Sport AZI

Se cere modificarea regulii golului marcat în deplasare

05 septembrie 2018  16:45| Sport | Sport & Divertisment
Se cere modificarea regulii golului marcat în deplasare

Antrenorii de la cluburile europene de top au cerut Uniunii Europene de Fotbal (UEFA) să revizuiască regula golurilor marcate în deplasare în competiţiile continentale, pe motiv că marcarea unui gol în deplasare nu mai este atât de dificilă cum era înainte.

Antrenorii solicită de asemenea ca fereastra de transferuri să se încheie în acelaşi timp în toate ligile importante din Europa. Giorgio Marchetti, secretar general adjunct al UEFA, a confirmat că forul european va iniţia discuţii privind regula golurilor marcate în deplasare, care decid învingătoarea în meciurile în care scorul general este egal. La întâlnirea anuală a antrenorilor de la Nyon, unde au fost lansate aceste propuneri, au fost prezenţi printre alţii Carlo Ancelotti (Napoli), Unai Emery (Arsenal), Paulo Fonseca (Şahtior Doneţk), Julen Lopetegui (Real Madrid), Jose Mourinho (Manchester United), Thomas Tuchel (PSG) şi fostul tehnician al lui Arsenal, Arsene Wenger. „Antrenorii gândesc că marcarea unui gol în deplasare nu mai este aşa de dificilă ca în trecut, aşa că ei vor o modificare a regulii şi asta vom face. Ei consideră că situaţia din fotbal s-a schimbat, pentru că importanţa golului din deplasare nu mai este aceeaşi ca acum mulţi ani când regula a fost introdusă”, a declarat Marchetti.

Regula golului marcat în deplasare a fost introdusă prima oară în fosta Cupă a Cupelor începând cu 1965, ca o alternativă la rejucarea meciului pe teren neutru sau stabilirea învingătoarei prin aruncarea cu banul. Antrenorii susţin că regula a devenit contra-productivă, pentru că încurajează echipele oaspete să atace şi induce o precauţie defensivă a echipelor gazdă pentru a nu încasa un gol care poate decide dubla. În ceea ce priveşte perioadele de mercato, se doreşte urmarea exemplelor Angliei şi Italiei, unde ferestrele de transferuri se închid înainte de startul sezonului. În Spania, Germania şi Franţa, perioada mercato continuă până la sfârşitul lunii august. „Antrenorii sunt de părere că ar trebuie să existe un mercato unificat şi să se închidă înainte de startul campionatului. Ideea este să încercăm să le aducem pe aceeaşi linie”, a adăugat Marchetti. 
  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • politica
  • actualitate
  • intro istoric

21 septembrie 2018

AZI Piaţa ştirilor de azi

TRAFIC RESTRICŢIONAT. Traficul rutier este restricţionat în aceste zile în centrul Capitalei pentru desfăşurarea manifestărilor dedicate Zilelor Bucureştiului. [ Citeste mai departe ]

21 septembrie 2018

AZI Prin Lume

PESTE 60 DE OAMENI SUNT ÎNCĂ DAŢI DISPĂRUŢI. Cel puţin 29 de oameni au murit şi alţi cel puţin 60 sunt încă daţi dispăruţi în urma unei alunecări de teren masive care a avut loc ieri în satul Tinaan, din provincia Cebu în centrul Filipine, au anunţat, astăzi, oficiali locali, citaţi de DPA. Nouă persoane au fost salvate în urma alunecării de teren. [ Citeste mai departe ]

21 septembrie 2018

AZI Stat de drept

DOSARUL VIOLENŢELOR DIN 10 AUGUST. Procurorii de la Parchetul General au anunţat, oficial, învinuirea şefilor Jandarmeriei Române şi a secretarului de stat Mihai Chirică, în dosarul violenţelor de la protestul din 10 august. Procurorii spun că ordinul de intervenţie nu a fost legal, precizând că cel care a coordonat intervenţia a intervenit pentru falsificarea orei la care s-a semnat actul. [ Citeste mai departe ]

21 septembrie 2018

AZI În cultură

PERETE PENTRU IMPRESII. Strada Sforii din Braşov a fost redeschisă, astăzi, cu o nouă înfăţişare după o lună şi jumătate de reamenajări. Ca noutate absolută, pe unul dintre pereţi vizitatorii îşi pot scrie impresiile. [ Citeste mai departe ]

21 septembrie 2018

AZI Prin ţară

PATRU PERSOANE RĂNITE. Un microbuz în care se aflau 8 persoane s-a răsturnat, vineri dimineaţă, pe DN6, în zona localităţii Bujoreni din judeţul Teleorman. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

Pacient suspect de febră tifoidă, dus la Victor Babeş

Pacient suspect de febră tifoidă, dus la Victor Babeş

Un bărbatul, care venea din Guineea cu o aeronavă Turkish Airlines preluată din Istanbul, a fost... [ Citeste mai departe ]

Efemeride

Al treilea manual cu probleme

Al treilea manual cu probleme

După greşelile semnalate în presă din manualele de geografie şi biologie pentru clasa a VI-a, un... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

Rechizitoriul lui Giuliani și „greaua moștenire” democrată a Deep State

Rechizitoriul lui Giuliani și „greaua moștenire” democrată a Deep State

Maiorul George încearcă să ne convingă că faţă de mesajul răposatului McCain, scrisoarea lui... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

Şase poveşti cu draci - Igor Bergler

Nemulţumiţi de mediocritatea creatorului lor, şase draci evadează din tot atâtea tablouri.

[ Vezi toate ]

Magazin

Take That, turneu la 30 de ani de la înfiinţare

Take That, turneu la 30 de ani de la înfiinţare

Formaţia Take That a anunţat că va susţine un turneu de amploare în Marea Britanie anul viitor şi... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Lupta pentru medicamente mai ieftine împotriva tuberculozei

Lupta pentru medicamente mai ieftine împotriva tuberculozei

Statele membre ale ONU au convenit, vineri, asupra unui plan global destinat să intensifice lupta... [ Citeste mai departe ]
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress