Sport AZI

Cicâldău nu simte presiune suplimentară

11 iunie 2019  16:00| Sport | Sport & Divertisment
Cicâldău nu simte presiune suplimentară

Jucătorul echipei naţionale de tineret, Alexandru Cicâldău, a declarat că o victorie în primul meci de la Campionatul European Under 21, cu Croaţia, ar creşte şansele României de a se califica în semifinalele competiţiei găzduite de Italia şi San Marino.

„Participarea la acest turneu final reprezintă un lucru foarte important pentru mine. Mă bucur că fac parte din generaţia asta care a obţinut o calificare extraordinară. Consider că merităm pe deplin să jucăm la Campionatul European, dar în acelaşi timp suntem obligaţi să obţinem rezultate cât mai bune. Fiecare jucător care a evoluat la tineret a dat totul şi asta s-a văzut. Nu cred că meciul cu Croaţia este decisiv pentru calificare. Este primul şi mereu e important cum începi o competiţie. Pentru că dacă începem cu dreptul şansele noastre de a ajunge în semifinale vor creşte. Îmi doresc ca suporterii care vor fi în tribune la Campionatul European să ne susţină chiar dacă vom avea şi momente mai puţin bune”, a afirmat el.

„Bineînţeles că toţi ochii vor fi asupra noastră şi aşteptările sunt mari, mai ales că ne-am calificat dintr-o grupă grea. Dar nu simţim presiune suplimentară pe umeri din acest motiv. Întotdeauna cei din străinătate ne-au considerat cei mai mici şi au spus că nu prea avem şanse. Dar noi vrem să le arătăm că nu este aşa şi că nu suntem noi cei mai slabi jucători din grupa aia”, a adăugat Cicâldău.

Accidentat la finalul play-off-ului Ligii I, mijlocaşul susţine că a luat decizia corectă solicitând să nu facă deplasarea cu prima reprezentativă în Norvegia şi Malta pentru că risca să nu evolueze la Campionatul European de tineret.

„Nu regret neapărat că nu am putut face parte din lotul naţionalei mari pentru meciurile cu Norvegia şi Malta. Mă bucur că am reuşit să mă refac cât de cât după accidentare şi că am luat decizia de a veni la tineret. Pentru că era important pentru mine să nu forţez la naţionala mare şi să mă refac pentru a juca la Campionatul European de tineret. Pentru că exista riscul unei recidive. Am avut o leziune la aductor, la piciorul drept, dar acum sunt bine. Chiar dacă mai fac recuperare, voi începe pregătirile normal cu echipa în cantonamentul din Italia”, a explicat el.

Cicâldău îşi doreşte să se transfere în străinătate, însă nu consideră că trebuie să plece neapărat în această vară: „Orice jucător se gândeşte la un transfer în străinătate în orice pauză competiţională. Dar nu consider că trebuie să plec neapărat acum. În primul rând trebuie să facem un rezultat bun la turneul final, iar apoi vom vedea ce va fi. Eu oricum mai am destul de muncă”.

Mijlocaşul a caracterizat drept dezamăgitor sezonul recent încheiat, având în vedere că formaţia sa, Universitatea Craiova, s-a clasat doar pe poziţia a 4-a în Liga I. „Când a început play-off-ul aveam gânduri mari. Dar acum pot spune că a fost un an dezamăgitor pentru noi pentru că am terminat pe locul 4 şi nu ne-am îndeplinit obiectivul. Dar asta este, nu avem ce să mai facem acum. E bine însă că vom juca în Europa League şi sunt convins că pentru Universitatea Craiova va urma un sezon mult mai bun decât cel care s-a încheiat”, a mai spus Cicâldău.

Naţionala de tineret a României va debuta în Grupa C a turneului final pe 18 iunie, împotriva Croaţiei (Serravale/San Marino, de la ora 19.30 a României), pe 21 iunie vor înfrunta Anglia (Cesena, 19.30), iar pe 24 iunie va avea loc ultimul lor meci din grupă, contra Franţei (Cesena, 22.00). CE se va disputa între 16 şi 30 iunie 2019 în 5 oraşe din Italia şi San Marino: Bologna, Reggio nell'Emilia, Cesena, Trieste, Udine, Serravalle. Din cele 3 grupe ale CE se vor califica în semifinale câştigătoarele şi cea mai bună ocupantă a locurilor secunde.
  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • politica
  • actualitate
  • intro2

Efemeride

Pixelul albastru vs intelectualul fonf

Pixelul albastru vs intelectualul fonf

Cel mai savuros spectacol de caractere este atunci când corb la corb încep să-și scoată ochii.... [ Citeste mai departe ]

19 noiembrie 2019

AZI Piaţa ştirilor de azi

INTRAREA VA FI LIBERĂ. Târgul de Crăciun se deschide pe 28 noiembrie, în Piaţa Constituţiei, în aceeaşi zi urmând să fie pornit iluminatul festiv de sărbători. [ Citeste mai departe ]

19 noiembrie 2019

AZI Prin Lume

CONSILIERII AU INTERDCIŢIE LA A FURNIZA INFORMAŢII. Preşedintele american Donald Trump ia în calcul „serios” să depună mărturie în ancheta pentru destituirea sa care îl vizează în Camera Reprezentanţilor, după cum i-a cerut preşedinta camerei inferioare a Congresului, democrata Nancy Pelosi. [ Citeste mai departe ]

18 noiembrie 2019

AZI Stat de drept

TOATĂ MARFA A FOST CONFISCATĂ. Poliţiştii de frontieră din ai Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmaţiei au descoperit în două autoutilitare identificate în trafic şi la frontiera verde, cantitatea totală de 19.265 de pachete cu ţigări, în valoare de 225.380 lei. [ Citeste mai departe ]

19 noiembrie 2019

AZI În cultură

CINCI IPOSTAZE ÎNTR-O SINGURĂ PERSOANĂ. Cel mai important lucru în viaţă este posibilitatea de a dărui, a declarat Constantin Chiriac, preşedintele Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu (FITS), când a fost decorat cu Ordinul Soarelui Răsare. [ Citeste mai departe ]

19 noiembrie 2019

AZI Prin ţară

DOSAR PENAL IN REM PENTRU UCIDERE DIN CULPĂ. Mai multe persoane dintr-un bloc din Timişoara au ajuns la spital în ultimele zile, iar trei persoane (un copil de 3 ani, un bebeluş de 9 zile şi mama acestuia) au decedat, în urma unor activităţi de deratizare care s-a făcut în acel imobil. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

Încă un urs a murit pe şoselele României

Încă un urs a murit pe şoselele României

Un urs de aproximativ 5 ani, care cântărea 250 de kilograme, a fost omorât aseară pe Drumul... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

Conflictul dintre creditori şi debitori a fost cultivat din raţiuni interne şi externe

Conflictul dintre creditori şi debitori a fost cultivat din raţiuni interne şi externe

Conciliatorii CSALB, reprezentanţi ai consumatorilor şi ai băncilor au participat, marţi, la... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

Ascensiunea lui Arturo Ui

Ascensiunea lui Arturo Ui

Cât timp a tăcut sau s-a exprimat doar ocazional, prin alocuțiuni scrise de alții, Klaus Iohannis... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

La hotelul Bertram (Miss Marple) - Agatha Christie

Când Miss Marple vine în vacanţă la Londra, găseşte la hotelul Bertram ceea ce caută: decor tradiţional, servicii impecabile, brioşe pregătite ca pe vremuri şi amintirile copilăriei.

[ Vezi toate ]

Magazin

Momentul potrivit pentru a privi înapoi

Momentul potrivit pentru a privi înapoi

Relaţia între Al Pacino şi Robert De Niro este „magică”, a declarat regizorul american Martin... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Două spitale fără agent termic pentru 48 de ore

Două spitale fără agent termic pentru 48 de ore

Directorul Termoenergetica, Alexandru Burghiu, a declarat că furnizarea apei calde şi a căldurii... [ Citeste mai departe ]
jos-jos
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress