Sport AZI

9.000 de spectatori la un meci de divizie secundă

17 octombrie 2019  17:15| Sport | Sport & Divertisment
9.000 de spectatori la un meci de divizie secundă

Derby-ul marilor pasiuni, Rapid – Petrolul, care a contat pentru etapa a 12-a a Ligii a II-a, s-a disputat în Regie, în fața a aproape 9.000 de spectatori. Giuleștenii s-au impus cu 1-0, după un meci aprig, golul venind în minutul 80.

Bogdan Manole a decis cea mai așteptată bătălie pentru promovare. Derby-ul din Regie a fost întrerupt, în prima repriză, din cauza fumigenelor, după care, antrenorii Daniel Pancu și Flavius Stoican s-au umplut de nervi la ratările elevilor lor din prima repriză. Cu zece minute inainte de final fundașul rapidist a făcut diferența la primul cu Petrolul după patru ani.

În alt meci, liderul Turris Turnu Măgurele a remizat acasă cu UTA, 1-1, fiind egalată în clasament de Mioveni. Ambele formații au câte 26 de puncte, dar echipa antrenorului Florin Bratu rămâne pe primul loc, cu un golaveraj mai bun.

„Cred că noi am fost destul de bine organizați, nu le-am lăsat multe spații, dar începutul nu a fost bun pentru noi. Ușor, ușor am reușit să echilibrăm jocul și să punem probleme. Ne interesează mai puțin clasamentul. Obiectivul nostru este clasarea între locurile 1-8, dar această poziție ne obligă să luptăm. Am forțat cu doi atacanți. Am vrut să înscriu și am reușit. Nu știu dacă voi schimba sistemul, voi vedea. Am puțin timp de când sunt aici. Nu este ușor, dar mă bucur că jucătorii mei au ambiție. Am reușit să presăm, dacă aveam puțină șansă puteam să înscriem al doilea gol”, a spus fostul dinamovist.

Din diverse motive, care țin mai mult de noile reguli impuse de FRF la nivelul ligii secunde, s-a ajuns ca în acest moment să fie deja înregistrate șapte partide restante. De departe, UTA are cele mai multe partide amânate, trei ân cele 11 etape disputate până acum, astfel că o așteaptă un program infernal până la pauza de iarnă. Altfel spus, arădenii vor disputa nu mai puţin de 13 partide în 52 de zile, 9 doar în noiembrie. „Acest program încărcat este o provocare pentru staff-ul tehnic. Este o premieră şi pentru noi un astfel de program, dar am foarte mare încredere în băieţi, fiindcă îi văd că îşi doresc să joace şi să o facă cât mai bine.

Trebuie să fim atenţi la detaliile procesului de pregătire în această perioadă. Deocamdată suntem în grafic, dar luna noiembrie va fi una infernală. O să jucăm şi o să călătorim în permanenţă, însă trebuie să fim pregătiţi să facem faţă acestei provocări. În plus, vom avea meciuri foarte grele”, a spus Laszlo Balint într-o conferință de presă. Partidele restante sunt următoarele: Petrolul - Csikszereda, “U” Cluj - UTA, Rapid - UTA, Argeş - Reşiţa, Buzău - ASU Poli, UTA - Chiajna, Călăraşi - Rapid. Clasament: 1. Turris 26 p (12 meciuri, golaveraj 23-8), 2. CS Mioveni 26 (12, 21-6), 3. UTA 20 p (9, 27-6), 4. Rapid 20 (10, 14-9), 5. Viitorul Tg. Jiu 20 (12, 18-15).
  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • sport
  • politica
  • actualitate
  • 2018
  • intro2
ECHILIBRARE PRINTR-O IMPOZITARE SUPLIMENTARĂ. Premierul Ludovic Orban a afirmat că Guvernul va vedea care este motivaţia Curţii Constituţionale şi va reveni cu o modificare legislativă în ceea ce priveşte pensiile speciale. [ Citeste mai departe ]

26 mai 2020

AZI Prin Lume

AL DOILEA INCIDENT ÎN ŞASE ZILE. Un elicopter militar rus model Mi-8 s-a prăbuşit azi, în timpul unui exerciţiu în Extremul Orient, toate cele patru persoane din aeronavă pierzându-şi viaţa, informează un reprezentant al autorităţilor locale. [ Citeste mai departe ]

26 mai 2020

AZI Stat de drept

VALOAREA DE PIAŢĂ ESTE DE CIRCA 1.500.000 EURO. Poliţiştii de la Punctul de Trecere a Frontierei Calafat, judeţul Dolj, au descoperit în cabina unui autocamion condus de un cetăţean bulgar, într-o geantă de voiaj ascunsă printre bagaje şi sacoşe cu mâncare, mai multe pachete ce conţineau aproximativ 50 kg de heroină. [ Citeste mai departe ]

26 mai 2020

AZI În cultură

PROGRAMARE CU DOUĂ ZILE ÎNAINTE. Muzeul Naţional Cotroceni se redeschide pentru public, de vineri, iar grupurile de vizitatori vor putea fi alcătuite din cel mult 5 persoane. [ Citeste mai departe ]

26 mai 2020

AZI Prin ţară

ANIMALUL AR PUTEA REVENI ÎN ZONĂ. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Cluj avertizează populaţia din Câmpia-Turzii să fie atentă şi să nu se deplaseze noaptea, din cauza prezenţei unui urs în oraş. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

Temperaturi mai mici decât cele normale în toată ţara

Temperaturi mai mici decât cele normale în toată ţara

Următoarele două săptămâni vor fi caracterizate de o vreme cu alternanţe termice şi de perioade... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

Sume forfetare pentru fermierii afectaţi de secetă

Sume forfetare pentru fermierii afectaţi de secetă

Emil Dumitru, secretar de stat în Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), a... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

ȘAPTEZILE Săptămâna 21 (18–24 mai)

ȘAPTEZILE Săptămâna 21 (18–24 mai)

O săptămână care a debutat sub semnul reinstaurării austerității covidiene, după cele trei zile... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

America Über Alles - Jack Fernley

Cum ar fi fost dacă America ar fi fost fondată nu pe baza Declarației de independență, ci a valorilor propovăduite de Mein Kampf?

[ Vezi toate ]

Magazin

Primul ministru al Olandei şi-a pierdut mama

Primul ministru al Olandei şi-a pierdut mama

Mark Rutte, premierul olandez, a anunţat că mama lui a murit recent şi că nu a putut-o vizita în... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Test pe bază de salivă

Test pe bază de salivă

Reprezentanţii unui consorţiu francez au anunţat lansarea fazei de producţie pentru un test de... [ Citeste mai departe ]
jos30
istoria unei clipe
JOS2
Afcn small
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress