Sport AZI

S-a renunţat la baremul din play-off

27 august 2016  17:15| Sport | Sport & Divertisment
S-a renunţat la baremul din play-off

Echipele din Liga I nu vor mai fi sancționate cu depunctarea din acest sezon pentru neîndeplinirea baremului de 15 puncte în play-out conform unei hotărâri luate de Comitetul Executiv al Federației Române de Fotbal.

"A fost luată o decizie importantă, mă refer aici la eliminarea obligativității îndeplinirii baremului de puncte pentru echipele din play-out-ul Ligii I", a spus președintele FRF, Răzvan Burleanu, la finalul ședinței Comitetului Executiv.

Regulamentul de Organizare a Activității Fotbalistice prevedea la articolul 29, punctul 4, că formațiile participante la play-out clasate la finalul fazei a II-a pe locurile 6, 7 și 8 au obligația să obțină în play-out minimum 15 puncte, în caz contrar urmând a începe sezonul următor cu o penalitate de puncte calculată ca diferență între punctajul minim (15) și numărul de puncte obținut, indiferent de categoria competițională în care vor evolua. Un exemplu este ACS Poli Timișoara, echipă care a început ediția 2016-2017 a Ligii I cu o penalizate de 8 puncte pentru neîndeplinirea baremului în ediția 2015-2016.

Tot în ședința de vineri, Comitetul Executiv a aprobat sistemul competițional și sistemul de promovare - retrogradare din Liga a 3-a pentru sezonul 2016 - 2017 după cum urmează: promovează în Liga a 2-a echipele aflate pe primele locuri în fiecare dintre cele 5 serii și retrogradează un număr de 15 cluburi, respectiv locurile 15, 14 și 13 din seriile de 15 echipe, respectiv locurile 14 și 13 din seria de 14 echipe plus o echipă - cel mai slab clasată de pe locul 12 din toate cele 5 serii. În situația în care în urma deciziilor organismelor jurisdicționale se vor produce modificări, în sensul admiterii CS Farul Constanța în competiție, urmează a retrograda un număr de 16 echipe. Pentru stabilirea echipei cel mai slab clasate de pe locul 12 se vor avea în vedere doar rezultatele înregistrate de aceasta cu echipele de pe locurile 1 - 11.

De asemenea, din sezonul competițional 2017-2018 s-a stabilit ca Liga a III-a să fie formată din 5 serii a câte 16 echipe.

Comitetul Executiv a menținut aceeași componență a comisiilor jurisdicționale din cadrul FRF pentru sezonul 2016-2017 și a aprobat cu unanimitate de voturi costurile aferente organizării jocului România - Muntenegru din cadrul preliminariilor CM 2018.
  • prin lume
  • stat de drept
  • politica
  • actualitate
  • intro2
PESTE 40 DE TRENURI VOR FACE LEGĂTURA CU LITORALUL PÂNĂ PE 9 SEPTEMBRIE. CFR Călători începe, vineri, 29 iunie, programul estival de circulaţie „Trenurile Soarelui”. Până pe 9 septembrie, peste 40 de trenuri vor asigura legături din toată ţara către staţiunile de la Marea Neagră şi Delta Dunării. [ Citeste mai departe ]

21 iunie 2018

AZI Prin Lume

LUCREAZĂ LA IMPLEMENTAREA ACORDURILOR PRIVIND PROCESUL DE PACE DIN SIRIA. Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, şi secretarul general al ONU, Antonio Guterres, au discutat, astăzi, la Moscova, despre acordul nuclear cu Iranul şi progresele înregistrate în Peninsula Coreeană, a relatat agenţia de presă TASS, preluată de Reuters. [ Citeste mai departe ]

21 iunie 2018

AZI Stat de drept

SEMNĂTURĂ FALSĂ SAU NU? Preşedintele instanţei supreme, Cristina Tarcea, a sesizat Parchetul General pentru a verifica dacă protocolul SRI-PG-ÎCCJ, recent desecretizat, a fost încheiat în condiţiile unor infracţiuni de fals, potrivit Mediafax. [ Citeste mai departe ]

21 iunie 2018

AZI În cultură

11 ZILE DE MUZICĂ LIVE. Timp de 11 zile, în perioada 21 iunie-1 iulie, Cluj este gazda Festivalului Jazz in the Park. Deschiderea oficială va avea loc la Opera Maghiară din Cluj cu concertul Juan de Marcos Afro Cuban All Stars. [ Citeste mai departe ]

21 iunie 2018

AZI Prin ţară

DOSAR PENTRU TENTATIVĂ DE OMOR. Procurorii au stabilit, în cazul cutiei care a explodat la Cluj, că a fost vorba de un dispozitiv artizanal şi au deschis un dosar pentru tentativă de omor. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

Străzi inundate şi maşini blocate în apă, după ploaia din Capitală

Străzi inundate şi maşini blocate în apă, după ploaia din Capitală

Ploaia din cursul acestei dimineţi a provocat inundaţii pe străzile mai multor sectoare ale... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

Placebo pentru inflaţie

Placebo pentru inflaţie

Băncile centrale care vor să îşi atingă ţinta de inflaţie ar trebui să ia în considerare simplul... [ Citeste mai departe ]

Efemeride

Nicio săptămână fără gafe de protocol

Nicio săptămână fără gafe de protocol

Incident de protocol la inaugurarea Consulatului Estoniei de la Constanţa. Steagul Republicii... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

Simona n-a câştigat. A confirmat!

Simona n-a câştigat. A confirmat!

Până astăzi refrenul cârcotaşilor a fost: o fi ea numărul unu mondial, dar n-a câştigat nici un... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

Povestiri din Sevastopol - Lev Tolstoi

Într-un Sevastopol sub asediu, încordarea ce pluteşte în aer se topeşte pentru o clipă dacă priveşti atent fiecare mică scenă ca ruptă din viaţă de zi cu zi a unui orăşel obişnuit.

[ Vezi toate ]

Magazin

Comoară muzicală scoasă la licitaţie la Paris

Comoară muzicală scoasă la licitaţie la Paris

Două manuscrise de Mozart - primul conţinând prima versiune a unei cunoscute arii din opera... [ Citeste mai departe ]
Afcn small
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress