Prin Ţară AZI

Bacău, de sâmbătă fără apă potabilă

18 iulie 2018  15:45| Prin Ţară | Social
Bacău, de sâmbătă fără apă potabilă

Întreg municipiul Bacău este de patru zile fără apă potabilă după ce o avarie a afectat, sâmbăta trecută, conducta principală de aducţiune de la Valea Uzului, iar o nouă avarie produsă marţi a determinat prelungirea cu încă trei zile a sistării serviciului, potrivit Agerpres.

Nemulţumirea oamenilor din Bacău a dat în clocot. Ca să atragă atenţia celor responsabili că situaţia nu mai poate continua, câteva sute de locuitori au traversat încontinuu o trecere de pietoni. N-au reuşit decât să obţină promisiunea că nu vor mai trebui să rabde mai mult de câteva zile.

Acum, oamenii au apă potabilă doar două ore dimineaţa şi două seara, însă este posibil ca în zonele înalte din oraş (Republicii, Mioriţa, Energiei, Centru) apa să nu ajungă la etajele superioare.

Serviciul de furnizare al apei trebuia reluat marţi, dar potrivit reprezentanţilor Primăriei Bacău, o nouă avarie produsă în apropierea celei de sâmbătă va prelungi cu încă trei zile reluarea furnizării serviciului.

Potrivit conducerii Companiei Regionale de Apă Bacău, „avaria a fost cauzată de execuţia defectuoasă a conductei noi de aducţiune de la Valea Uzului şi se estimează că alimentarea cu apă potabilă va fi reluată peste 72 de ore”, se arată într-un comunicat de presă al Primăriei Bacău, postat marţi pe site-ul instituţiei.

Marţi de la ora 14.00 au fost convocat în şedinţele Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă al municipiului Bacău şi Consiliului Local Bacău în vederea aprobării alocării sumei de 200.000 lei pentru achiziţionarea de apă potabilă, ce va fi distribuită cetăţenilor municipiului Bacău în 11 locaţii din oraş. De asemenea, s-a aprobat şi distribuirea de apă nepotabilă în 40 de puncte din oraş.

Preşedintele filialei PNL Bacău, Ionel Palăr, a cerut demisia de onoare a primarului social-democrat, Cosmin Necula, pentru că nu ar fi gestionat corespunzător situaţia. La rândul său, primarul Cosmin Necula a cerut demisia directorului tehnic al Companiei Regionale de Apă Bacău, pe care îl consideră vinovat de modul defectuos de execuţie a lucrării în urma căreia a apărut o nouă avarie.

Totodată, primarul Necula a precizat că pe 20 iulie va fi stabilit un câştigător în licitaţia pentru construirea Rezervei de apă a Municipiului Bacău „un proiect în valoare de peste 5 milioane euro, pentru care avem finanţarea asigurată de la Guvern şi care, odată pus în funcţiune, ne va scuti de problema alimentării cu apă, în situaţii critice cum este şi cea prin care trecem de sâmbăta trecută”, a declarat primarul Cosmin Necula pe pagina sa de socializare.

Edilul a mai adăugat că va sesiza „organele în drept ale statului” cu privire la modul în care au fost executate lucrările cu fonduri europene de la aducţiunea cu apă a municipiului Bacău, între anii 2008 - 2011.

Băcăuanii ar urma să aibă apă la robinete începând de vineri sau sâmbătă.

Compania de Apă anunţă printr-un comunicat emis în această dimineaţă că remedierea celei de-a doua avarii la aducţiunea care alimentează municipiul Bacău este programată pentru finalizare în ziua de 18 iulie, la ora 14.00, potrivit realitateadebacau.net.

Reumplerea porţiunii de conduct golită marţi, în lungime de 15 km şi diametru de un metru, dintre Valea Uzului şi Moineşti, şi, implicit, revenirea apei la robinete, durează 48 de ore.

  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • politica
  • actualitate
  • intro istoric

24 septembrie 2018

AZI Piaţa ştirilor de azi

COD GALBEN DE VÂNT PUTERNIC. Meteorologii au emis atenţionări meteo şi coduri galbene, valabile de astăzi şi până miercuri, perioadă în care temperaturile scad drastic, şi cu 10 grade mai mici decât normalul acestei perioade, iar vântul va bate cu putere, ajungând la 120 de km la oră. [ Citeste mai departe ]

24 septembrie 2018

AZI Prin Lume

„ITALIA MAI SIGURĂ”. Guvernul italian adoptat, astăzi, la iniţiativa ministrului de Interne, Matteo Salvini, o lege mult criticată privind siguranţa şi migraţia în Italia, care va uşura expulzarea şi revocarea naturalizării migranţilor, relatează AFP. [ Citeste mai departe ]

24 septembrie 2018

AZI Stat de drept

LUARE DE MITĂ, OPERAŢIUNI FINANCIARE, CORUPEREA ALEGĂTORILOR. Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie Cluj l-au trimis în judecată pe primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş, într-un nou dosar, pentru luare de mită în formă continuată, efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia pe care o îndeplineşte, fals în declaraţii în formă continuată şi corupere a alegătorilor în formă continuată. [ Citeste mai departe ]

24 septembrie 2018

AZI În cultură

Pe când John F. Kennedy era şef de stat. Un slujbaş mărunt la ziar află dintr-un anunţ că-i muri un prieten. Merge la biserică, da` nici urmă de mort. Faptu-i dă de gândit, se duce la un procuror, îl convinge să se implice şi, împreună, pornesc o anchetă. Ale cărei iţe-i poartă până-n Chinatown, printre cei bogaţi. Asasini plătiţi vor a-i omorî. Ca să salveze banii unei muieri frumoase, viclene, periculoase. Numai că fleru` lor şi şansa necurmată îi vin şi dânsei de hac... [ Citeste mai departe ]

24 septembrie 2018

AZI Prin ţară

JUDEŢUL BRĂILA ESTE ÎN CARANTINĂ. Pompierii brăileni au recuperat, astăzi, două cadavre de porci care pluteau pe Dunăre în zona industrială a oraşului. Animalele moarte au fost văzute în apropierea malului, în oraşul Brăila, şi după ce au fost luate din apă, au fost predate veterinarilor pentru a fi incinerate, potrivit Mediafax. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

Pacient suspect de febră tifoidă, dus la Victor Babeş

Pacient suspect de febră tifoidă, dus la Victor Babeş

Un bărbatul, care venea din Guineea cu o aeronavă Turkish Airlines preluată din Istanbul, a fost... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

Michael Kors oferă două miliarde de dolari pentru casa Versace

Michael Kors oferă două miliarde de dolari pentru casa Versace

Compania lui Michael Kors ar urma să cumpere casa de modă Versace, pentru două miliarde de dolari. [ Citeste mai departe ]

Efemeride

Al treilea manual cu probleme

Al treilea manual cu probleme

După greşelile semnalate în presă din manualele de geografie şi biologie pentru clasa a VI-a, un... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

Rechizitoriul lui Giuliani și „greaua moștenire” democrată a Deep State

Rechizitoriul lui Giuliani și „greaua moștenire” democrată a Deep State

Maiorul George încearcă să ne convingă că faţă de mesajul răposatului McCain, scrisoarea lui... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

Secretele Bucureştilor. Poveşti de iubire şi drame amoroase dintr-un trecut pasional – Dan-Silviu Boerescu

Româncele au dat istoriei femei fatale, care au stârnit nu puţine pasiuni mistuitoare iar bărbaţi celebri au murit din dragoste pentru ele.

[ Vezi toate ]

Magazin

Take That, turneu la 30 de ani de la înfiinţare

Take That, turneu la 30 de ani de la înfiinţare

Formaţia Take That a anunţat că va susţine un turneu de amploare în Marea Britanie anul viitor şi... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Lupta pentru medicamente mai ieftine împotriva tuberculozei

Lupta pentru medicamente mai ieftine împotriva tuberculozei

Statele membre ale ONU au convenit, vineri, asupra unui plan global destinat să intensifice lupta... [ Citeste mai departe ]
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress