Sport AZI

Acord scris pentru un meci între Khan şi Pacquaio

17 iulie 2019  16:45| Sport | Sport & Divertisment
Acord scris pentru un meci între Khan şi Pacquaio

Pugilistul britanic Amir Khan a afirmat că a fost găsit un acord pentru organizarea unui meci între el şi filipinezul Manny Pacquiao în Arabia Saudită pe 8 noiembrie.

„S-a semnat acordul, iar să-l întâlnesc pe Manny Pacquiao este genial”, a afirmat Amir Khan pentru postul de radio TalkSport, însă Pacquiao nu a confirmat oficial. Khan a cucerit titlul WBC la categoria semimijlocie după o victorie prin KO contra australianului Billy Dib la Jeddah, în Arabia Saudită, vineri. Boxerul, în vârstă de 32 de ani, speră să revină în Arabia Saudită pe 8 noiembrie pentru a-l întâlni pe fostul său partener de antrenamente, în timp ce „Pac Man” urmează să-l întâlnească pe Keith Thurman pentru titlul WBA al categoriei semimijlocie, sâmbătă, la Las Vegas. „Indiferent ce va face contra lui Thurman, eu sunt convins că va fi un meci mare”, a precizat britanicul, după ce o primă propunere de meci între cei doi a eşuat în 2017. Pacquiao, în vârstă de 40 de ani, are un bilanţ de 61 de victorii, 7 înfrângeri şi două egaluri în 24 de ani de carieră la profesionism, în timp ce Khan are 34 de victorii şi 5 înfrângeri.
  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • politica
  • actualitate
  • intro2

Efemeride

Pixelul albastru vs intelectualul fonf

Pixelul albastru vs intelectualul fonf

Cel mai savuros spectacol de caractere este atunci când corb la corb încep să-și scoată ochii.... [ Citeste mai departe ]

12 decembrie 2019

AZI Piaţa ştirilor de azi

DIFERENŢĂ MARE FAŢĂ DE AL DOILEA CLASAT. Profesorul universitar doctor Marian Preda a obţinut cel mai mare număr de voturi la cel de-al doilea tur al alegerilor pentru funcţia de rector al Universităţii din Bucureşti, alegerile urmând a fi validate în şedinţa Senatului din 18 decembrie. [ Citeste mai departe ]

12 decembrie 2019

AZI Prin Lume

A VENIT TIMPUL PENTRU SISTEMUL UNIVERSAL. Premierul francez Edouard Philippe a anunţat că reforma pensiilor pe care a propus-o nu se va aplica decât persoanelor născute în 1975 şi după, o concesie făcută sindicatelor care, în opinia sa, ar trebui să însemne sfârşitul grevei masive ce paralizează o mare parte din Franţa de aproape o săptămână. [ Citeste mai departe ]

12 decembrie 2019

AZI Stat de drept

INDICATIVELE SĂ FIE LA VEDERE. Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a declarat că s-a urmărit „compromiterea Jandarmeriei şi reacţionarea emoţională” a jandarmilor la evenimentele din 10 august 2018, iar „cei care au regizat această mizerie trebuie să plătească”. [ Citeste mai departe ]

11 decembrie 2019

AZI În cultură

SONORITĂŢI DIN SPANIA, GERMANIA, ITALIA, FRANŢA ŞI ROMÂNIA. Un concert susţinut de muzicianul spaniol Pedro Bonet (violoncel) şi artista româncă Roxana Moişanu (harpă celtică), organizat cu ocazia sărbătorilor de iarnă, va avea loc azi, de la ora 19.30, la Catedrala „Sfântul Iosif". [ Citeste mai departe ]

12 decembrie 2019

AZI Prin ţară

STRAT ZĂPADĂ CONSISTENT. Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenţionare Cod galben de viscol pentru zona montană înaltă din 12 judeţe şi depunere de strat consistent de zăpadă, valabilă până sâmbătă, la ora 10.00. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

Construcţia Spitalului Metropolitan va dura 3 ani

Construcţia Spitalului Metropolitan va dura 3 ani

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a declarat că demararea lucrărilor propriu-zise la... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

Tipicul omului de afaceri român: 40-45 de ani, cu studii superioare și căsătorit

Tipicul omului de afaceri român: 40-45 de ani, cu studii superioare și căsătorit

Un studiu realizat de Frames, prezentat cu ocazia Galei Premiilor Financial Intelligence,... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

Post-băsismul: Deceniul iohannist consolidat

Post-băsismul: Deceniul iohannist consolidat

Un veritabil paradox politic este acela că după ce a câștigat alegerile parlamentare cu cel mai... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

La hotelul Bertram (Miss Marple) - Agatha Christie

Când Miss Marple vine în vacanţă la Londra, găseşte la hotelul Bertram ceea ce caută: decor tradiţional, servicii impecabile, brioşe pregătite ca pe vremuri şi amintirile copilăriei.

[ Vezi toate ]

Magazin

Pernele pot „găzdui” 16 specii de ciuperci

Pernele pot „găzdui” 16 specii de ciuperci

Lenjeriade pat trebuie schimbată o dată pe săptămână, potrivit microbiologului Universității din... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Sală de tratament pentru persoanele în fotolii rulante

Sală de tratament pentru persoanele în fotolii rulante

Ambulatoriul integrat din cadrul Spitalului de Boli Cronice Siret va fi extins şi dotat cu... [ Citeste mai departe ]
jos-jos
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress