Sport AZI

Papură le cere elevilor lui concentrare maximă

18 iulie 2019  17:15| Sport | Sport & Divertisment
Papură le cere elevilor lui concentrare maximă

În această seară, de la ora 19.00, CS Craiova va juca, pe teren propriu, manşa secundă din turul 1 preliminar al Ligii Europei, cu Sabail, după ce în Azerbaidjan oltenii s-au impus cu 3-2.

„Trebuie să rămânem concentraţi pentru a ne califica”, a spus antrenorul Corneliu Papură. „Mă aştept la un meci nu foarte uşor. Cu toate că am făcut un meci bun în prima manşă, trebuie să fim foarte atenţi, trebuie să rămânem concentraţi pentru a ne califica. Acesta este singurul obiectiv pentru mâine, calificarea. Dacă ne gândim că suntem calificaţi, suntem într-o eroare”, a afirmat tehnicianul. „La fotbal este posibil orice”, a remarcat Papură, ce a dat ca exemplu meciul Dinamo - Foresta Fălticeni, încheiat 4-5, după ce bucureştenii au condus cu 4-0.

Fostul internaţional nu a fost de acord cu ideea că întâlnirea va fi un antrenament înaintea celei din Liga I împotriva lui Dinamo. Papură s-a referit la faptul că echipa sa a primit două goluri şi în meciul tur cu Sabail, şi în prima întâlnire din campionat, 3-2 acasă cu Academica Clinceni. „Sper să nu mai facem erori pe fazele fixe ale adversarului şi să nu mai primim goluri”, a spus el. „Sper să stăm relaxaţi, cu un final de joc liniştit”, spre deosebire de cel al partidei cu Academica, a declarat Papură.

Antrenorul a indicat că Alexandru Cicâldău este în lot şi nu a dorit să comenteze speculaţiile despre un transfer al mijlocaşului. „Să vedem cât de repede va intra într-o formă sportivă pentru a fi la nivelul calităţilor sale”, a afirmat tehnicianul. „Cred că avem în lot jucători buni şi se vor acomoda, nu se va simţi lipsa unui jucător”, a estimat Papură, ce nu va conta joi pe Acka, Ioniţă, Baicu şi Mihăilă.

Papură a recunoscut că este mai uşor de alcătuit echipa în Liga Europei, unde nu există regula celor doi jucători Under-21. El a subliniat că fotbaliştii tineri au fluctuaţii de formă şi uneori sunt depăşiţi de miza jocului, mai ales la meciurile de acasă. „Publicul nostru este mai vulcanic. Sunt spectatorii noştri, îi acceptăm aşa cum sunt” a spus Papură, care a estimat că echipa ar fi trebuit susţinută de fani către finalul meciului cu Academica, atunci când conducea cu 2-1. „Nu ştiu cum se va manifesta publicul. Important este ce facem noi”, a subliniat el.
  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • politica
  • actualitate
  • intro2

Efemeride

Xantipa

Xantipa

Copiii ăștia care mai mergeau să caște gura la ce mai îndruga nepotolitul ăla de Socrate tot trag... [ Citeste mai departe ]
FORMĂ DE DISCRIMINARE CONTRARĂ VALORILOR EUROPENE. Ministrul pentru Românii de Pretutindeni, Natalia Intotero, se declară surprinsă şi îngrijorată că la Leipzig (Germania) poliţia le cere hotelierilor să anunţe dacă sunt cazaţi cetăţeni români. [ Citeste mai departe ]

22 august 2019

AZI Prin Lume

VARIANTA ESTE EFICIENTĂ ŞI UTILĂ. „Este pertinent ca, în cele din urmă, Rusia să se poată alătura G8”, din care a fost exclusă în 2014 după anexarea Crimeii, a apreciat preşedintele francez Emmanuel Macron. [ Citeste mai departe ]

22 august 2019

AZI Stat de drept

SOŢIA A CERUT EMITEREA UNUI ORDIN DE PROTECŢIE. Un magistrat de la Judecătoria Sectorului 2 a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a lui Bogdan Drăghici, reţinut de procurori pentru săvârşirea infracţiunilor de viol şi agresiune sexuală. [ Citeste mai departe ]

22 august 2019

AZI În cultură

Prin iulie vecin, Nordu` coborî, ferice, la Sud. Și Copenhaga, la București. Grație Orchestrei Naționale de Tineret a Danemarcei. Adică, în original, Det Danske ungdomsensemble. Prescurtat, la fel ca-n titlu. Venită să cânte la Ateneu, pentru prima oară. În cel strașnic festival estival rostuit cu succes de Lanto Communication. Un promotor cultural serios și ingenios. Fincă se zbate și aduce mereu trupe de pretutindeni. [ Citeste mai departe ]

20 august 2019

AZI Prin ţară

LANSAREA UNUI PLIC FILATELIC. Împlinirea, azi, a 165 de ani de la inaugurarea primului tronson de cale ferată de pe actualul teritoriu al României va fi marcată simbolic de Forumul Democratic al Germanilor din judeţul Caraş-Severin şi Asociaţia Germană de Cultură şi Educaţie a Adulţilor din Reşiţa printr-o deplasare la Oraviţa şi la Baziaş. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

Se anunţă proteste pe căile ferate

Se anunţă proteste pe căile ferate

SITUAŢIE DEZASTRUOASĂ LA NIVEL DE INVESTIŢII. Mecanicii de locomotivă şi angajaţii CFR Călători... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

Leul s-a depreciat faţă de euro

Leul s-a depreciat faţă de euro

Banca Naţională a României (BNR) a afişat, azi, un curs de 4,7305 lei pentru un euro, în creştere... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

Rotirea cadrelor

Rotirea cadrelor

Cu fiecare lucru grav care se întâmplă în societate, la fiecare analiză aprofundata reies... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

La hotelul Bertram (Miss Marple) - Agatha Christie

Când Miss Marple vine în vacanţă la Londra, găseşte la hotelul Bertram ceea ce caută: decor tradiţional, servicii impecabile, brioşe pregătite ca pe vremuri şi amintirile copilăriei.

[ Vezi toate ]

Magazin

Keanu Reeves revine în Matrix

Keanu Reeves revine în Matrix

După 20 de ani de la debutul în rolul Neo în primul lungmetraj „Matrix”, actorul canadian Keanu... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Femeia infestată cu virusul West Nile este la terapie intensivă

Femeia infestată cu virusul West Nile este la terapie intensivă

Primul caz de infecţie cu virusul West Nile din acest an, la nivelul judeţului Iaşi, a fost... [ Citeste mai departe ]
jos-jos
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress