Prin Ţară AZI

Festival de kurtoskalacs la Sfântu Gheorghe

07 septembrie 2018  13:15| Prin Ţară | Social
Festival de kurtoskalacs la Sfântu Gheorghe

Peste 20 de echipe se vor întrece în prepararea Kurtoskalacs-ului Ţinutului Secuiesc în cadrul Festivalului Deliciilor Dulci, care se desfăşoară de vineri până duminică la Sfântu Gheorghe.

Anul acesta, judeţele Covasna, Mureş şi Harghita asigură organizatorilor câte un sac de făină albă din care se va prepara kurtoskalacs-ul, „ca simbol al solidarităţii şi al comuniunii între cele trei judeţe”, precizează un comunicat de presă al Consiliului Judeţean (CJ) Covasna.

„Cu ani în urmă am lansat evenimente de promovare şi consolidare a identităţii din Ţinutul Secuiesc, am iniţiat, pe de-o parte, evenimente care prezintă Ţinutul Secuiesc ca regiune, iar, pe de altă parte, am organizat evenimente care promovează particularităţile culturale secuieşti şi valorile comunitare, printre acestea se numără şi Festivalul Deliciilor Dulci”, a declarat preşedintele CJ, Tamas Sandor.

El spune că popularitatea kurtoskalacs-ului a crescut în ultimii ani, ceea ce a generat şi o îmbunătăţire a calităţii cozonacilor vânduţi la târguri.

Organizatorii au anunţat că urmează să încheie un parteneriat cu Vitez Kurtos, echipă care organizează Festivalul Kurtoskalacs-ului din Budapesta, prin intermediul căruia echipa câştigătoare a concursului să participe la cea de a VI-a ediţie a cunoscutului eveniment din capitala Ungariei programat în luna octombrie.

  • prin lume
  • stat de drept
  • bani
  • politica
  • actualitate
  • intro istoric

20 septembrie 2018

AZI Piaţa ştirilor de azi

PRIMELE, SECTOARELE 1 ŞI 3 ŞI ORAŞELE OTOPENI ŞI MĂGURELE. De mâine începe testarea sistemului de avertizare a populaţiei în situaţii de urgenţă RO-ALERT, în Capitală şi în judeţul Ilfov, potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti-Ilfov. [ Citeste mai departe ]

20 septembrie 2018

AZI Prin Lume

FAMILIILE AU ACUZAT ÎNCĂLCAREA DREPTULUI LA VIAŢA PRIVATĂ. Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CEDO) a condamnat, astăzi, Polonia pentru exhumarea unor victime ale catastrofei aviatice de la Smolensk, Rusia, fără consimţământul soţiilor acestora, informează AFP. [ Citeste mai departe ]

20 septembrie 2018

AZI Stat de drept

CONTESTAŢIE RESPINSĂ. Curtea de Apel Craiova a respins, astăzi, contestaţia fostului ministru al Finanţelor şi senator de Olt, Darius Vâlcov, şi a altor doi inculpaţi din dosar, faţă de decizia din luna mai a acestui an a Tribunalului Gorj, care a dispus începerea judecăţii în dosarul în care consilierul premierului Viorica Dăncilă e acuzat că ar fi mituit un angajat de la Cadastru. [ Citeste mai departe ]

20 septembrie 2018

AZI În cultură

AUTOBUZ-EXPOZIŢIE. Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă Zalău inaugurează, astăzi, un autobuz expoziţie dedicat contribuţiei personalităţilor din Sălaj la înfăptuirea României moderne. Autobuzul expoziţie va ajunge în toate oraşele judeţului, şi în localităţile care au dat personalităţile importante al istoriei contemporane. [ Citeste mai departe ]

20 septembrie 2018

AZI Prin ţară

CEARTĂ. Un tânăr de 21 de ani din Râmnicu Vâlcea a juns în stare gravă la spital după ce a fost înjunghiat cu un briceag de iubita sa după o ceartă. Tânărul este în stare gravă la spital. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

Pacient suspect de febră tifoidă, dus la Victor Babeş

Pacient suspect de febră tifoidă, dus la Victor Babeş

Un bărbatul, care venea din Guineea cu o aeronavă Turkish Airlines preluată din Istanbul, a fost... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

Pe ce se duc banii economisiţi de tinerii din România

Pe ce se duc banii economisiţi de tinerii din România

Un studiu realizat de BCR arată că, din banii puşi deoparte tinerii români îşi cumpără biciclete,... [ Citeste mai departe ]

Efemeride

Al treilea manual cu probleme

Al treilea manual cu probleme

După greşelile semnalate în presă din manualele de geografie şi biologie pentru clasa a VI-a, un... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

Rechizitoriul lui Giuliani și „greaua moștenire” democrată a Deep State

Rechizitoriul lui Giuliani și „greaua moștenire” democrată a Deep State

Maiorul George încearcă să ne convingă că faţă de mesajul răposatului McCain, scrisoarea lui... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

Forţa 10 din Navarone - Alistair Maclean

Tunurile din Navarone au fost reduse la tăcere, dar eroiii supravieţuitori nu au timp să se culce pe laurii victoriei.

[ Vezi toate ]

Magazin

Un miliardar japonez, însoţit de 8 artişti, primii turişti spaţiali

Un miliardar japonez, însoţit de 8 artişti, primii turişti spaţiali

Elon Musk, fondatorul companiei SpaceX, a anunţat numele primului turist spaţial care va zbura în... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Lupta pentru medicamente mai ieftine împotriva tuberculozei

Lupta pentru medicamente mai ieftine împotriva tuberculozei

Statele membre ale ONU au convenit, vineri, asupra unui plan global destinat să intensifice lupta... [ Citeste mai departe ]
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress