Prin Ţară AZI

Prima zi de Untold a adus dosare penale şi o ardere necontrolată a scenei

03 august 2018  16:30| Prin Ţară | Social
Prima zi de Untold a adus dosare penale şi o ardere necontrolată a scenei

Nouă dosare penale pentru înşelăciuni cu bilete Untold şi pentru lovire, o ardere necontrolată la scena de pe Cluj Arena, 270 de persoane au primit îngrijri medicale la punctele de prim ajutor instalate în perimetrul festivalului Untold şi cinci persoane transportate la spital - este bilanţul primei zile a festivalului Untold de la Cluj-Napoca

.„După prima zi a festivalului Untold, poliţiştii şi jandarmii au aplicat 26 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 9.550 lei şi au fost înregistrate nouă sesizări privind săvârşirea unor fapte penale. A fost vorba de înşelăciuni cu bilete Untold şi o lovire în urma unei altercaţii, în toate cazurile cercetările fiind făcute sub coordonarea unităţilor de Parchet competente. De asemenea, 270 de persoane au primit îngrijiri punctele de prim-ajutor şi prin intermediul echipelor mobile de pompieri şi paramedici, ce patrulează permanent în perimetrul festivalului, iar în cinci cazuri s-a impus transportul persoanelor la spital, cu fracturi, luxaţii, diverse traumatisme şi stări de rău. În general, afecţiunile înregistrate au fost remediate pe loc”, au spus sursele citate.

Pompierii clujeni au subliniat că joi noapte s-a produs o ardere necontrolată la scena de pe Cluj Arena, fiind vorba de diverse materialele decorative din apropierea unui dispozitiv de producere a efectelor speciale.

„Flăcările care au izbucnit au fost stinse în timp operativ cu mijloace de primă intervenţie, de către un ofiţer de pompieri aflat în dispozitivul de asigurare a măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor”, au menţionat pompierii.

Măsurile de ordine şi siguranţă publică la Untold sunt asigurate de peste 1.100 de jandarmi, poliţişti, pompieri şi cadre medicale.

  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • politica
  • actualitate
  • intro istoric
  • intro2

13 noiembrie 2018

AZI Piaţa ştirilor de azi

„DONEAZĂ SÂNGE! FII EROU!” ÎNTRE 19-23 NOIEMBRIE. Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti, prin Societatea Studenţilor în Medicină, redeschide, pe 19 noiembrie, porţile campaniei, bianuale, „Donează sânge! Fii Erou!”. Campania se va desfăşura în perioada 19 - 23 noiembrie în Holul de Onoare al Facultăţii de Medicină şi la Centrul de Transfuzie Sanguină. [ Citeste mai departe ]

13 noiembrie 2018

AZI Prin Lume

AU CEDAT CABLURILE. Fregata KNM Helge Ingstad a Marinei norvegiene, care a intrat, săptămâna trecută, în coliziune cu petrolierul maltez Sola TS în largul coastei de vest a ţării s-a scufundat astăzi aproape complet, arată fotografii luate de Administraţia Coastei Norvegiei, informează Reuters. [ Citeste mai departe ]

13 noiembrie 2018

AZI Stat de drept

„DOSAR POLITIC”. Avocaţii din dosarul Belina au cerut instanţei de la Tribunalul Bucureşti trimiterea unor adrese către DNA şi SRI pentru a afla dacă probele din cauză au fost obţinute în baza protocoalelor cu SRI, ei fiind de părere că dosarul e unul politic, potrivit Mediafax. [ Citeste mai departe ]

13 noiembrie 2018

AZI În cultură

La „Davila”, în Piteşti. Vreo douăsprezece spectacole pentru cei mari. Cam tot atâtea pentru copii, fie la sediu, fie-n alte localităţi binevenit. Întreg efortul ăsta, sub siglă cunoscută pe plai argeşean: Festivalul Internaţional de Teatru de Studio şi de Forme Noi. Anul acesta, la a douăzeci şi doua ediţie. Mai substanţială numeric şi c-un plus valoric, incontestabil. [ Citeste mai departe ]

13 noiembrie 2018

AZI Prin ţară

ARS DE VIU PE UN VAGON DE MARFĂ. Un tânăr a murit carbonizat, astăzi, după ce s-a urcat pe vagonul unui tren de marfă pentru a-şi face un selfie şi a fost electrocutat. Poliţia a deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

Bucureştiul, campion european la blocaje în trafic

Bucureştiul, campion european la blocaje în trafic

Clasamentului realizat anual de compania olandeză de sisteme de navigaţie TomTom pune Bucureştiul... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

Activele Băncii centrale a Japoniei sunt mai mari decât PIB al ţării

Activele Băncii centrale a Japoniei sunt mai mari decât PIB al ţării

Banca Japoniei a devenit prima bancă centrală dintr-o ţară membră a grupului statelor puternic... [ Citeste mai departe ]

Efemeride

Trecere de pietoni personală

Trecere de pietoni personală

O stradă proaspăt asfaltată dintr-un cartier din oraşul Suceava a fost „decorată” şi cu 9 treceri... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

Terminatorul Toader: I'm back!

Terminatorul Toader: I'm back!

Dacă, să zicem, Lazăr era judecat pentru niște fapte care ar fi prevăzut pedeapsa cu (Doamne... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

Kirâze - Solmaz Kamuran

„Kirâze” este saga unei familii sefarde, nevoită să părăsească pămantul strămoşesc de pe malurile râului Tajo, din Spania şi să caute libertatea în celălat capăt al Europei, la Istanbul.


[ Vezi toate ]

Magazin

S-a redeschis muzeul dedicat lui Pablo Escobar

S-a redeschis muzeul dedicat lui Pablo Escobar

Un muzeu controversat, dedicat celebrului traficant de droguri columbian Pablo Escobar, s-a... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Marea Britanie vrea să introducă acid folic în pâine

Marea Britanie vrea să introducă acid folic în pâine

Marea Britanie vrea să introducă acid folic în făină, pentru a evita naşterea copiilor cu... [ Citeste mai departe ]
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress