Sport AZI

12.844 de victorii pentru Jorge Ricardo

06 februarie 2018  16:00| Sport | Sport & Divertisment
12.844 de victorii pentru Jorge Ricardo

Jocheul brazilian Jorge Ricardo a câştigat cursa cu numărul 12.844 din cariera sa, luni pe hipodromul din Rio de Janeiro, egalând astfel recordul mondial deţinut până în prezent de eternul său rival canadian.

În vârstă de 56 ani, Jorge Ricardo a trecut linia de sosire cu pumnul ridicat, lansând un strigăt de bucurie, după ce a egalat recordul lui Russell Baze, un cavaler canadian stabilit în California.

„Am aşteptat mult timp şi, în final, am reuşit", a spus cu ochii în lacrimi jocheul, în momentul în care a coborât din şa.

Cei doi jochei au înregistrat fiecare cel mai mare număr de victorii decât orice alt cavaler din lume, ocupând pe rând, timp de 15 ani, primul loc pe podium, până la tragerea lui Russell Baze, în 2016.

De atunci, Jorge Ricardo a încercat să-l egaleze pe canadian, în ciuda unui corp pus la grele încercări pe parcursul anilor de curse hipice.

Duelul de 15 ani între cei doi rivali a fost întotdeauna intens. Atunci când unul dintre ei a atins recordul de 10.000 de curse câştigate, celălalt a reuşit să ajungă primul la 11.000 de victorii şi tot aşa în continuare.

„Cred că noi am fost conectaţi", a declarat Ricardo. „El trebuia să ştie câte curse am câştigat, iar eu urmăream mereu câte a câştigat el. A fost o simbioză", a mai spus brazilianul.

Cei doi nu s-au întâlnit decât în rare ocazii, una dintre acestea, mai specială, având loc în 2014, în Brazilia, încheiată cu victoria lui Ricardo.

Însă rivalitatea lor s-a transformat într-un război de uzură şi nu numai unul împotriva celuilalt, ci şi împotriva vârstei şi a accidentărilor inerente în acest sport.

„Este o meserie foarte riscantă. Luptăm împotriva propriilor noastre corpuri, iar uneori poţi fi norocos, alteori nu", a conchis Jorge Ricardo.

Jocheul brazilian trăieşte în Argentina şi intenţionează să depăşească recordul actual cu ocazia unei curse din această ţară, pentru admiratorii săi.

În condiţiile în care Russell Baze şi Jorge Ricardo sunt singurii jochei care au câştigat peste 10.000 de curse, pare puţin probabil ca cineva să poată doborî recordul lor în următorii ani.
  • prin lume
  • in cultura
  • stat de drept
  • in economie
  • actualitate
  • intro istoric

23 octombrie 2018

AZI Piaţa ştirilor de azi

LA MUNTE, NINSORI VISCOLITE. Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, astăzi, o avertizare meteo de vreme severă. Ţara noastră va fi cuprinsă de un val de vânt puternic, urmat de ninsori viscolite. Timp de două zile, pe 23, respectiv 24 octombrie, vor fi instituite două coduri de vreme rea, galben şi portocaliu. [ Citeste mai departe ]

23 octombrie 2018

AZI Prin Lume

CORPUL LUI JAMAL KHASHOGGI AR FI FOST DESCOPERIT ÎNTR-O FÂNTÂNĂ DE LA REŞEDINŢA CONSULULUI SAUDIT. Preşedintele turc Recep Taiyyp Erdoğan a făcut, astăzi, o declaraţie privind moartea jurnalistului saudit Jamal Khashoggi, spunând că uciderea acestuia fost planificată cu câteva zile în avans şi cerând ca suspecţii să fie judecaţi la Istanbul, transmite BBC. [ Citeste mai departe ]

23 octombrie 2018

AZI Stat de drept

DARIUS VÂLCOV A LIPSIT DE LA PROCES, INVOCÂND CĂ SE AFLĂ LA MUNCĂ, LA PALATUL VICTORIEI. Procesul în care Darius Vâlcov este acuzat de instigare la dare şi luare de mită, a început, astăzi cu o amânare, potrivit Mediafax. [ Citeste mai departe ]

23 octombrie 2018

AZI În cultură

Gros, mustos şi savuros. Adus de doi cincantenari, joia trecută. Costel Pătrăşcan şi Daniel Iancu sunt ei. Primu`, caricaturist. Celalalt, interpret parodist. Umblă-mpreună şi marfa-şi prezintă-ntr-un show. Audio, video. Costel ne dă imagini, Daniel, melodii. Comicul, punctul forte comun. Textele cântate fiind ilustrate la fix prin caricaturi. Satira curge bogat, haz stârneşte de îndat`, lumea râde-mbelşugat... [ Citeste mai departe ]

23 octombrie 2018

AZI Prin ţară

PLIMBAT DIN MAŞINA ÎN MERS. O filmare cu un bebeluş aflat în cărucior, împins cu mâna de un şofer din Gorj, care conduce o maşină cu volan pe dreapta, au fost postate pe Facebook. Filmarea a fost ştearsă, însă poliţia şi DGASPC au deschis anchete în acest caz. Şoferul a fost găsit şi amendat de poliţiştii Serviciului Rutier din Gorj cu 725 de lei. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

Prima medalie la Jocurile Invictus de la Sydney

Prima medalie la Jocurile Invictus de la Sydney

Militarii români au obţinut prima medalie pentru România, la Jocurile Invictus de la Sydney, la... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

Conturi de economii pentru copii la Trezorerie

Conturi de economii pentru copii la Trezorerie

Guvernul vrea să deschidă automat la Trezorerie conturi de economii pentru toţi copiii şi tinerii... [ Citeste mai departe ]

Efemeride

Gafa diplomatică a lui Carmen Dan

Gafa diplomatică a lui Carmen Dan

Ministrul de Interne, Carmen Dan, l-a confundat pe Matteo Salvini, vicepreşedintele Consiliului... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

Flotările ministrului Daea

Flotările ministrului Daea

După ce i-a fugărit pe colaboratorii care l-au însoţit şi pe jurnalişti însetaţi de noutăţi (de... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

Povestea familiei Heike - Eiji Yoshikawa

La şaptesprezece ani, războinicul Kiyomori din clanul Heike e un flăcău uşuratic, sărac şi flămând. La aproape cincizeci de ani a devenit deja căpetenia clanului, tatăl împărătesei şi faima întregului Kyoto.

[ Vezi toate ]

Magazin

China a inaugurat cel mai lung pod peste mare din lume

China a inaugurat cel mai lung pod peste mare din lume

China a inaugurat oficial, astăzi, cel mai lung pod peste mare din lume, care leagă China... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Marea Britanie vrea să introducă acid folic în pâine

Marea Britanie vrea să introducă acid folic în pâine

Marea Britanie vrea să introducă acid folic în făină, pentru a evita naşterea copiilor cu... [ Citeste mai departe ]
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress