Prin Ţară AZI

Incendiul lichidat nu a făcut victime

16 ianuarie 2020  17:00| Prin Ţară | Social
Incendiul lichidat nu a făcut victime

Aproximativ 250 de persoane care lucrează la o firmă de catering din comuna Ghiroda s-au autoevacuat, aseară, după izbucnirea unui incendiu la un container de tip bucătărie situat în curtea operatorului economic.

Purtătorul de cuvânt al ISU Timiş, Elena Megherea, a declarat că la sosirea echipajelor de intervenţie, incendiul se manifesta cu ardere generalizată la întregul container, care se află la circa 5 metri de clădirea principală a societăţii comerciale. „În urma incendiului au ars elementele combustibile din container (aparatele şi ustensilele din bucătărie). Din clădirea aflată în apropierea incendiului s-au autoevacuat circa 250 de angajaţi ai operatorului economic, din tura de serviciu. Nicio persoană nu a necesitat îngrijiri medicale, iar incendiul a fost lichidat”, a afirmat Elena Megherea. ISU Timiş a intervenit cu două autospeciale de stingere, un echipaj SMURD şi 14 pompieri.
  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • politica
  • actualitate
  • intro2

Efemeride

Pixelul albastru vs intelectualul fonf

Pixelul albastru vs intelectualul fonf

Cel mai savuros spectacol de caractere este atunci când corb la corb încep să-și scoată ochii.... [ Citeste mai departe ]

29 ianuarie 2020

AZI Piaţa ştirilor de azi

5 GRADE ÎN TERMOMETRE. Lunile ianuarie şi februarie vor înregistra abateri pozitive de temperatură, raportat la perioada din calendar, iar deficitul de precipitaţii va fi accentuat în zonele de sud, sud-est şi est ale ţării. [ Citeste mai departe ]

29 ianuarie 2020

AZI Prin Lume

TUNEL CARE SĂ LEGE CISORDANIA DE FÂŞIA GAZA. Donald Trump a propus o „soluţie realistă cu două state” pentru soluţionarea conflictului israeliano-palestinian, care condiţionează totuşi naşterea unui stat palestinian de „respingerea clară a terorismului”. [ Citeste mai departe ]

29 ianuarie 2020

AZI Stat de drept

OPINIE FAŢĂ DE UNELE MANIFESTĂRI DIN JUSTIŢIE. Tribunalul Bucureşti a respins, azi, cererea lui Liviu Dragnea de recuzare a judecătorului care soluţionează contestaţia la executarea pedepsei în dosarul «DGASPC Teleorman». [ Citeste mai departe ]

29 ianuarie 2020

AZI În cultură

DEOCAMDATĂ SE PUN CAP LA CAP INFORMAŢII. Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, a declarat că specialiştii din instituţia pe care o conduce verifică informaţiile referitoare la situaţia de la Opera Naţională din Iaşi, urmând a se lua o decizie privind trimiterea Corpului de control al ministerului. [ Citeste mai departe ]

29 ianuarie 2020

AZI Prin ţară

ERA DISPUSĂ SĂ PLĂTEASCĂ SERVICIILE. O femeie a sunat la Salvamont Argeş şi a cerut ajutor pentru a-şi recupera telefonul mobil, căzut într-o prăpastie în timpul unei drumeţii în zona Vârfului Negoiu din Făgăraş. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

Perioadă mai mare de depunere a declaraţiilor

Perioadă mai mare de depunere a declaraţiilor

Guvernul a decis prorogarea termenului până la care contribuabilii persoane fizice trebuie să... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

Ridicare electronică a popririi şi depunere a Declaraţiei unice până pe 25 mai

Ridicare electronică a popririi şi depunere a Declaraţiei unice până pe 25 mai

Guvernul a decis prorogarea termenului până la care contribuabilii persoane fizice trebuie să... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

PUNCTUL PE Y: Victoria comună PNL/PSD împotriva odioaselor „pensii speciale”

PUNCTUL PE Y: Victoria comună PNL/PSD împotriva odioaselor „pensii speciale”

Știți de ce nu sunt bani ca să se dubleze alocațiile pentru copii? PNL și PSD au pus mână de la... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

La hotelul Bertram (Miss Marple) - Agatha Christie

Când Miss Marple vine în vacanţă la Londra, găseşte la hotelul Bertram ceea ce caută: decor tradiţional, servicii impecabile, brioşe pregătite ca pe vremuri şi amintirile copilăriei.

[ Vezi toate ]

Magazin

La bustul gol pe coperta noului album

La bustul gol pe coperta noului album

Justin Bieber a anunţat că „CHANGES” este titlul noului album, care va fi disponibil de Ziua... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Proceduri încălcate la Spitalul Universitar

Proceduri încălcate la Spitalul Universitar

„MĂSURILE VOR FI FOARTE DURE”. Ministrul Sănătății, Victor Costache, a afirmat că imaginile în... [ Citeste mai departe ]
jos-jos
Afcn small
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress