Răsfoiţi! Merită AZI

Zăpada de primăvară - Yukio Mishima

16 august 2013  00:00| Răsfoiţi! Merită | Cultură
Zăpada de primăvară - Yukio Mishima

 În vreme ce în Europa la Belle Epoque îşi trăieşte crepusculul, în lumea închisă a vechii aristocraţii japoneze pătrund pentru prima oară provinciali neimpovarati de tradiţie, pretendenţi redutabili la puterea politică şi socială. 

Din rândul noii elite face parte Kiyoaki, un tânăr de o delicateţe exacerbată, educat în spiritul eleganţei şi rafinamentului vremurilor de demult. Prins fără voia sa în lupta dintre vechi şi nou, precum şi în mrejele unei iubiri mistuitoare pentru frumoasa aristocrată Satoko, tânărul hotărăşte să-şi trăiască sentimentele în surdină şi să nu le încredinţeze nici măcar jurnalului în care îşi notează visele bizare ce-i bântuie somnul. Copleşit de personalitatea indescifrabilă a fetei, Kiyoaki suferă în tăcere, iar durerea lui atinge paroxismul atunci când un prinţ din familia imperială îi cere mâna lui Satoko. Sfidând legile statului şi refuzând să se supună cutumelor sociale rigide, cei doi aleg, în ciuda sortilor potrivnici, să-şi trăiască neîngrădiţi pasiunea. 

 Considerată capodopera lui Yukio Mishima, tetralogia "Marea fertilităţii", din care au apărut în această colecţie romanele "Zăpada de primăvară", "Cai în galop" şi "Templul Zorilor", a fost scrisă între anii 1965 şi 1970.

  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • politica
  • actualitate
  • intro2

Efemeride

Xantipa

Xantipa

Copiii ăștia care mai mergeau să caște gura la ce mai îndruga nepotolitul ăla de Socrate tot trag... [ Citeste mai departe ]
CĂTRE SEARĂ VOR FI ŞI VIJELII. Vremea rămâne călduroasă în Capitală, ajungându-se la 32 de grade. În weekend, disconfortul termic va fi accentuat, dar se vor înregistra şi averse, descărcări electrice şi intensificări ale vântului. [ Citeste mai departe ]

24 iunie 2019

AZI Prin Lume

CONTRACANDIDATUL LUI ESTE JEREMY HUNT. Favoritul pentru a deveni premierul Marii Britanii, Boris Johnson, şi-a reiterat dorinţa de a părăsi Uniunea Europeană în octombrie cu sau fără un acord, evitând întrebările legate de o vizită a poliţiei acasă la el, la un eveniment de campanie. [ Citeste mai departe ]

21 iunie 2019

AZI Stat de drept

POATE REVENI DACĂ ESTE ACHITAT. Ludovic Orban a declarat că Mihai Voicu, condamnat de ÎCCJ la 3 ani de închidoare cu suspendare, nu mai este membru al PNL, calitatea fiindu-i suspendată, conform prevederilor statutului partidului. [ Citeste mai departe ]

21 iunie 2019

AZI În cultură

ÎNTREGUL EVENIMENT POATE FI URMĂRIT ŞI PE INTERNET. Preşedintele Comisiei pentru Cultură, deputatul PNL Gigel Ştirbu aduce la cunoştinţă că ediţia din acest an a Festivalului George Enescu nu va fi transmisă de TVR, ci de Trinitas, acuzând “incapacitatea conducerii TVR de a gestiona problemele televiziunii publice”. [ Citeste mai departe ]

24 iunie 2019

AZI Prin ţară

ACŢIUNEA PROCURORULUI A FOST CRITICATĂ. Premierul Viorica Dăncilă a declarat că măsurile trebuie să fie „foarte dure” în cazul celor care au greşit în cazul fetiţei din Mehedinţi, adăugând că a cerut de la toate ministerele situaţia legată de acest copil şi că o va face publică. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

Român ucis într-un incendiu provocat la Londra

Român ucis într-un incendiu provocat la Londra

Un român a decedat, iar altul a fost grav rănit, în urma unui incendiu premeditat în zona Ilford... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

Aproape 30% grad de absorbţie pentru fondurile europene

Aproape 30% grad de absorbţie pentru fondurile europene

Absorbţia fondurilor europene de către România este de 29%, aproape de media europeană (31%), a... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

Spitzenkandidatul român

Spitzenkandidatul român

Premierul Ddăncilă pare a fi găsit soluţia pentru desemnarea candidatului PSD la preşedinţie: un... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

La hotelul Bertram (Miss Marple) - Agatha Christie

Când Miss Marple vine în vacanţă la Londra, găseşte la hotelul Bertram ceea ce caută: decor tradiţional, servicii impecabile, brioşe pregătite ca pe vremuri şi amintirile copilăriei.

[ Vezi toate ]

Magazin

În vizită la James Bond

În vizită la James Bond

Producătorii francizei „James Bond” au avut parte de o vizită regală, când prinţul Charles al... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Discuţii pe marginea unei legi a vaccinării

Discuţii pe marginea unei legi a vaccinării

Ministrul Sorina Pintea a precizat că încă sunt discuţii privind o lege a vaccinării însă, pentru... [ Citeste mai departe ]
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress