Prin Ţară AZI

Turişti rămaşi suspendaţi în telecabina de la Cetatea Deva

20 august 2018  18:00| Prin Ţară | Social
Turişti rămaşi suspendaţi în telecabina de la Cetatea Deva

19 turişti, între care şi copii, au rămas blocaţi la patru metri înălţime, în telecabina de la Dealul Cetăţii, care facilitează accesul spre Cetatea Deva, pompierii alpinişti din cadrul ISU Hunedoara intervenind pentru a-i aduce în siguranţă la sol. Copiii au fost deja aduşi la sol.

 „Alpiniştii pompieri deveni intervin pentru salvarea a 19 persoane blocate în telecabina de la Dealul Cetăţii. Pompierii alpinişti au realizat un dispozitiv specific de salvare de la înălţime, alcătuit dintr-un braţ şi un coş de extracţie, cu ajutorul căruia desfăşoară operaţiunea eficientă de aducere rapidă la sol a turiştilor”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara, Anemona Doda.

Potrivit acesteia, în sprijinul turiştilor a fost direcţionat spre telecabină şi un echipaj medical cu o autospecială de transport victime multiple.

După o primă evaluare, turiştii nu par să aibă probleme medicale.

  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • politica
  • actualitate
  • intro istoric
  • intro2

13 noiembrie 2018

AZI Piaţa ştirilor de azi

„DONEAZĂ SÂNGE! FII EROU!” ÎNTRE 19-23 NOIEMBRIE. Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti, prin Societatea Studenţilor în Medicină, redeschide, pe 19 noiembrie, porţile campaniei, bianuale, „Donează sânge! Fii Erou!”. Campania se va desfăşura în perioada 19 - 23 noiembrie în Holul de Onoare al Facultăţii de Medicină şi la Centrul de Transfuzie Sanguină. [ Citeste mai departe ]

13 noiembrie 2018

AZI Prin Lume

AU CEDAT CABLURILE. Fregata KNM Helge Ingstad a Marinei norvegiene, care a intrat, săptămâna trecută, în coliziune cu petrolierul maltez Sola TS în largul coastei de vest a ţării s-a scufundat astăzi aproape complet, arată fotografii luate de Administraţia Coastei Norvegiei, informează Reuters. [ Citeste mai departe ]

13 noiembrie 2018

AZI Stat de drept

„DOSAR POLITIC”. Avocaţii din dosarul Belina au cerut instanţei de la Tribunalul Bucureşti trimiterea unor adrese către DNA şi SRI pentru a afla dacă probele din cauză au fost obţinute în baza protocoalelor cu SRI, ei fiind de părere că dosarul e unul politic, potrivit Mediafax. [ Citeste mai departe ]

14 noiembrie 2018

AZI În cultură

Cândva, bibliotecară. Acu`, scriitoare. Prolifică. Scoţând cărţi pe bandă rulantă. Toate de succes. Făr-a fi sofisticate. Mustind de suspans. De amor. De aventură. Cu dialoguri isteţe. Cu acţiune dinamică. Şi personaje cu lipici. Precum Irene Stenson. Şi Luke Danner. Ea, reporter, el, patron de căbănuţe. Fost puşcaş marin. Cu drag de filosofie. Încercând împreună să dezlege misterul unei nopţi unforgettable. În care sunt ucişi părinţii ei. [ Citeste mai departe ]

13 noiembrie 2018

AZI Prin ţară

ARS DE VIU PE UN VAGON DE MARFĂ. Un tânăr a murit carbonizat, astăzi, după ce s-a urcat pe vagonul unui tren de marfă pentru a-şi face un selfie şi a fost electrocutat. Poliţia a deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

Bucureştiul, campion european la blocaje în trafic

Bucureştiul, campion european la blocaje în trafic

Clasamentului realizat anual de compania olandeză de sisteme de navigaţie TomTom pune Bucureştiul... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

Activele Băncii centrale a Japoniei sunt mai mari decât PIB al ţării

Activele Băncii centrale a Japoniei sunt mai mari decât PIB al ţării

Banca Japoniei a devenit prima bancă centrală dintr-o ţară membră a grupului statelor puternic... [ Citeste mai departe ]

Efemeride

Trecere de pietoni personală

Trecere de pietoni personală

O stradă proaspăt asfaltată dintr-un cartier din oraşul Suceava a fost „decorată” şi cu 9 treceri... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

Terminatorul Toader: I'm back!

Terminatorul Toader: I'm back!

Dacă, să zicem, Lazăr era judecat pentru niște fapte care ar fi prevăzut pedeapsa cu (Doamne... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

Kirâze - Solmaz Kamuran

„Kirâze” este saga unei familii sefarde, nevoită să părăsească pămantul strămoşesc de pe malurile râului Tajo, din Spania şi să caute libertatea în celălat capăt al Europei, la Istanbul.


[ Vezi toate ]

Magazin

Licitaţie la Sotheby's: Bijuteriile regale ale familiei Bourbon-Parma

Licitaţie la Sotheby's: Bijuteriile regale ale familiei Bourbon-Parma

Zece bijuterii care i-au aparţinut Mariei Antoaneta a Franţei, soţia regelui Ludovic al XVI-lea,... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Marea Britanie vrea să introducă acid folic în pâine

Marea Britanie vrea să introducă acid folic în pâine

Marea Britanie vrea să introducă acid folic în făină, pentru a evita naşterea copiilor cu... [ Citeste mai departe ]
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress