Prin Ţară AZI

Bruxelles cere investiţii mai mari în învăţământul românesc

10 septembrie 2019  16:45| Prin Ţară | Social
Bruxelles cere investiţii mai mari în învăţământul românesc

Comisarul european Tibor Navracsics, responsabil pentru educaţie, cultură, tineret şi sport a declarat că, în opinia oficialilor de la Bruxelles, cea mai mare problemă a învăţământului românesc este subfinanţarea acestuia.

„Uniunea Europeană monitorizează fiecare stat membru cum stă cu partea de învăţământ. Cea mai mare problemă a sistemului de învăţământ românesc, care se vede de la Buxelles, este partea de subfinanţare. Învăţământul românesc e mai mult orientat către teorie şi nu către partea practică”, a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, Tibor Navracsics. Acesta a adăugat că a ţinut să fie prezent în ziua deschiderii noului an şcolar în Satu-Mare, pentru că atât municipiul reşedinţă, cât şi judeţul au făcut paşi importanţi în dezvoltarea învăţământului tehnic, respectiv a învăţământului dual, iar vizita este o recunoaştere a rezultatelor obţinute aici.

Navracsics a adăugat că la nivelul UE se intenţionează ca până în 2025 să se implementeze conceptul de spaţiu european de învăţământ, structurat pe patru nivele. Primul nivel vizează o reţea dezvoltată de grădiniţe, al doilea acceptarea reciprocă a diverselor certificate de absolvire, al treilea învăţarea cât mai multor limbi străine, iar cel de-al patrulea o uniune a universităţilor europene. Pe parte de învăţământ profesional se doreşte punerea unui accent mai mare pe învăţământul dual şi pe obţinerea competenţelor profesionale.
  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • politica
  • actualitate
  • intro2

Efemeride

Pixelul albastru vs intelectualul fonf

Pixelul albastru vs intelectualul fonf

Cel mai savuros spectacol de caractere este atunci când corb la corb încep să-și scoată ochii.... [ Citeste mai departe ]

15 noiembrie 2019

AZI Piaţa ştirilor de azi

METROUL ŞI-A PRELUNGIT PROGRAMUL. Traficul rutier va fi restricţionat azi, pe străzile din jurul Arenei Naţionale, din cauza meciului dintre echipele reprezentative ale României şi Suediei, din cadrul preliminariilor de calificare ale Euro 2020. [ Citeste mai departe ]

15 noiembrie 2019

AZI Prin Lume

MAI EGAL DECÂT ALŢII ÎN FAŢA LEGII. Preşedintele american Donald Trump a cerut Curţii Supreme să împiedice un procuror să intre în posesia declaraţiilor sale de impozitare, argumentând că deţine imunitate totală atâta timp cât se află la Casa Albă. [ Citeste mai departe ]

15 noiembrie 2019

AZI Stat de drept

REŢINUT PENTRU 24 DE ORE. Poliţiştii şi procurorii din Iaşi au găsit la un bărbat din Neamţ, bănuit de cultivarea de droguri de risc, 110 kilograme de cannabis, care ar fi fost destinate vânzării, în valoare de 500.000 de euro. [ Citeste mai departe ]

15 noiembrie 2019

AZI În cultură

149 DE OBIECTE DE ORFEVRĂRIE. Expoziţia „Aurul împăraţilor chinezi. Podoabe regale din perioada Wanli, dinastia Ming – Colecţia Dong Bo Zhai”, organizată cu ocazia aniversării a 70 de ani de relaţii diplomatice româno-chineze, se va deschide pe 20 noiembrie, la Muzeul Naţional de Istorie a României. [ Citeste mai departe ]

15 noiembrie 2019

AZI Prin ţară

NU VREA SĂ SE AGAŢE DE FUNCŢIE. Prefectul judeţului Arad, Florentina Horgea, i-a solicitat ministrului Afacerilor Interne, Marcel Vela, încetarea detaşării în funcţia de reprezentant al Guvernului în teritoriu, în prima şedinţă a Executivului. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

Concurs dedicat cârnaţilor

Concurs dedicat cârnaţilor

70 de echipe din ţară şi străinătate participă la Parada Cârnaţilor, ajunsă la a 17-a ediţie, ce... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

Gospodăriile americane datorează 14.000 miliarde dolari

Gospodăriile americane datorează 14.000 miliarde dolari

Datoriile gospodăriilor americane au crescut, între lunile iulie-septembrie 2019, pentru al... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

Ascensiunea lui Arturo Ui

Ascensiunea lui Arturo Ui

Cât timp a tăcut sau s-a exprimat doar ocazional, prin alocuțiuni scrise de alții, Klaus Iohannis... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

La hotelul Bertram (Miss Marple) - Agatha Christie

Când Miss Marple vine în vacanţă la Londra, găseşte la hotelul Bertram ceea ce caută: decor tradiţional, servicii impecabile, brioşe pregătite ca pe vremuri şi amintirile copilăriei.

[ Vezi toate ]

Magazin

209 de milioane de dolari „scoşi” la o singură licitaţie

209 de milioane de dolari „scoşi” la o singură licitaţie

Un tablou înfăţişând Tamisa la Londra realizat de pictorul impresionist Claude Monet a fost... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Al treilea an la rând de testări gratuite

Al treilea an la rând de testări gratuite

Locuitorii sectorului 1 care doresc să-şi evalueze starea de sănătate vor beneficia gratuit de... [ Citeste mai departe ]
jos-jos
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress