Prin Ţară AZI

Voluntarii demonstrează generozitate cu ocazia vizitei Papei

21 mai 2019  12:45| Prin Ţară | Social
Voluntarii demonstrează generozitate cu ocazia vizitei Papei

Peste 560 de voluntari, provenind din mai multe judeţe din Transilvania, dar şi din Bucureşti, vor fi implicaţi în organizarea vizitei Papei Francisc la Blaj în data de 2 iunie, coordonatorii acestora având vineri o primă întâlnire la Facultatea de Teologie Greco-Catolică din oraşul de pe Tîrnave.

„Avem în prezent peste 560 de voluntari, un număr generos de tineri din toate zonele Transilvaniei, dar şi din Bucureşti, care, cu mult entuziasm, s-au înscris în listele dedicate voluntariatului. S-a început organizarea acestor voluntari cu ceva timp în urmă, iar astăzi (vineri - n.r.) are loc la Facultatea de Teologie din Blaj o întâlnire cu coordonatorii voluntarilor, care vor merge şi pe teren, vor vedea fiecare sectorul pe care îl va coordona”, a declarat Vicarul general al Arhieparhiei de Alba Iulia şi Făgăraş, Cristian Barta.

Potrivit acestuia, tinerii respectivi demonstrează prin voluntariatul pe care şi l-au asumat generozitate. „Este foarte importantă această parte pe care şi-o vor asuma-o voluntarii, din punct de vedere practic, dar eu văd aici şi un semn al generozităţii, al disponibilităţii, al unei tinereţi pregătite, iată, să dăruiască semenilor şi lui Dumnezeu”, a afirmat preotul.

Acesta a menţionat că voluntarii vor îndruma pelerinii din parcările stabilite şi din gară pe traseele de acces. De asemenea, vor ajuta persoanele cu dizabilităţi. „Rolul voluntarilor este unul foarte important în desfăşurarea întregului eveniment”, a subliniat Vicarul general al Arhieparhiei de Alba Iulia şi Făgăraş.

La rândul său, coordonatorul voluntarilor înscrişi pentru evenimentul de la Blaj, preotul Flavius Florea, a precizat că, la întâlnirea de vineri, liderii voluntarilor au fost pregătiţi atât teoretic, cât şi practic. Potrivit acestuia, cei 564 de voluntari provin din Blaj, Alba Iulia, Bistriţa, Cluj-Napoca, Lugoj, Oradea, Târgu Mureş, Bucureşti. „Avem şi o participare din partea Serviciului de Ajutor Maltez, mai ales în privinţa acordării primului ajutor”, a precizat preotul Florea.

O tânără din Bucureşti, Lucia Trandafir, care a menţionat că reprezintă Asociaţia „Cercetaşii Creştini Români” şi Eparhia Greco-Catolică de Bucureşti, a afirmat că a decis să vină la Blaj pentru a ajuta la organizarea vizitei Papei pentru că cercetaşii sunt întotdeauna gata de a servi şi întotdeauna gata de a-i ajuta pe ceilalţi. Ea a spus că va îndeplini orice sarcină i se va da, pentru că e conştientă că este nevoie de mulţi voluntari, atât la punctele de informare, cât şi la ghidarea participanţilor pe zona evenimentului, la plasare sau la acces.

„Pentru mine, vizita Papei înseamnă speranţă şi bucurie”, a conchis tânăra.

O altă fată, venită de la Beclean, judeţul Bistriţa Năsăud, Mădălina Simişdean, a afirmat că a ales să fi voluntar pentru că îi place foarte mult să ajute. „Sunt foarte entuziasmată de acest eveniment, de venirea Papei. Suntem 40 de voluntari din Beclean. Este nevoie de voluntari care să ajute la acest eveniment”, a spus tânăra.

Tot din Parohia Beclean provine şi Andrei Man, un tânăr care a subliniat că este dispus să susţină cu ceea ce este necesar în orice loc în care va fi dispus ca voluntar. „Pentru mine, ca greco-catolic, e un moment foarte intens, intensitatea lui fiind dată şi de beatificarea celor şapte episcopi martiri”, a declarat tânărul.

Chiar dacă nu o să fie uşor, un tânăr student la Blaj este convins că voluntarii se vor achita de sarcini. „Mie mi se pare o oportunitate deosebită acest eveniment şi oriunde aş fi implicat, mi-ar face o deosebită plăcere să particip. O să fie dificil, dar cu răbdare, o să ne descurcăm”, a conchis Paul Crişan.

Voluntarii vor avea tricouri personalizate prin care se vor distinge de restul pelerinilor.

Zecile de mii de pelerini care vor veni pe 2 iunie la Blaj pentru a-l vedea pe Suveranul Pontif vor avea acces pe Câmpia Libertăţii, pentru evitarea aglomeraţiei, încă de la ora 6,00, cu câteva ore înainte de începerea Liturghiei şi a ceremoniei de beatificare a celor şapte episcopi greco-catolici martiri.

Duminică, 2 iunie, de la ora 11,00, Papa Francisc va oficia Sfânta Liturghie în ritul bizantin român şi ceremonia de beatificare a şapte episcopi greco-catolici martiri. Papa va prezenta omilia celebrării euharistice şi va recita antifonul marian pascal „Regina Coeli” (“Bucură-te, Regina Cerului”). După prânz, Suveranul Pontif se va întâlni cu comunitatea romă din Blaj.

Autorităţile din Blaj se aşteaptă ca peste 60.000 de pelerini să ajungă în 2 iunie în micul oraş, de numai 20.000 de locuitori. 
  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • politica
  • actualitate
  • intro2

Efemeride

Pixelul albastru vs intelectualul fonf

Pixelul albastru vs intelectualul fonf

Cel mai savuros spectacol de caractere este atunci când corb la corb încep să-și scoată ochii.... [ Citeste mai departe ]

11 decembrie 2019

AZI Piaţa ştirilor de azi

EFECTE BENEFICE ASUPRA SOCIETĂŢII. Premierul Ludovic Orban a anunţat că după 1 ianuarie va fi făcut un audit al structurilor guvernamentale. [ Citeste mai departe ]

10 decembrie 2019

AZI Prin Lume

TOŢI PRIZONIERII VOR FI ELIBERAŢI ÎN URMĂTOARELE 3 SĂPTĂMÂNI. Preşedintele rus Vladimir Putin şi omologul său ucrainean Volodimir Zelenski au decis să lucreze pentru retragerea de trupe din trei zone disputate până la finele lunii martie, potrivit unei declaraţii comune adoptate după unui summit la Paris în format Normandia dedicat relansării procesului de pace în estul Ucrainei. [ Citeste mai departe ]

10 decembrie 2019

AZI Stat de drept

DE LEGE ESTE SEC. Liviu Dragnea a fost adus, azi, de la Penitenciarul Rahova la sediul instanţei supreme, pentru dezbaterea recursului în casaţie formulat faţă de condamnarea de 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare din dosarul DGASPC. [ Citeste mai departe ]

11 decembrie 2019

AZI În cultură

O femeie focoasă. Iubăreață-n draci. Impetuoasă de fel. Aventuristă clar. Curajoasă cumva. Norocoasă, în fond, c-a trecut prin multe demne de povestit. Și-a murit la optzeci de ani împliniți, totuși. [ Citeste mai departe ]

10 decembrie 2019

AZI Prin ţară

FACILITĂŢI PENTRU GRUPURILE DE COPII ÎNSOŢITE. Singurul patinoar în aer liber din municipiul Braşov, amenajat la Baza sportivă Olimpia, a fost deschis după ce a fost dotat cu o instalaţie nouă de nocturnă, printr-o investiţie a Consiliului Judeţean Braşov în valoare de 100.000 de lei. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

16 trenuri vor opri în Halta Parc Mogoşoaia

16 trenuri vor opri în Halta Parc Mogoşoaia

CFR Călători va pune în circulaţie, de duminică, zilnic, o pereche de trenuri pe ruta Oraviţa -... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

Peste 85% din elevii de gimnaziu și liceu pun bani deoparte

Peste 85% din elevii de gimnaziu și liceu pun bani deoparte

BCR a realizat un studiu privind nivelul educației financiare a elevilor din România, în cadrul... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

Post-băsismul: Deceniul iohannist consolidat

Post-băsismul: Deceniul iohannist consolidat

Un veritabil paradox politic este acela că după ce a câștigat alegerile parlamentare cu cel mai... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

La hotelul Bertram (Miss Marple) - Agatha Christie

Când Miss Marple vine în vacanţă la Londra, găseşte la hotelul Bertram ceea ce caută: decor tradiţional, servicii impecabile, brioşe pregătite ca pe vremuri şi amintirile copilăriei.

[ Vezi toate ]

Magazin

Îşi vrea animalul de companie în Cartea Recordurilor

Îşi vrea animalul de companie în Cartea Recordurilor

O căţea din Marea Britanie a adus pe lume 21 de pui, iar proprietara sa susţine că evenimentul ar... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Vâlcenii vor beneficia şi în weekend de asistenţă medicală de calitate

Vâlcenii vor beneficia şi în weekend de asistenţă medicală de calitate

Computerul tomograf de la Spitalul Judeţean va funcţiona din luna ianuarie în regim de... [ Citeste mai departe ]
jos-jos
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress