi va urma ventilarea acelor spaţii.

De menţionat că încă un bloc de locuinţe din Timişoara a fost evacuat, aseară, de autorităţi, după ce într-unul dintre apartamente s-ar fi făcut lucrări de dezinsecţie şi deratizare cu aceeaşi firmă care a făcut acţiunea şi în imobilul în care trei persoane au murit şi alte cîteva zeci au ajuns la spital. Reprezentanţii ISU Timiş au anunţat luni că au depistat prezenţa unei substanţe neurotoxice la etajele trei şi patru ale blocului în care s-au înregistrat trei decese, după ce la sfârşitul săptămânii trecute s-a făcut o acţiune de dezinsecţie şi deratizare.
  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • politica
  • actualitate
  • intro2

Efemeride

Pixelul albastru vs intelectualul fonf

Pixelul albastru vs intelectualul fonf

Cel mai savuros spectacol de caractere este atunci când corb la corb încep să-și scoată ochii.... [ Citeste mai departe ]

05 decembrie 2019

AZI Piaţa ştirilor de azi

VALOAREA LUCRĂRII ESTE DE 400 MILIOANE LEI. Prim-ministrul Ludovic Orban a declarat că va discuta cu ministrul Transporturilor şi managementul Companiei CFR SA, astfel încât să fie stabilit un calendar cât mai rapid de modernizare a tronsonului de cale ferată Bucureşti-Giurgiu. [ Citeste mai departe ]

06 decembrie 2019

AZI Prin Lume

„RAPORT” DAT CU 5 ZILE ÎNAINTE. China a anunţat, azi, măsuri de „retorsiune” împotriva diplomaţilor americani prezenţi pe teritoriul ei, între care faptul de a anunţa autorităţile înainte de a se întâlni cu oficiali sau experţi. [ Citeste mai departe ]

06 decembrie 2019

AZI Stat de drept

METODE DE INTIMIDARE A POLIŢIŞTILOR. Numele fostului ministru de Interne Mihai Fifor apare în ancheta DIICOT privind permisele de port-armă eliberate ilegal în judeţul Caraş-Severin, dosar în care prefectul de Caraş-Severin, Matei Lupu, este cercetat sub control judiciar. [ Citeste mai departe ]

06 decembrie 2019

AZI În cultură

CEA MAI MARE SALĂ DE SPECTACOLE DIN MOLDOVA. Cinematograful Victoria este inaugurat, la o lună de când municipalitatea ieşeană a demarat lucrările de reparare şi reabilitare a clădirii. [ Citeste mai departe ]

06 decembrie 2019

AZI Prin ţară

Sute de oameni au fost mobilizaţi în zona viticolă de pe Valea Târnavelor, lângă Tăuni, la ultimul cules din acest an, pentru a aduna, de pe zece hectare, struguri special păstraţi pentru producerea vinului de gheaţă. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

Temperaturi mai mici faţă de anii precedenţi

Temperaturi mai mici faţă de anii precedenţi

Luna decembrie se caracterizează printr-o gamă variată de fenomene meteo, respectiv ninsoare,... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

UE ia atitudine faţă de monedele virtuale private

UE ia atitudine faţă de monedele virtuale private

Miniştrii de Finanţe ai statelor membre ale UE au anunţat că monedele digitale, cum ar fi Libra,... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

Post-băsismul: Deceniul iohannist consolidat

Post-băsismul: Deceniul iohannist consolidat

Un veritabil paradox politic este acela că după ce a câștigat alegerile parlamentare cu cel mai... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

La hotelul Bertram (Miss Marple) - Agatha Christie

Când Miss Marple vine în vacanţă la Londra, găseşte la hotelul Bertram ceea ce caută: decor tradiţional, servicii impecabile, brioşe pregătite ca pe vremuri şi amintirile copilăriei.

[ Vezi toate ]

Magazin

Nu-i mai face ziua de naştere

Nu-i mai face ziua de naştere

În urma implicării prinţului Andrew în scandalul Epstein, care a determinat renunţarea la... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Trei sferturi din necesar

Trei sferturi din necesar

Ministrul Sănătăţii, Victor Costache, a declarat joi seara că medicii de familie au estimat un... [ Citeste mai departe ]
jos-jos
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress