Sport AZI

Şeful forului mondial laudă rugby-ul românesc

07 septembrie 2018  16:00| Sport | Sport & Divertisment
Şeful forului mondial laudă rugby-ul românesc

Preşedintele World Rugby, englezul Bill Beaumont, spune că România a făcut progrese în ceea ce priveşte calitatea sportului cu balonul oval, iar federaţia internaţională va sprijini ţara noastră pentru păstrarea unui nivel cât mai înalt al rugbyului aici.

Beaumont s-a aflat timp de o zi la Bucureşti, cu ocazia organizării World Rugby U20 Trophy, competiţie care are loc pe Stadionul Arcul de Triumf, între 28 august şi 9 septembrie, având câteva întâlniri cu oficiali români. „Sunt pentru a doua oară în România, prima dată am fost în urmă cu opt ani, când România a jucat recalificările pentru a ajunge la Cupa Mondială din 2011, am fost la meciul de la Bucureşti cu Uruguay din noiembrie şi îmi amintesc că a fost o atmosferă extraordinară. România este o ţară cu tradiţie îndelungată în rugby, lumea de aici apreciază jocul de rugby şi se bucură de el, iar în ultimii ani se poate spune că s-au făcut progrese în ceea ce priveşte nivelul şi calitatea jocului. Am avut mai multe întâlniri şi m-am bucurat să cunosc oameni care pot ajuta rugbyul, care pot aduce sprijinul instituţiilor la care lucrează pentru progresul acestui sport. Au fost întâlniri pozitive, mi-a plăcut implicarea şi dorinţa tuturor de a ajuta, faptul că ştiau atât de multe lucruri despre acest sport. Cred că dezvoltarea rugbyului românesc este pe drumul cel bun şi sper că acest lucru să se reflecte în rezultatele din anii următori”, a spus Beaumont, potrivit site-ului FRR.

Referindu-se la situaţia creată prin descalificarea „Stejarilor” de la Cupa Mondială 2019 din cauza folosirii unui jucător neeligibil în preliminarii, preşedintele WR a admis că sunt momente grele pe care le traversează rugby-ul românesc.

„Sunt momente grele pentru rugbyul românesc, pentru tradiţia care exista aici în ceea ce priveşte acest sport, însă suntem hotărâţi să sprijinim România pentru păstrarea unui nivel cât mai înalt al rugbyului aici. L-am asigurat pe preşedintele federaţiei de sprijinul nostru şi de faptul că se poate baza oricând pe ajutorul nostru. Împărtăşim dezamăgirea legată de Cupa Mondială, însă ne vom oferi întregul suport ca echipa să poată fi prezenta la Cupa Mondiala din 2023 din Franţa”, a menţionat Bill Beaumont.

În ceea ce priveşte competiţia World Rugby Trophy, preşedintele WR a remarcat dăruirea şi entuziasmul jucătorilor.

„Această competiţie este un reper important în dezvoltarea jucătorilor tineri pentru a face pasul către echipele mari, de seniori şi de a avea o carieră cât mai frumoasă în rugbyul de performanţă. Este incredibil cum joacă aceşti băieţi, am rămas impresionat de dăruirea şi entuziasmul lor, am văzut echipe foarte bune aici şi cred că viitorul rugbyului este pe mâini bune”, a arătat Beaumont, conform sursei citate.

Finala World Rugby U20 Trophy se va disputa duminică între naţionalele Samoa (câştigătoarea grupei A) şi Fiji (câştigătoarea grupei B).

„Stejăreii” vor juca tot pe 9 septembrie pentru locurile 7-8 contra Canadei, după ce au pierdut toate partidele din grupă: 26-55 cu Namibia, 17-31 cu Samoa şi 33-56 cu Hong Kong.
  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • politica
  • actualitate
  • intro istoric
  • intro2

14 noiembrie 2018

AZI Piaţa ştirilor de azi

APAR PRECIPITAŢIILE, DAR SLABE CANTITATIV. De joi până duminică vremea se răceşte, iar în Oltenia, Muntenia, Dobrogea şi Moldova vor fi temperaturi cu aproximativ 8 grade sub cele normale. În majoritatea regiunilor se vor înregistra precipitaţii, dar nesemnificative din punct de vedere a cantităţii, arată meteorologii. [ Citeste mai departe ]

14 noiembrie 2018

AZI Prin Lume

„PÂNĂ ÎN PREZENT AU FOST EXTRĂDAŢI 104 MEMBRI AI FETO”. Turcia a trimis unui număr de 83 de ţări cereri de extrădare a peste 450 de presupuşi membri ai Organizaţiei Teroriste Fetullah (FETO), despre care Ankara afirmă că s-a aflat în spatele tentativei de puci din 2016, a declarat, astăzi, ministrul turc de Externe, Mevlut Cavusoglu. [ Citeste mai departe ]

14 noiembrie 2018

AZI Stat de drept

FLORIN IORDACHE NU A PUTUT FI PREZENT. CCR a amânat pentru 28 noiembrie dezbaterea pe sesizarea Camerei Deputaţilor cu privire la existenţa unui conflict între Parlament şi Ministerul Public, care prevede, printre altele, că efectele protocoalelor continuă să se producă, chiar şi după denunţarea lor. [ Citeste mai departe ]

14 noiembrie 2018

AZI În cultură

...şi nu numai se-nvârte Nicu Oprea în cartea sa de-acu`. Fie ei poeţi, prozatori ş-alte soiuri conexe. Adunând în volum texte d-ale sale despre atâtea condeie participante la cultura autohtonă. Vartic, Papahagi, Prelipceanu, Chifu, Cordun, Vulturescu, Pantea, Dorian, Drăghici ori Doman, de exemplu. Alăturând şi „Şcoala de la Târgovişte” în lucrare, cu rost: Simionescu, Petrescu, Olăreanu, George şi Ţopa. [ Citeste mai departe ]

14 noiembrie 2018

AZI Prin ţară

GĂSITE ŞI NEPREDATE. Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Dolj au confiscat de la un bărbat de 59 de ani, din localitatea Desa, judeţul Dolj, 149 de obiecte arheologice care ar face parte din patrimoniul cultural naţional. Bărbatul a mai fost sancţionat şi cu o amendă de 2.000 de lei. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

Bucureştiul, campion european la blocaje în trafic

Bucureştiul, campion european la blocaje în trafic

Clasamentului realizat anual de compania olandeză de sisteme de navigaţie TomTom pune Bucureştiul... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

Depozitarul Central plăteşte banii aduşi de titlurile Fidelis Centenar

Depozitarul Central plăteşte banii aduşi de titlurile Fidelis Centenar

Depozitarul Central distribuie, începând cu 6 decembrie 2018, sumele de bani aferente plăţilor... [ Citeste mai departe ]

Efemeride

Trecere de pietoni personală

Trecere de pietoni personală

O stradă proaspăt asfaltată dintr-un cartier din oraşul Suceava a fost „decorată” şi cu 9 treceri... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

Terminatorul Toader: I'm back!

Terminatorul Toader: I'm back!

Dacă, să zicem, Lazăr era judecat pentru niște fapte care ar fi prevăzut pedeapsa cu (Doamne... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

Pericol la End House - Agatha Christie

Vacanţa relaxată petrecută de Hercule Poirot pe coasta din Cornwell ia o turnură neaşteptată când o cunoaşte pe tânără şi atrăgătoarea Nick Buckley, căci Poirot are impresia că cineva încearcă să o ucidă pe Nick şi se hotărăşte să-i ofere protecţie.

[ Vezi toate ]

Magazin

Licitaţie la Sotheby's: Bijuteriile regale ale familiei Bourbon-Parma

Licitaţie la Sotheby's: Bijuteriile regale ale familiei Bourbon-Parma

Zece bijuterii care i-au aparţinut Mariei Antoaneta a Franţei, soţia regelui Ludovic al XVI-lea,... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Marea Britanie vrea să introducă acid folic în pâine

Marea Britanie vrea să introducă acid folic în pâine

Marea Britanie vrea să introducă acid folic în făină, pentru a evita naşterea copiilor cu... [ Citeste mai departe ]
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress