Prin Ţară AZI

Doi muncitori care s-au electrocutat la mina Pinoasa, transferaţi în Belgia

23 iulie 2018  16:00| Prin Ţară | Social
Doi muncitori care s-au electrocutat la mina Pinoasa, transferaţi în Belgia

Doi muncitori care s-au electrocutat sâmbătă la Mina Pinoasa din judeţul Gorj sunt transferaţi astăzi, la Grand Hopital de Charleroi (GHdC) din Belgia, informează Ministerul Sănătăţii.

Potrivit unui comunicat de presă al MS, transferul se va efectua cu un avion al Ministerului Apărării Naţionale, iar pacienţii vor fi supravegheaţi pe parcursul transportului de un echipaj al SMURD Bucureşti.

După accidentul care a avut loc în dimineaţa zilei de sâmbătă, 21 iulie, cele două victime au fost transportate la Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca şi Spitalul de Arşi din Capitală.

Duminică, familiile pacienţilor au solicitat o a doua opinie şi transferul într-o clinică din străinătate, iar în cursul nopţii acceptul de la spitalul din Belgia a ajuns la Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, a precizat sursa citată.

Ministerul Sănătăţii a obţinut acceptul de transfer şi din partea AKH Viena, dar familiile pacienţilor au optat pentru Belgia, se arată în comunicat.

Cei doi angajaţi ai Carierei Pinoasa, din cadrul Complexului Energetic Oltenia, au fost fost răniţi, sâmbătă, în urma exploziei unui panou electric.

Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Gorj, Miruna Prejbeanu, cei doi angajaţi ar fi suferit arsuri pe faţă şi mâini au fost transportate mai întâi la spitalul din Rovinari, ulterior fiind dispus transferul la Bucureşti.
„Amândoi lucrau la CEO, electricieni. În jurul orei 09.00 a avut loc un scurtcircuit, de la joasă tensiune la înaltă tensiune. Din primele informaţii, reparau o staţie electrică”, a spus George Romanescu, şeful ITM Gorj.

  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • politica
  • actualitate
  • intro istoric

21 septembrie 2018

AZI Piaţa ştirilor de azi

TRAFIC RESTRICŢIONAT. Traficul rutier este restricţionat în aceste zile în centrul Capitalei pentru desfăşurarea manifestărilor dedicate Zilelor Bucureştiului. [ Citeste mai departe ]

21 septembrie 2018

AZI Prin Lume

PESTE 60 DE OAMENI SUNT ÎNCĂ DAŢI DISPĂRUŢI. Cel puţin 29 de oameni au murit şi alţi cel puţin 60 sunt încă daţi dispăruţi în urma unei alunecări de teren masive care a avut loc ieri în satul Tinaan, din provincia Cebu în centrul Filipine, au anunţat, astăzi, oficiali locali, citaţi de DPA. Nouă persoane au fost salvate în urma alunecării de teren. [ Citeste mai departe ]

21 septembrie 2018

AZI Stat de drept

DOSARUL VIOLENŢELOR DIN 10 AUGUST. Procurorii de la Parchetul General au anunţat, oficial, învinuirea şefilor Jandarmeriei Române şi a secretarului de stat Mihai Chirică, în dosarul violenţelor de la protestul din 10 august. Procurorii spun că ordinul de intervenţie nu a fost legal, precizând că cel care a coordonat intervenţia a intervenit pentru falsificarea orei la care s-a semnat actul. [ Citeste mai departe ]

21 septembrie 2018

AZI În cultură

PERETE PENTRU IMPRESII. Strada Sforii din Braşov a fost redeschisă, astăzi, cu o nouă înfăţişare după o lună şi jumătate de reamenajări. Ca noutate absolută, pe unul dintre pereţi vizitatorii îşi pot scrie impresiile. [ Citeste mai departe ]

21 septembrie 2018

AZI Prin ţară

PATRU PERSOANE RĂNITE. Un microbuz în care se aflau 8 persoane s-a răsturnat, vineri dimineaţă, pe DN6, în zona localităţii Bujoreni din judeţul Teleorman. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

Pacient suspect de febră tifoidă, dus la Victor Babeş

Pacient suspect de febră tifoidă, dus la Victor Babeş

Un bărbatul, care venea din Guineea cu o aeronavă Turkish Airlines preluată din Istanbul, a fost... [ Citeste mai departe ]

Efemeride

Al treilea manual cu probleme

Al treilea manual cu probleme

După greşelile semnalate în presă din manualele de geografie şi biologie pentru clasa a VI-a, un... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

Rechizitoriul lui Giuliani și „greaua moștenire” democrată a Deep State

Rechizitoriul lui Giuliani și „greaua moștenire” democrată a Deep State

Maiorul George încearcă să ne convingă că faţă de mesajul răposatului McCain, scrisoarea lui... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

Şase poveşti cu draci - Igor Bergler

Nemulţumiţi de mediocritatea creatorului lor, şase draci evadează din tot atâtea tablouri.

[ Vezi toate ]

Magazin

Take That, turneu la 30 de ani de la înfiinţare

Take That, turneu la 30 de ani de la înfiinţare

Formaţia Take That a anunţat că va susţine un turneu de amploare în Marea Britanie anul viitor şi... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Lupta pentru medicamente mai ieftine împotriva tuberculozei

Lupta pentru medicamente mai ieftine împotriva tuberculozei

Statele membre ale ONU au convenit, vineri, asupra unui plan global destinat să intensifice lupta... [ Citeste mai departe ]
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress