Răsfoiţi! Merită AZI

Noapte la Lisabona - Erich Maria Remarque

30 martie 2018  00:00| Răsfoiţi! Merită | Cultură
Noapte la Lisabona - Erich Maria Remarque

Anul 1942 – al Doilea Război Mondial a cuprins deja mare parte a Europei. Cu greu se mai poate găsi o cale de scăpare pentru cei prinşi de valul războiului. Singurul gând ce însufleţeşte miile de refugiaţi, singura nădejde care ţine în viaţă generaţii întregi este visul de a fugi în America.

În frământatul oraş Lisabona, unde speranţa libertăţii pâlpâie încă, un tânăr îşi lasă iubita la hotel şi încearcă să câştige la cazinou banii pentru două bilete pentru vaporul către New York. Mai are în buzunar şaizeci şi doi de dolari, din care pierde mare parte. Deznădăjduit, părăseşte cazinoul şi rătăceşte pe străzi, riscând să fie arestat. Aşa îl întâlneşte pe acela care, refugiat ca şi el, foloseşte – ca să scape de controlul nazist – un paşaport fals şi un nume de împrumut, Joseph Schwarz. Acesta îi propune un târg: trebuie să asculte povestea aventurii lui şi a iubitei, acum moartă, în schimbul celor două bilete de vapor către libertate. Deşi neîncrezător, tânărul acceptă, fără să ştie însă că hotărârea lui de-o clipă îi va schimba pentru totdeauna viaţa. Nici măcar nu-i trece prin cap că preţul unei nopţi în Lisabona va fi mult mai mare decât câteva ore de răbdare în faţa poveştilor despre trecut.

  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • politica
  • actualitate
  • intro istoric
  • intro2

16 noiembrie 2018

AZI Piaţa ştirilor de azi

CENTENARUL MARII UNIRI. Romfilatelia introduce în circulaţie, astăzi, emisiunea de mărci poştale dedicată Centenarului Marii Uniri, pentru a celebra marile realizări istorice ale românilor din urmă cu 100 de ani. [ Citeste mai departe ]

15 noiembrie 2018

AZI Prin Lume

MOARTEA JURNALISTULUI JAMAL KHASHOGGI. Turcia consideră „insuficiente” explicaţiile furnizate astăzi de parchetul saudit privind uciderea jurnalistului Jamal Khashoggi în consulatul Arabiei Saudite de la Istanbul, insistând asupra caracterului premeditat al operaţiunii, relatează AFP şi Reuters. [ Citeste mai departe ]

15 noiembrie 2018

AZI Stat de drept

AL DOILEA TERMEN. Astăzi are loc un nou termen în dosarul Colectiv. Pentru a se asigura că martorii vin la audieri, oamenii legii au emis mandate de aducere pentru 13 persoane. [ Citeste mai departe ]

16 noiembrie 2018

AZI În cultură

UN SECOL DE UNITATE ROMÂNEASCĂ ŞI 140 DE ANI DE RELAŢII DIPLOMATICE ÎNTRE ROMÂNIA ŞI TURCIA. Violonistul Alexandru Tomescu este invitatul special al Orchestrei Prezidenţiale Ankara, sub bagheta dirijorului Bujor Hoinic, într-un concert extraordinar susţinut astăzi, de la ora 20.00, în sala de concerte a Orchestrei Simfonice Prezidenţiale Ankara. [ Citeste mai departe ]

16 noiembrie 2018

AZI Prin ţară

PÂNĂ PE 3 IANUARIE. Cea de-a 12-a ediţie a Târgului de Crăciun din Sibiu începe, astăzi, în Piaţa Mare din centrul istoric al municipiului, cu un concert susţinut de artiştii Radu Nechifor şi Paula Seling. Târgul se va desfăşura anul acesta în perioada 16 noiembrie 2018 - 03 ianuarie 2019. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

Bucureştiul, campion european la blocaje în trafic

Bucureştiul, campion european la blocaje în trafic

Clasamentului realizat anual de compania olandeză de sisteme de navigaţie TomTom pune Bucureştiul... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

Aproape 40% dintre români au cheltuieli lunare obligatorii identice cu venitul încasat

Aproape 40% dintre români au cheltuieli lunare obligatorii identice cu venitul încasat

60% dintre români declară că au credite, iar 37% susţin că au cheltuieli lunare obligatorii... [ Citeste mai departe ]

Efemeride

Europarlamentarul Maria Zoană redefineşte geografia Europei de Est

Europarlamentarul Maria Zoană redefineşte geografia Europei de Est

Europarlamentarul PSD Maria Gabriela Zoană, care a ajuns în Parlamentul European pe locul... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

Terminatorul Toader: I'm back!

Terminatorul Toader: I'm back!

Dacă, să zicem, Lazăr era judecat pentru niște fapte care ar fi prevăzut pedeapsa cu (Doamne... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

Ultimul poliţist - Ben H. Winters

Ce rost mai are să rezolvi crime când oricum toată lumea va muri? Detectivul Hank Palace se confruntă cu această întrebare din momentul în care ciocnirea Pământului cu un asteroid devine iminentă.

[ Vezi toate ]

Magazin

Licitaţie la Sotheby's: Bijuteriile regale ale familiei Bourbon-Parma

Licitaţie la Sotheby's: Bijuteriile regale ale familiei Bourbon-Parma

Zece bijuterii care i-au aparţinut Mariei Antoaneta a Franţei, soţia regelui Ludovic al XVI-lea,... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Marea Britanie vrea să introducă acid folic în pâine

Marea Britanie vrea să introducă acid folic în pâine

Marea Britanie vrea să introducă acid folic în făină, pentru a evita naşterea copiilor cu... [ Citeste mai departe ]
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress