Prin Ţară AZI

Amendă de 20.000 le lei pentru restaurantul a cărui terasă s-a prăbuşit la Durău

17 iulie 2018  15:15| Prin Ţară | Social
Amendă de 20.000 le lei pentru restaurantul a cărui terasă s-a prăbuşit la Durău

Inspectorii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Neamţ au amendat şi închis temporar restaurantul Pensiunii „Vânătorul” din Durău, a cărui terasă s-a prăbuşit, duminică, în timp ce acolo se aflau peste 40 de nuntaşi.

Sancţiunea aplicată administratorului firmei este de 20.000 lei, iar măsura închiderii restaurantului a fost luată până la remedierea deficienţelor, se arată într-un comunicat de presă al CJPC Neamţ.

„La faţa locului s-a constatat că structura din lemn realizată pentru prelungirea terasei şi balustrada aferentă, care deserveşte salonul destinat acestor evenimente, s-a rupt şi a fost afectată integritatea corporală a mai multor persoane. Operatorul economic a fost sancţionat cu amendă contravenţională în valoare de 20.000 lei. Totodată, pentru limitarea prejudicierii consumatorilor, echipa de comisari a dispus oprirea temporară a prestării serviciilor în cadrul salonului pentru evenimente şi a terasei din Durău, până la remedierea deficienţelor”, se arată în comunicat.

Şi Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ a demarat o anchetă penală pentru vătămare corporală din culpă.

Duminică seara, în timpul unei nunţi, terasa restaurantului Pensiunii „Vânătorul” din Durău s-a prăbuşit, în timp ce acolo se aflau circa 40 de persoane. Trei victime au mers cu maşinile proprii la spitalele din Bicaz şi Piatra-Neamţ, iar alte 15 victime, dintre care 3 cu cod roşu, au fost preluate cu ambulanţele şi transportate la Unitatea de Primiri Urgenţe Topliţa - Harghita, de unde au fost transferate la Târgu Mureş.

  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • politica
  • actualitate
  • intro istoric

21 septembrie 2018

AZI Piaţa ştirilor de azi

TRAFIC RESTRICŢIONAT. Traficul rutier este restricţionat în aceste zile în centrul Capitalei pentru desfăşurarea manifestărilor dedicate Zilelor Bucureştiului. [ Citeste mai departe ]

21 septembrie 2018

AZI Prin Lume

PESTE 60 DE OAMENI SUNT ÎNCĂ DAŢI DISPĂRUŢI. Cel puţin 29 de oameni au murit şi alţi cel puţin 60 sunt încă daţi dispăruţi în urma unei alunecări de teren masive care a avut loc ieri în satul Tinaan, din provincia Cebu în centrul Filipine, au anunţat, astăzi, oficiali locali, citaţi de DPA. Nouă persoane au fost salvate în urma alunecării de teren. [ Citeste mai departe ]

21 septembrie 2018

AZI Stat de drept

DOSARUL VIOLENŢELOR DIN 10 AUGUST. Procurorii de la Parchetul General au anunţat, oficial, învinuirea şefilor Jandarmeriei Române şi a secretarului de stat Mihai Chirică, în dosarul violenţelor de la protestul din 10 august. Procurorii spun că ordinul de intervenţie nu a fost legal, precizând că cel care a coordonat intervenţia a intervenit pentru falsificarea orei la care s-a semnat actul. [ Citeste mai departe ]

21 septembrie 2018

AZI În cultură

PERETE PENTRU IMPRESII. Strada Sforii din Braşov a fost redeschisă, astăzi, cu o nouă înfăţişare după o lună şi jumătate de reamenajări. Ca noutate absolută, pe unul dintre pereţi vizitatorii îşi pot scrie impresiile. [ Citeste mai departe ]

21 septembrie 2018

AZI Prin ţară

PATRU PERSOANE RĂNITE. Un microbuz în care se aflau 8 persoane s-a răsturnat, vineri dimineaţă, pe DN6, în zona localităţii Bujoreni din judeţul Teleorman. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

Pacient suspect de febră tifoidă, dus la Victor Babeş

Pacient suspect de febră tifoidă, dus la Victor Babeş

Un bărbatul, care venea din Guineea cu o aeronavă Turkish Airlines preluată din Istanbul, a fost... [ Citeste mai departe ]

Efemeride

Al treilea manual cu probleme

Al treilea manual cu probleme

După greşelile semnalate în presă din manualele de geografie şi biologie pentru clasa a VI-a, un... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

Rechizitoriul lui Giuliani și „greaua moștenire” democrată a Deep State

Rechizitoriul lui Giuliani și „greaua moștenire” democrată a Deep State

Maiorul George încearcă să ne convingă că faţă de mesajul răposatului McCain, scrisoarea lui... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

Şase poveşti cu draci - Igor Bergler

Nemulţumiţi de mediocritatea creatorului lor, şase draci evadează din tot atâtea tablouri.

[ Vezi toate ]

Magazin

Take That, turneu la 30 de ani de la înfiinţare

Take That, turneu la 30 de ani de la înfiinţare

Formaţia Take That a anunţat că va susţine un turneu de amploare în Marea Britanie anul viitor şi... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Lupta pentru medicamente mai ieftine împotriva tuberculozei

Lupta pentru medicamente mai ieftine împotriva tuberculozei

Statele membre ale ONU au convenit, vineri, asupra unui plan global destinat să intensifice lupta... [ Citeste mai departe ]
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress